Articole publicate în

Să mai şi rîdem : astăzi cu Dorin Cocoş, Bill Gates şi Marius Vartic care îl înlocuieşte pe Claudiu Florică la distribuit Windows (Ferestre) cu Gratii versiunea 10-2015 upgradată şi cu gradaţi. Copyright Caţavencii – Doru Buşcu

Catavencii-190-09_11-martie-2015

multi_coruptiProcuror Şef Serviciu DNA Claudiu Marius VARTIC : Niro, Cocoş, Pinalti, Bill Gates, “banda lui Claudiu Florică şi Dinu Pescariu dormea pe o ureche, cu prada adăpostită în bănci elveţiene, cipriote, arabe, în căsuţe poştale, în şpăgi sau îngropată. Banii cheltuiţi la vedere, pe limuzine şi castele, n-au reuşit să ridice nici măcar cu un milimetru sprînceana unui procuror român.” deşi “ tranzacţiile cu România aveau ceva din putoarea discretă a tunurilor din lumea a treia, plata spre contul american a fost mirosită imediat.” Caţavencii

Cuvinte cheie : procurori, sprincene, mici, putore, prada, ingropata, ridicate, ferestre cu gratii, Bill Gates.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Felicitări Caţavencii !

… să vedeţi ce veţi păţi cînd citesţe Bill Gates articolul şi îşi vede poza din tinereţe (proaspăt ginerică cu Melinda) şi îl ascunde în toaletă, unde îl vede mâine, poimâine Melinda Gates şi îi zice lu’ bărbăţelu’, să îi/îşi facă dreptate şi să vă ia la toţi „gîţii mamelor” voastre de nerecunoscători … că sunteţi ca şi copii ei, dînsei, un fel de Coana Leana care şi ea, la fel ca şi Melinda avea vizoane şi poşeţele din piele de crocodil cumpărate de Securitate fără număr (ca şi produsele Microsoft), că din piele de om nu se merită că e prea perisabilă. La om îi iei „gîţii mă-si” ! … de Caţavencii

Ce spuneţi Domnu’ VARTIC vă băgaţi ? sau sunteţi deja ?

Vom reveni …

Corupţia din România a contaminat structurile Comisiei Europene

În noiembrie 2006, Jonathan Scheele, fostul şef al Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, era cercetat de OLAF pentru că ar fi intervenit în favoarea unei firme greceşti falimentare, Themeliodomi SA, în vederea obţinerii sumei de 72 de milioane de euro, fonduri UE nerambursabile, la rugămintea dezinteresată a lui Stelian Duţu, preşedintele pedist al CJ Constanţa. Fondurile erau destinate construirii unor staţii de epurare a apei în Constanţa Nord şi Eforie Sud, în valoare totală de 96 de milioane de euro. Extrem de îndatoritor, purtătorul de cuvânt al OLAF, Alessandro Butticè, a infirmat că OLAF l-ar fi audiat pe Jonathan Scheele sau ar fi deschis o anchetă împotriva acestuia.

Vastă operaţiune de furt de creiere pusă la cale de corporaţia multinaţională Microsoft

Munca de aproape o jumătate de generaţie

a societăţii de tehnologie informatică Omnis a fost însuşită, prin interpuşi, de către divizia românească a Microsoft, cea mai mare producătoare de software pentru mediul de business. Omnis a dat Microsoft în judecată, cât şi pe intermediarii care i-au adus peştele în plasă. Asemenea pagubă la casa omului se evaluează la milioane de euro. Procurorii DNA tratează cazul cu seriozitate, în timp ce organizaţia gulerelor albe din instanţele Ministerului Public se linge pe bot ca după împărţirea unei cantităţi deloc neglijabile de foloase necuvenite.

Avem şi veşti din Spaţiul Schengen: cauza a depăşit frontierele

monitorizatei noastre Justiţii şi a ajuns pe holurile Comisiei Europene. Sunt interpelaţi domnii Giovanni Kessler, directorul general al OLAF, şi Vasil Kirov, şeful unităţii A.4 OLAF, cât şi doamna Guillemette du Vignau, investigator de caz OLAF. Raptul de creiere pus la cale de Microsoft face obiectul cauzelor OF/2005/0417, OF/2010/0068 şi OF/2012/0648. Mai sunt interpelate Ambasada SUA la Bucureşti, cât şi Secţia Fraude a Departamentului de Justiţie al SUA, care s-au sesizat deja.

Faptele se prezintă aşa: la începutul anului 2000,

societatea Omnis, cel mai important dezvoltator al aplicaţiilor Microsoft din România, devenise deja un concurent periculos pe piaţa aplicaţiilor de business ERP/EAS pentru Windows. Omnis lucra pentru case serioase, care trebuiau ţinute captive pe platforma Microsoft, până când compania de dincolo de Ocean izbutea să-şi introducă propriile sale soluţii complete pentru marii clienţi, acaparând în cele din urmă piaţa. Omnis şi-a dezvoltat aplicaţia ISIS.net (sisteme integrate informatice strategice pentru Internet).

Valoarea de piaţă a modulelor ISIS implementate

de mai multe firme a fost evaluată de PriceWaterhouseCoopers la 5,7 milioane $, fapt care nu putea lăsa concurenţa să doarmă liniştită noaptea. În lungile nopţi insomniace, iscoadele din tabăra Microsoft au imaginat un plan simplu, care funcţionează fără depanare de ani de zile: au recrutat angajaţi ai societăţii Omnis, pe care i-au invitat la un interviu la un hotel din Bucureşti, înainte de a se prezenta la post în Seattle.

Ca la neamurile sărace, hoaţe şi proaste,

angajaţii Omnis n-au părăsit societatea cu mâna goală, ci au plecat cu tot cu aplicaţia ISIS.net, găsită în buzunarul fugarului Dragoş Săracu. Recrutarea creierelor a fost realizată de un pui de lele al Microsoft, societatea Romanian Soft Company, a binecunoscutului plezirist Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanţe în cabinetul Tăriceanu şi naşul de cununie al ex-deputatului Cristian Boureanu.

Treptat, din partener privilegiat al Microsoft,

Omnis a ajuns o Cenuşăreasă eliminată de pe piaţă. Un document confidenţial, considerat a fi evanghelia principiilor călăuzitoare ale Microsoft, recomandă următoarele: „Colectarea de informaţii privind activităţile inamicilor este critică pentru succesul unei munci pe brânci. Avem nevoie să ştim cine sunt aliaţii lor şi ce diferenţe există între acestea şi aliaţii lor, astfel încât să găsim modalităţi de a-i separa”.

Poate vă interesează ce i s-a întâmplat totuşi

asociatului unic al societăţii Omnis, Dragoş Rişcanu, după ce acesta şi-a căutat dreptatea în instanţele româneşti. Să-i dăm cuvântul domnului Rişcanu: “Am primit şi continui să primesc ameninţări cu moartea. Începând din anul 2001, grupul infracţional extins, format din procurorii Nicoleta Bulgaru, Florin Mincă, Eugen Vasiliu, Viorica Costiniu, Monica Pop şi Irinel Păun, reclamat în dosarul 85/P/2011, acţionează în sensul exterminării companiei Omnis şi a eliminării noastre economice, sociale şi fizice.

O casă mi-a fost furată şi incendiată,

frânele de la maşină mi-au fost aranjate, motorul ambarcaţiunii a suferit transformări cauzatoare de accidente grave, sediul companiei a fost vandalizat, am fost dat în judecată pentru calomnie şi acuzat în baza unor înscenări judiciare, în vederea denigrării mele, am fost acuzat în fals de violenţe, abuzuri şi ilegalităţi, inventate toate de grupul infracţional de procurori nominalizat mai sus, începând din 2001 şi până în prezent”.

Şi pentru cine se mai miră de ce România

este în continuare monitorizată prin intermediul MCV al Comisiei Europene, al cărui scop este verificarea reformei sistemului judiciar, corupţia şi crima organizată, iată dovada expusă pe scurt în rândurile de mai sus. Din care nu rezultă neapărat că suntem un stat mafiot, ci doar că am ajuns o ţară căzută în mâinile mafiei, cu o Justiţie şi oarbă, şi surdă, şi mută, şi cu crima organizată lăsată de izbelişte să-şi facă mendrele, ca la mama acasă.