Articole în care apare Laura Codruta Kovesi

Halena fetida KoCo (Kovesi Coldea) pute a Republica „Coloneilor” DNA !

„Eu însă, sătul să mai fiu prudent în faţa instaurării unei Republici a coloneilor de la DNA, voi afirma că prestaţia în cazul Elenei Udrea se defineşte prin formula Ni se rupe de ce crede opinia publică!”

De 25 de ani, de cînd urmăresc viaţa noastră politico-juridică, n-am întîlnit un caz asemănător celui al Elenei Udrea. N-am întîlnit nici în Istoria României. Cu excepţia Procesului Nicolae Ceauşescu, regizat de nişte Ion Iliescu în stil stalinist, singurul pe care-l ştia din viaţa şi activitatea sa, n-am întîlnit o prestaţie mai otova, mai primitivă, mai abuzivă, mai nervoasă, ca-n cazul Elenei Udrea. Cu excepţia ofiţerilor acoperiţi, cei care visează la o Republică a Procurorilor, în care ei desigur, să fie ocoliţi, pentru că sînt cu anti-corupţia, jurnaliştii au sesizat şi denunţat absenţa oricărei preocupări de a nu se vedea că pute. Dimpotrivă, caz unic în Istoria României, în cazul Elena Udrea am avut impresia că principala preocupare a DNA e să ne arate că pute, că face abuzuri, că puţin îi pasă de drepturile omului, de opinia publică. Repet, nu pentru a evita interpretările tendenţioase din partea ofiţerilor acoperiţi din presă, trubadurii de fiecare zi ai unei instituţii de forţă, pentru că are la dispoziţie cătuşele, ci pentru a fi corect cu mine însumi. Poate că acuzaţiile sunt îndreptăţite. Poate că sunt din punct de vedere al Adevărului corecte, iar din punct de vedere al demonstrării juridice a Adevărului catastrofale. S-ar putea pune aberaţiile DNA în acest caz pe seama unei cruciade personale a Codruţei Kovesi. Denunţul Elenei Udrea conţine un pasaj, comentat de mine, trecut sub tăcere de presă, care mi-a confirmat credinţa că lupta împotriva corupţiei e folosită de Codruţa Kovesi pentru a-şi rezolva complexele intime. E suficient să vezi ura deontoloagelor din presă faţă de Elena Udrea, pentru a înţelege starea de spirit a Codruţei Kovesi cînd vine vorba de Elena Udrea. Da. Dar în timp ce deontoloagele o pot înjura în scris pe Elena Udrea, Codruţa Kovesi o poate aresta!

Eu însă nu cred că Scandalul Elena Udrea dă seamă doar de complexele de Richard al III-lea în variantă shakespeariană ale celei care e şefă (Kovesi n.r.) de 10 ani numai şi numai datorită lui Traian Băsescu. Eu cred că Scandalul Elena Udrea a fost un test pentru opinia publică, pentru presă, pentru ONG-uri, pentru Parlament ca să se vadă cît de căcăcioşi sunt toţi: jurnalişti, oameni de afaceri, parlamentari, politicieni, patroni de televiziune.” Ion Cristoiu Evenimentul Zilei

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Denuntati la DNA inca din anul 2004, referitor la Microsoft si alte multe infractiuni, au fost si Coldea, Blaga, Nica, Artopolescu, Nastase, Truica, Hotaran, Vladescu, Ghita, Maior, si multi altii, dar nu le scoate nimeni sutienele sau/si suspensorele si nu le da petu’ sa-l puna la gaura de la WC ul turcesc …

Halena Kovesi face ce vrea ea in dispret total, asumat si eroizat, fata de orice lege !

… Coldea ii tine tira, si noi tot constatam, de ani de zile, ca PIXU’ e in mina unor ucigasi, tortionari si teroristi, mindri de „operele” lor ! …

… mirosul fetid al halenei KoCo a inceput sa fie simtit chiar si de cei care deobicei poarta masca de gaze pentru a putea supravietui in Republica Coloneilor DNA …

Kovesi, putere discretionara discretionezi cu Coldea „inside” ? … si daca da, cui, cind, si in ce fel – excluzind Dosarele 216/P/2005, 21?P/2006, 66/P/2007, 275/P/2007, 654/P/2011, 85/P/2011 … despre care stim cu totii de la OLAF pina la DoJ via KovCol

„Nu ma voi da nici cu mir, nu voi citi nici acatiste, nu voi citi nici rugaciuni. Pe 10 februarie am fost retinuta. Am fost dusa in arest, am fost dezbracata, mi-au luat sutienul. WC-ul era turcesc, noaptea puneam un pet peste el sa nu vina sobolanii. Era curent, ne dadea sanse la pneumonie. As fi vrut sa vin in catuse sa le atingeti, sa intelegeti mai bine ce inseamna”, a spus Udrea, facand trimitere la Varujan Vosganian.

Elena Udrea le-a spus deputaților că procurorii DNA pun presiune asupra celor aflați în arest să o denunțe neapărat pe Elena Udrea, aceasta fiind condiția pentru a pleca acasă.

”Cine depune denunțuri mincinoase împotriva Elenei Udrea pleacă acasă, cine nu rămâne în arest”, a spus Elena Udrea, cu referire directă la fostul soț Dorin Cocoș, care tocmai a fost eliberat sub control judiciar. Spre deosebire de Dorin Cocoș, Gheorghe Ștefan deși a colaborat cu procurorii a refuzat să o înfunde pe Elena Udrea.

Elena Udrea nu a uitat-o nici pe cea mai bună prietenă a sa, Ana Maria Topoliceanu pe care a acuzat-o că face denunțuri calomnioase și presiuni asupra altor martori pentru a-și ușura soarta în fața procurorilor DNA.

”S-a ajuns ca actul de justiție să fie exclusiv al unei persoane sau al unei instituții. Se spune, fals, că DNA-ul trebuie să reformeze politica. Nu e normal ca doar două persoane să decidă. În cazul meu se întâmplă un abuz, trebuie modificate legile. Sunt oameni care se folosesc discreționar de putere. Nu e ceva normal pentru statul de drept și pentru democrație.”, a spus Udrea în plenul Parlamentului.

Legaturi:
http://www.evz.ro/deputatii-decid-maine-in-legatura-cu-cererea-de-arestare-a-elenei-udrea.html
http://www.stiripesurse.ro/elena-udrea-da-atacul-la-dorin-coco_948100.html
http://www.stiripesurse.ro/udrea_948093.html
http://www.stiripesurse.ro/elena-udrea-un-nou-atac-la-laura-codru-a-kovesi_948098.html

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

„Toti cei oarecum responsabili incercam sa nu-i impiedicam pe procurori si pe justitie sa afle adevarul. Asa cum exista un curent in societate, viata de dupa revolutie a facut ca mai multi demnitari sa fie cercetati. Nu vad de ce cercetari ale procurorilor pot reprezenta o problema. Toti trebuie sa ne obisnuim„, a afirmat Sebastian Ghita …

…. sa se obisnuiasca Ghita, Vladescu, Blaga, Nica, Nastase si protectorii lor, Kovesi si Coldea la Tubulatura … cu celeritate si maxima “eficienta” … gata cu mita, mitomania, microsoftia si manipularile securisto-mafiote-evanghelisto-jihadiste ! … va rugam sa treceti la bulau, unde va este locul “de facto” si “de jure”.

Maine, Kovesi da raportul DNA de tilharie, jaf, tradare si mita la “exceptional”, in timp ce am devenit “modelul” consacrat al bulgarilor … ca parca la ei nu e la fel, dar nu atit de abil camuflat si propagandat …

… de’, noi (ei) lucram cu Microsoft, cei mai mari manipulatori din lume … si cei mai “generosi” mituitori din univers … au bulgarii de unde invata … SEREŞ ŞI NAGY, LA ÎNCHISOARE – Stamen Stancev şi Vadim Benyatov, condamnaţi şi ei la închisoare

… vom reveni

RAZBOI CIVIL PE VIATA SI PE MOARTE !
Kovesi – Coldea (Statul suntem noi) impotriva poporului Roman !

„o democraţie funcţională are resorturile necesare pentru ca statul şi propriii cetăţeni să se afle întotodeauna de aceeaşi parte a baricadei„. „Cu o condiţie: ca toate instituţiile să acţioneze conform regulilor democraţiei şi ale societăţii deschise”, a subliniat Eduard Hellvig.

“Militarul nu poate să rămână ca civilul într-o stare de confuzie, pe un militar nu pot rămâne pete. Ei ori sunt vinovați, ori nu sunt, e ca la război: dacă te-ai luat de un militar, ori l-ai omorât, ori te omoară. Deci, dacă Florian Coldea e vinovat, va plăti, daca nu, va plăti cel care a lansat acuzațiile”, a declarat Cezar Preda.

“Evanghelism inseamna razboi. Microsoft nu ia prizonieri” Una dintre metode este Jihadul “Un Jihad este focalizat pe aspectele evanghelizarii” Evangelism is War – manual Microsoft pentru Directorii Microsoft si pentru cei care promoveaza produsele Microsoft (respectiv mita, trafic de influenta, coruptie, crima organizata si terorism) … respectiv Florian Coldea, Dorin Cocos, Dinu Pescariu, Sebastian Ghita, Vasile Blaga, Ovidiu Artopolescu, Corina Artopolescu, si multi altii.

“am inceput sa ma tem pentru viata mea” Dorin Cocos, “mi-a fost si mai teama” Gabriel Sandu, “mi-a fost teama” Elena Udrea, “Însă vreau să subliniez un lucru: nu aveam cui să îi spun. Am fost colegă de birou cu Nastasiu şi prietenă cu Angela Ciurea şi ştiam cum se susţine cuplul Kovesi-Coldea şi cum se susţin reciproc în tot ceea ce fac. … Dacă era alt şef la DNA, aş fi spus. Şi da, îmi pare rău că nu am spus public ce se întâmplă, dar mi-a fost frică.” Alina Bica

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Motivele Confruntarii (pe viata si pe moarte)

Motivele sunt economice si politice, respectiv cine ia mai multe zeci de milioane din mita oferita de Microsoft si altii, si isi plateste pozitia politica cit mai mult ca sa ia in viitor si mai mult. Metodele sunt subversive si sunt definite drept acte de terorism, respectiv generarea intentionata de confuzie, dubiu si frica (FUD), santaj, amenintari, dezinformare si propaganda, pentru a prezenta activitati teroriste drept “lupta legitima impotriva coruptiei”, respectiv acte de inalta tradare drept acte de patriotism eroic. Oricine informeaza, critica sau se opune este exterminat exemplar indiferent ca sunt politicieni, procurori sau/si interlopi.

Confruntare Asimetrica

Intelegem ca exista o bariera intre SRI si toti cei care isi permit sa se ia de militari, asa cum sunt Coldea si de bratul inarmat al acestuia Kovesi, Bica si alti procurori, indiferent de ce fac acestia, pentru ca daca te iei de ei, ori ii omori, ori te omoara ! … ceea ce in timp de pace, intr-un stat de drept democratic euro-atlantic este ilegal … pentru ambele parti. Este aparent ilegal sa omori Procuroare (Luminita Sega) si ofiteri, folosind mijloace la indemina combatantilor : otrava, accidente palnificate, impuscare, etc. desi reciproca nu este valabila, pentru ca arma letala intr-o asa zisa democratie este PIXUL, cu care ofiteri curajosi si procuroare si mai curajoase pot asasina legal pe oricine indiferent daca este persoana juridica sau fizica.

Politie Politica = Democratie = DNA + Propaganda !

Diferenta intre combatantii aflati de cele doua parti ale “baricadei” consta in faptul ca LEGEA este in mana SRI-DNA lor si ei nu o respecta decit pentru a isi alimenta lacomia, orgoliile si ura fata de toti cei care nu ii venereaza, aduleaza si sunt “ineficieni” si nu vin la ei sa ii plateasca ca sa “rezolve 99% din cazuri”, pe care tot ei le-au generat prin cele mai abjecte si periculoase metode “jocuri si combinatii”, “provocari si manipulari”, denigrare si marginalizare, infiltrare si sabotare, etc

Resortul democratic inexistent DNA ! … PICCJ,
DIICOT, si restul …

Pestele de la capul resorturilor democratice se impute : Coldea si Kovesi sunt acuzati de Bica, Udrea, si multi altii printre care si noi, in baza probelor irefutabile pe care le detinem, de unele dintre cele mai grave ilegalitati posibile in aceasta lume, oricit de lipsita de civilizatie (Burkina Faso, Yemen, Liberia, Somalia, etc), si acestia continua neabatuti sa perpetueze in amplificare si agravare crimele pe care le comit de peste doua decenii … in “aclamatiile” rezultate din manipulari ridicole, penibile si puerile (eufemism) platite din bani furati de Microsoft … si in tacerea celor terorizati de frica ..

… vom reveni pe larg … razboiul acum incepe ! … pina acum nu a fost decit mascru’ generos aplicat de o democratie originala intregului popor Trezeste-te Romane !

KOVESI – COLDEA echilibristica pe AXA BUCURESTI – BERLIN – WASHINGTON – MICROSOFT – EADS

02.03.2010 – Ministrul Gabriel Sandu s-a întâlnit cu Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein și cu reprezentanții AmCham

“Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Gabriel Sandu (FOTO), s-a întâlnit pe 2 martie cu membrii Camerei de Comerț Americane din România (AmCham), eveniment la care au luat parte reprezentanți ai companiilor de IT&C din țară – Dell România, IBM România, Oracle România, Hewlett-Packard, dar și din străinătate: Fujitsu Technology Solutions, sucursala Viena.”

http://www.comunic.ro/article/ministrul-gabriel-sandu-s-%C3%AEnt%C3%A2lnit-cu-ambasadorul-sua-mark-gitenstein-%C8%99i-cu-reprezentan%C8%9Bii-0

The former German Chancellor GERHARD SCHROEDER has sued against an article I have written on LifeGen.de, demanding to delete passages which arise questions about his role during the EADS-contracts, as well passages which mention BearingPoint.

So the trial SCHROEDER vs. GEORGESCU, which will be in March 2015 at the LANDGERICHT HAMBURG, symbolized much more than a simple juridical dispute. It is a crucial trial in which Schroeder, with partners and friends such as the Romanian.

http://www.lifegen.de/newsip/shownews.php4?getnews=m2015-01-23-3514&pc=s01

Fostul cancelar german GERHARD SCHROEDER m-a dat in judecata pentru un articol pe care l-am publicat pe site-ul LifeGen.de, solicitand eliminarea unor pasaje care ridica intrebari asupra rolului sau in contractele EADS si altele care se refera la BearingPoint. Astfel, procesul SCHROEDER impotriva GEORGESCU, care va avea loc in Martie 2015 la LANDGERICHT HAMBURG, reprezinta mai mult decat o disputa juridica. Este un proces crucial in care Schroeder, impreuna cu partenerii si prietenii sai – precum miliardarul roman Ion Tiriac – incearca sa blocheze jurnalismul independent, prin eliminarea unor pasaje importante si obstructionarea independentei presei.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Kovesi – Coldea ne declara public :

  • in Iulie 2014 ca se lucreaza mult si bine la dosarul Microsoft; durata confirma ca se lucreaza mult … despre bine mai asteptam ..
  • in Octombrie 2014 Dan Nica este chemat acasa la DNA, de la Bruxelles; Martin Schultz confirma in Parlamentul UE…au trecut trei luni si asteptam bine si mult…
  • in Noiembrie aflam ca nu avem doua dosare : unul Microsoft si unul EADS, exista doar un dosar Microsoft-EADS … mult si bine …
  • ulterior aflam ca Microsoft nu are nici o implicare penala, si ca in fapt ajuta (dupa zece ani de mita) anchetele DNA … urmeaza sa ajute si EADS …
  • Vasile Blaga, Ovidiu Artopolescu, Silviu Hotaran si altii nu sunt mentionati in comunicatele DNA … precum si alte nume “grele” … toti neaga tot …
  • Singurii, care cu teama mortii in suflet incep sa mai spuna una alta sunt Bica, Udrea, Cocos, Niro … ca ailalti Pescariu, Stan, Iordache, etc., au spus cu bucuria delatorului in suflet tot ce li s-a cerut indiferent daca e sau nu adevarat (vezi cazul Berbeceanu) …

Din surse publice aflam :

  • retelele de crima organizata, astfel finantate de Microsoft-EADS au legaturi directe cu retele de terorism international,
  • dimensiunea si complexitatea acestor retele si a sistemului de coruptie, in care tara noastra joaca un rol central, se pare ca este unica in lume,
  • binomul Kovesi – Coldea opereaza mecanisme de frauda, manipulari judiciare si propagandistice in vederea protejarii acestor retele si exterminarii si anihilarii celor care informeaza, critica sau/si se opun acestor ilegalitati flagrante

Pe masura ce Alina Bica, Elena Udrea si altii incep sa “dea din casa” referitor la mecanismele de crima organizata operate de binomul KoCo (Kovesi – Coldea), numele EADS dispare din spatiul public si numele Microsoft incepe sa devina un exemplu de probitate civica si penala … la fel ca si numele Kovesi si Coldea care sunt felicitati de Reuters prin gura “unei amarite de reporter” in baza unor sondaje de opinie si a dragostei de care se bucura din partea tinerilor care striga “Te iubim DNA” si “DNA pentru Presedinte”… au uitat sa strige “SRI pentru Prim Ministru” …

vom reveni …

KOVESI – COLDEA o bandă de terorişti! DEMISIA! PUŞCĂRIA!

Alina Bica : „La el în birou, îi scriam pe coli A4, părerea mea juridică. Le-am lăsat la domnul Coldea în birou de fiecare dată. Discuţiile erau lunare, atunci când era termen de judecată în dosarul RAFO-CAROM. …. Reporter : Regretaţi faptul ca … nu aţi anunţat public acest lucru şi nu v-aţi dat demisia? … Da. Însă vreau să subliniez un lucru: nu aveam cui să îi spun. Am fost colegă de birou cu Nastasiu şi prietenă cu Angela Ciurea şi ştiam cum se susţine cuplul Kovesi-Coldea şi cum se susţin reciproc în tot ceea ce fac. … Dacă era alt şef la DNA, aş fi spus. Şi da, îmi pare rău că nu am spus public ce se întâmplă, dar mi-a fost frică. Dovadă, dosarul fabricat cu ANRP-ul. Am solicitat informaţii de la SRI, privindu-i pe Andrici, Vişoiu şi Gheorghe Gabriel în 2013. Nu mi-au dat nimic…. Cererea de protecţie a fost adresată Procurorului General. Au încercat să mă scoată pe stradă, în decor. Când mă duceam spre RAFO, autoturismul nostru a fost izbit şi scos de pe stradă de o altă maşină. Există un proces verbal ân acest sens, în dosarul de urmărire penală.”

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Stimată Doamnă Procuror Şef Serviciu Mihaela Moraru Iorga vă solicităm să ne răspundeţi solicitărilor de a putea studia Dosarele DNA : 85/P/2011, 215/P/2005, 66/P/2007, 275/P/2007, 21/P/2006, avînd în vedere că aceste dosare susţin şi probează afirmaţiile făcute de Alina Bica, Elena Udrea, Angela Ciurea şi mulţi alţii referitor la ilegalităţi deosebit de grave comise de binomul Kovesi – Coldea începînd din anul 2005 pîna în prezent în asociere criminală cu Microsoft, RSC (Sebastian Vlădescu), Asesoft (Sebastian Ghiţă) şi mulţi alţii. După cum puteţi constata, ceea ce noi acuzam şi probam începînd din anul 2004 pîna în prezent, este confirmat din mai multe surse credibile şi independente, respectiv faptul că Kovesi şi Coldea în asociere cu Microsoft şi „partenerii” acesteia, operează începînd din anul 2005 o organizaţie criminală deosebit de periculoasă. Microsoft este finanţatorul principal şi iniţial (2000) al acestei structuri criminale constituite de Adrian Năstase, Dan Nica, George Maior, Alexandru Bittner, Dorin Cocoş, Dumitru Nicolae, Sebastian Vlădescu, şi preluate ulterior de toate celelalte guvernări, sub protecţia binomului Coldea – Kovesi în complicitate cu Microsoft şi partenerii acesteia. După cum putem constata, după zece ani de confruntare permanentă cu aceste structuri teroriste, abuzurile criminale comise împotriva Omnis Group şi a noastră personal, continuă în agravare şi amplificare astfel susţinute de binomul Kovesi – Coldea. … vom reveni P.S. Să-i spuna cineva lui Kovesi că dă bani degeaba la Reuters şi alţii să scrie articole „elogioase” despre cît de frumoasă, deşteaptă şi minunantă a devenit ea în conformitate cu sondajele plătite din banii Microsoft, de Coldea via Cocoş (sau cine o fi „săgeata”…. mai bine să îşi ia şi ea niste genţi şi pantofiori, că din atîta bănet nu e nici o problemă, alta decît dacă are deja prea multe, după atîţia ani de luptă neînfricată împotriva corupţiei şi terorismului … altora …. Monopolul Microsoft „meets” (se corceşte) cu monopolul binomului KoCo (Kovesi – Coldea) = POLITIE POLITICA si TERORISM ! … atit http://www.reuters.com/article/2015/02/18/us-romania-corruption-idUSKBN0LM1DD20150218

Kovesi – Coldea = “doi oameni”, “intreaga putere”, “protectie”, “99% rezolva cazurile” = POLITIE POLITICA = DEMISIA !

Cu toate acestea, îmi asum să fac acest Denunţ, ştiind exact cât de mari sunt riscurile la care mă supun, să dezvălui activitatea a doi oameni care acţionează pentru acapararea întregii puteri, într-o ţară în care aproape oricine poate fi acuzat de ceva.

La un moment dat, Alina Bica mi-a spus că nu a prmit de la SRI decât două informări în tot mandatul, ceva nu foarte important, în condiţiile în care ea trebuia să lupte cu reţelele de crimă organizată şi în timp ce pe televiziuni vedeai cum în comunicatele DNA se spune că acţiunile erau făcute cu sprijinul SRI. DNA şi SRI trimeteau şi un mesaj către oamenii de afaceri unde este puterea. De aceea, oamenii de afaceri cautau intrare la SRI şi protecţie.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Elena Udrea este citată la DNA, miercuri, la ora 9.30, pentru a oferi lămuriri suplimentare privind denunţul pe care l-a făcut pe 30 ianuarie împotriva şefului SRI Florian Coldea” de catre procurorul de caz Mihaela Moraru Iorga, pe care Udrea o descrie drept un om corect.

O cunoastem pe doamna procuror sef serviciu Mihaela Moraru Iorga incepind din anul 2006, si putem afirma acelasi lucru despre Domnia Sa, cu obligatia de a face urmatoarele precizari :

Kovesi – Coldea = CORUPTIE + POLITIE POLITICA in favorizarea MICROSOFT !

„Când vei constata că, în scopul de a produce, trebuie să obţii aprobarea de la acei care nu produc nimic; Atunci când vei observa cum banii se scurg spre cei care nu activează în bunuri, ci în favoruri; Atunci când vei înţelege că o mulţime de oameni se îmbogăţesc prin luare de mită şi influenţa lor e mai eficace decât munca lor, că legile nu te protejează contra lor, ci dimpotrivă, ei sunt cei care sunt protejaţi împotriva ta; Când vei descoperi că: corupţia este răsplătită şi onestitatea devine un sacrificiu de sine; Atunci, vei putea spune fără teama de a face vreo greşală, că soarta societăţii în care trăieşti, este condamnată.” Ayn Rand (1950)

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Kovesi si Coldea sunt calaii acestei natii ! societatea in care am ajuns sa traim a fost demult condamnata de propriile noastre slabiciuni, temeri si lasitati, dar niciodata atit de vizibil si de sinucigas ca in prezent : simbolurile Dreptatii si Legii, Adevarului si Increderii, au devenit simboluri ale manipularii si injustitiei, minciunii si tradarii.

Nu se intreaba nimeni de ce atit de multi oameni invoca faptul ca se tem sa nu fie asasinati daca spun sau mult mai grav, daca nu spun adevarul (ex. Dorin Cocos, Niro, Dragos Stan, Pinalti, Elena Udrea, etc.) ?

KOVESI – COLDEA DEMISIILE ! … si luati-va si asasinii cu voi pina nu ajungeti in celula cu ei … sa va protejeze

Vineri, în faţa procurorilor DNA, fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş a solicitat să facă un autodenunţ în cazul banilor solicitaţi de generalul Coldea pentru RTV. Mai mult, în autodenunţul înregistrat vineri la DNA, Dorin Cocoş a făcut şi o cerere pentru a fi supus unui test la poligraf. ,,I-am dat numitului Sebastian Ghiţă suma de 500.000 de euro la solicitarea numitului Florian Coldea. Am făcut acest autodenunţ deoarece am început să mă tem pentru viaţa mea.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Mihaela Moraru Iorga Procuror Sef Serviciu este persoana care primeste acest autodenunt precum si autodenuntul doamnei Udrea, denunturi care se refereau la acte ilegale deosebit de grave comise de Florian Coldea si de Laura Codruta Kovesi sefa (neinduplecata) a doamnei procuror. Ce poate sa faca doamna procuror ?

„Silvi, nu eşti de acord cu mine?” În acest context, i-am zis că da …” Alina Bica

“Codruţa Kovesi a intrat foarte încruntată, privindu-i pe toţi cu insistenţă, după care, personal, a înmânat fiecărui membru documentele care o incriminau pe şefa DIICOT, Alina Bica. Apoi, în timp
ce toată lumea studia concentrată, Kovesi a întrebat mieros: E cineva de aici complice? Sau schimbăm regulile jocului şi devenim toţi complici? Dacă vrea cineva asta, cine se simte cu musca pe căciulă să se autodenunţe, că beneficiază de o încadrare mai blândă!”

Asta spunem si noi : Coldea – Kovesi sunteti complici la mai multe infractiuni deosebit de grave, autodenuntati-va si veti beneficia de o incadrare mai blinda ! … si nu mai amenintati si santajati pe toata lumea care nu face ca voi, si vrea niste lege si dreptate vezi Mihaela Moraru Iorga, Nelu Neacsu si chiar si noi … stim ca ne uriti, dar este foarte reciproc, cu diferenta ca voi suntei corupti si criminali si aveti pix, si noi nu ! … deimisiile si la puscarie !

SALVATI-O PE MIHAELA MORARU IORGA !

SALVATI-L PE NELU NEACSU !

Arestati-i pe Coldea si pe Kovesi ! … dupa ce isi dau demisiile (de mare onoare si curaj) cu maxima celeritate si efect imediat …


P.S. Radu Moraru “sincer va spun ca ma mir ca acest STAT MAFIOT nu m-a lichidat fizic! Fiindca psihic au facut tot posibilul, cu toate institutiile si uneltele lor mafiote!!!”

Doamna Kovesi, sefa DNA, este deja intr-o grava culpa prin faptul ca a minimalizat acest DOCUMENT, nu l-a luat in seama, fiindca, vezi Doamne, Udrea nu a indeplinit o procedura birocratica, nu a venit pe 6 februarie sa isi sustina “denunturile”! Apropiati ai Elenei Udrea sustin ca, de fapt, procurorul DNA Moraru-Iorga Mihaela, in fata careia Udrea a facut denunturile, a invocat ca are probleme personale si nu a fost la Serviciu pe data de 6 februarie! … (I se mai intimpla atunci cind este obligata sa incalce legea de catre sefa ei suprema Kovesi … avem nenumarate experiente n.r.).

Astept urgent lamuriri de la Kovesi! Si o intreb de ce, in fata unor asemenea “dezvaluiri”, DNA nu s-a sesizat din oficiu?! Pai e cel mai spectaculos DOCUMENT din istoria denunturilor la DNA!!! In plus, in cele 16 pagini sint numai “pesti” mari, de la Ghita pina la Coldea, inclusiv un Presedinte de tara!!!

Eu personal, abia acum vad si inteleg, de unde ni s-au tras toate belelele in acesti 3 ani de cind am infiintat NASUL TV si sincer va spun ca ma mir ca acest STAT MAFIOT nu m-a lichidat fizic! Fiindca psihic au facut tot posibilul, cu toate institutiile si uneltele lor mafiote!!! (Radu noi o ducem asa de vreo 15 ani ! … nu ca diferenta e cantitativa, astia stiu sa te “faca” si intr-o luna … n.r.)

In incheiere voi spune un singur lucru: astazi nu am cui sa cer protectie, toate institutiile sint in metastaza generalizata! Norocul meu personal este ca am cel mai tare Bodyguard din Lume!

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Doamna Mihaela Moraru Iorga nu are norocul asta, ea trebuie sa raspunda la comenzile lui Kovesi si sa faca toate ilegalitatile, jongleriile si exhibitiile din lume depasind de multe ori limitele ridicolului si ale penibilului, sa nu mai vorbim de incalcarea flagranta a legii, pentru a ii multumi pe Kovesi si pe Coldea … oare toti au innebunit si cred degeaba ca este o mirare ca au scapat cu viata, dupa ce au trait cosmarul torturii psihice si economice … subsemnatul inclusiv ! … vom reveni

 

Şefa DNA și-a permis, de față cu șeful interimar al SRI, să cheme procurorii în subordine și să îi amenințe și să le inducă rezolvarea unor cazuri în interesul SRI sau cum dorește Coldea. „Probele sunt procurorii care au fost chemați și amenințați, ce vor depune mărturie”.

„În goana nebună de a mă discredita şi a mă prezenta drept “mama corupţilor”, întreg mandatul meu de ministru al Dezvoltării este tocat sistematic şi nejustificat. Nu am auzit să se vorbească despre situaţia altor ministere din guvernarea Boc care aveau bugete mult mai mari şi atribuiau direct contractele (Transporturi, Economie sau Finanţe – (Sebastian Vladescu n.r.))…

Fostul ofițer al SRI Adrian Radu, care a arătat, miercuri, că unul dintre consilierii ministrului de Justiție este ofițer activ în cadrul Serviciului Român de Informații, s-a arătat contrariat de faptul că instituțiile statului nu au reacționat în urma declarațiilor sale.

Din acest motiv, Adrian Radu i-a scris o scrisoare președintelui Klaus Iohannis în care a amintit toate dezvăluirile făcute. Totodată, fostul ofițer al SRI a adăugat că luni va depune la Parchetul General un denunț împotriva lui Florian Coldea și șeful SRI Dâmbovița și un alt denunț față de Laura Codruța Kovesi și Florian Coldea pentru abuz în serviciu și favorizarea infractorului, scrie b1.ro Acesta spune că șefa DNA și-a permis, de față cu șeful interimar al SRI, să cheme procurorii în subordine și să îi amenințe și să le inducă rezolvarea unor cazuri în interesu SRI sau cum dorește Coldea. „Probele sunt procurorii care au fost chemați și amenințați, ce vor depune mărturie”.

Kovesi – Coldea criminali tortionari cu minciuna si cu pixul … banu’ de la Microsoft sa vina … restul cui ii pasa ca ne tin in MCV … asa ne trebuie …

Uluitor : ce spunea Kovesi în 2011 şi ce face acum

Ancheta Microsoft este una românească facută de DNA. În acest dosar au fost primite mai multe denunţuri, au fost şi sesizări din oficiu în baza cărora dosarul a fost deschis, a fost o cooperare foarte strânsă cu SRI”. … (care fraudeaza fonduri UE, plagiaza opere originale, si practica politie politica cu acte in regula n.r.)

Primim plângeri de la alte instituţii, de la justiţiabili, ne sesizăm din oficiu pe baza informaţiilor apărute în mass-media sau pe baza informaţiilor care ne sunt transmise de serviciile de informatii”… (care ticluiesc probe, fabrica dosare si practica politie politica si crima organizata n.r.).

DNA a invocat inexactităţi procedurale în denunţul Elenei Udrea şi nu îl cercetează pe generalul Florian Coldea deşi avea şi alte posibilităţi legale. Pe care Laura Codruţa Kovesi le invoca acum 4 ani, dar acum le-a…uitat … (nu uita nimic, cind e vorba de torturat, terorizat si colectat impreuna cu binomu’ ei n.r.)