Articole care conţin cuvântul cheie licenţe Microsoft

Victor Ponta şi Afacerea Microsoft

Unul dintre martorii citaţi de referatul DNA în Dosarul Microsoft menţionează numele lui Victor Ponta în declaraţiile lui, dar procurorii menţin un element de suspans legat de faptul că premierul ar fi dat sau nu curs solicitării primite în perioada în care a fost şef al Corpului de Control al Primului Ministru, în Guvernul Năstase. Dincolo de aceste menţiuni, există însă numeroase legături între Victor Ponta şi persoanele la care referatul DNA face trimitere ca fiind intermediari (brokeri) ai şpăgilor de milioane de dolari. În diferite momente ale carierei lui şi în diferite contexte, pe Victor Ponta îl regăsim alături de Nicolae Dumitru – Niro, de Khalil Abi Chahine, de Dorin Cocoş şi de Remus Truică – toţi menţionaţi ca brokeri în referatul DNA. Urmăriţi cu atenţie menţiunile legate de firma şi proiectul Central Residential Park şi veţi înţelege, la final, de ce acest amănunt este extrem de important.

Traian Basescu considera un abuz sesizarea Inspectiei Judiciare pentru declaratiile pe care le-a facut in dosarul Microsoft

The President of Romania, Traian Basescu

I never make this kind of statements by disclosing secret information from criminal files, but Mr. Magistrate cannot stop me to use information from other sources and I share with Mr. Magistrate an information about which I ask him to go running to the Superior Council of Magistracy:

In our analysis, in the EADS case, there are nine companies and physical persons that can also be found in the Microsoft case, and not among those to whom statues are raised in Microsoft file, and this information, I hereby inform Mr. Magistrate, cannot be found in any criminal file.

“I don’t have any pleasure to see debates in which all kinds of politruks put the president on a par with Victor Viorel Ponta in putting pressure on the justice”, said the chief of state, who declared that all the information he spoke about in the press conference were not retrieved from the DNA file. “Mr. Magistrate must know that the president has more than one source of information, I knot many other information”.

Trei întrebări pentru Victor Ponta

1. Ce anume v-a oprit, domnule prim ministru, în calitate de şef al majorităţii parlamentare, să cereţi liderilor d-voastră din Parlament să nu plece în campanie fără a fi aprobat cererea DNA de a ancheta pe foştii miniştri şi parlamentari acuzaţi de mită în dosarul Microsoft? D-voastră nu aveţi interesul ca măcar astăzi să se facă lumină, acceptaţi să intraţi în campania electorală îngropând un dosar la care oricum aveţi răspundere mare, că atunci când se petreceau faptele eraţi nici mai mult nici mai puţin decât şeful Corpului de control al guvernului? De ce v-am crede noi că veţi avea mai multă autoritate ca preşedinte, cînd azi conduceţi direct partidul şi alianţa de guvernare şi nu aţi reuşit acest lucru? De ce aţi fi eficient ca preşedinte să combateţi corupţia dacă atunci când eraţi responsabil cu controlul domnii Truică şi Mihăilescu ghidonau în voie prin cabinetul Năstase, iar comisioanele erau de zeci de milioane de euro? În fiecare campanie electorală vă angajaţi să faceţi nu ştiu câte şcoli la ţară, pe care nu le-aţi făcut, aţi socotit de curiozitate câte aţi fi putut termina dacă guvernul din care făceaţi parte nu cumpăra imprimante la de trei ori valoarea lor iar guvernele următoare nu continuau această practică?

2. De ce la ora la care scriu aceste rânduri – pe aeroportul din Bruxelles – doi dintre oamenii direct implicaţi în acest dosar, d-na Ecaterina Andronescu şi d-nul Mihnea Costoiu, sunt în continuare cei care au controlul asupra fondurilor de cercetare din România, şi cu aprobarea d-voastră au modificat şi modifcă legislaţia acum, astăzi, sub ochii noştri pentru a controla politic aceste fonduri? D-voastră ce credeţi că pot spune eu în grupurile noastre de experţi de la Bruxeless, la DG Research sau la OLAF, cînd eu v-am sesizat prompt în acest an că acest lucru se întâmplă din nou, sub ochii noştri, un Microsoft nou în fiecare săptămână? Eu nu torn, dar nici nu mint. Nu sînt în calitate de reprezentant al României, dar vă închipuiţi că nu mi se pun întrebări? Ce credeţi că pot răspunde la ele? Răspund aşa: că aceeaşi care au făcut aceste crime conduc Educaţia şi azi. Că ei au control asupra fondurilor. Că sute de cercetători v-au scris, prin medierea mea, în acest an pe această temă, iar d-voastră aţi făcut ce aţi făcut şi la prima afacere Microsoft. Nimic. Decât că v-aţi călcat de două ori pe săptămână angajamentul de a mai conduce prin ordonanţe de urgenţă, că aşa am ajuns noi doi trecător aliaţi, când protestam contra celor în lanţ ale guvernării Boc.

3. În sfîrşit, nu pot să nu vă întreb, domnule prim ministru, de ce avem iarăşi peste optsprezece milioane de votanţi în aceste alegeri şi listele de semnături nu se pot verifica?

Comisia Juridică aprobă ridicarea imunităţii parlamentare a lui Valerian Vreme

Cu 17 voturi pentru , un vot împotrivă şi o abţinere, deputaţii jurişti au încuviinţat urmărirea penală a fostului ministru Valerian Vreme. Raportul comisiei urmează să ajungă la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

A început şedinţa Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor în care se analizează cazul Valerian Vreme, potrivit Agerpres.

Potrivit procurorilor, actualul deputat Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale între septembrie 2010-februarie 2012, este vizat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în perioada în care avea calitatea de ministru.

La şedinţa Comisiei este prezent şi Valerian Vreme, care a venit împreună cu un avocat.

DNA a solicitat declanşarea procedurilor pentru începerea urmăririi penale faţă de 9 foşti miniştri în dosarul privind presupuse fapte de corupţie în cazul mai multor contracte referitoare la licenţe IT de sute de milioane de euro.

DNA poate începe urmărirea penală pe numele a 5 foşti miniştri în dosarul Microsoft

Avizele date de şeful statului pentru începerea urmăririi penale în cazul a cinci foşti miniştri, în dosarul Microsoft, au fost transmise, luni, DNA

Avizele au fost semnate, între timp, de ministrul Justiţiei şi de procurorul general al României.Este vorba despre avizele de începere a urmăririi penale pentru Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu, Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu şi Daniel Funeriu.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi-a exprimat speranţa că şi parlamentarii vor da curs cererii formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie, în cazul foştilor miniştri Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu şi Valerian Vreme.

În dosarul Microsoft, DNA a cerut avizarea începerii urmăririi penale pentru nouă foşti miniştri ai Educaţiei, ai Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi, respectiv, ai Finanţelor.

Cazanciuc: Avizele pentru urmarirea penala a celor cinci fosti ministri au fost trimise procurorului general

Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a anuntat luni ca a semnat avizele pe care seful statului le-a dat pentru inceperea urmaririi penale a cinci fosti ministri in dosarul Microsoft si ca le-a trimis procurorului general, potrivit Agerpres.

„Ele (avizele – n.r.) au venit vineri seara, in weekend colegii mei au lucrat la procedurile interne, azi de dimineata le-am semnat pentru a fi trimise la procurorul general”, a declarat luni Cazanciuc, aflat la conferinta anuala anticoruptie „Bune practici in prevenirea coruptiei, promovarea integritatii si a transparentei”.

Ministrul Justitiei si-a exprimat speranta ca si parlamentarii isi vor da acordul pentru urmarirea penala a fostilor demnitari cercetati in dosarul Microsoft, fapt care se va vedea pozitiv in viitorul raport MCV.

Patru ministri de Interne in fata plutonului de executie al DNA!

Operatiunea „Octombrie negru”, anuntata in exclusivitate de catre ziarul nostru, este de-abia la inceput. Asa ca, dupa ce si-au facut mana cu dosarul MICROSFOT, in care se regasesc zeci de ministri, demnitari si importanti oameni de afaceri, subalternii Laurei Codruta Kovesi sunt pregatiti sa treaca la nivelul urmator.

Este vorba despre reluarea anchetei in ceea ce priveste contractul semnat cu firma germana EADS pentru securizarea frontierelor Romaniei, in vederea intrarii tarii noastre in Spatiul Schengen. Lucru care nu s-a petrecut nici in ziua de astazi, desi s-a cheltuit in acest scop peste un miliard de euro! Iar proiectul demarat in 2004, pe cand Adrian Nastase era inca premier, se anunta a fi nu doar cel mai mare fiasco din politica guvernamentala postdecembrista, dar si cel care va declansa, in cel mai scurt timp, un scandal de coruptie fara precedent. Iar dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, patru fosti ministri de Interne asteapta deja cu sufletul la gura declaratiile generalului Marian Tutilescu. Cel care, desi s-a refugiat de curand la Chisinau, ca angajat al ONU, stie mai bine decat oricine cum si la ordinele cui s-au cheltuit sutele de milioane de euro aruncate pe securizarea frontierelor.

Romania president backs probe of ex-ministers in school software deal

Romania’s president said on Friday he had given his approval for prosecutors to open a criminal investigation against five former ministers suspected of money laundering, abuse of office and bribery tied to software licenses for schools.

The anti-corruption prosecutors are also seeking approval from the Romanian and European parliaments to investigate a further four former ministers in the same case. They are still serving lawmakers and so their parliamentary immunity must first be lifted for them to be investigated too.

„From my point of view, the investigation can move forward and any parliamentary delay is damaging,” President Traian Basescu said after authorizing the investigation of the five former ministers who no longer hold any state office.

DOSARUL MICROSOFT, NOI DEZVĂLUIRI. B1 TV: Deputatul PSD Eugen Bejinariu este unul dintre DENUNŢĂTORI

Din documentele de la dosarul Microsoft reiese că unul dintre martorii denunţători este deputatul PSD Eugen Bejinariu, fost şef al SGG, care avea de asemenea rang de ministru. Informaţia a fost obţinută de sursele B1 TV şi este prezentată pe b1.ro.

Conform sursei citate, Bejenariu povesteşte în dosarul DNA cum l-a vizitat Dan Nica (ministru al Comunicaţiilor în Guvernul Năstase şi ministru de Interne în guvernul PDL-PSD n.r.) imediat după ce a fost numit în funcţia de şef al Secretariatului General al Guvernului, în 2004, pentru a-l informa că trebuie să se semneze contractul cu Micrososft.

Denunţătorii ar putea scăpa de pedepse în dosarul Microsoft. VEZI Cine a „turnat” la DNA

Inculpaţii care au „turnat” în faţa procurorilor au devenit martori

Pe lista celor care au devenit din inculpaţi, martori, în dosarul DNA privind achiziţiile de la Microsoft pentru ministere se regăsesc Eugen Bejinariu (fost secretar general al guvernului), Doru Boştină (avocat, inculpat în dosarul lui Gruia Stoica), Claudiu Florică (personajul cheie în legăturile pe care le aveau miniştrii acuzaţi), Dragoş Stan (administrator SCOP Computers) dar şi Irina Socol (preşedinte SIVECO, arestată în alt dosar, de evaziune fiscală).