Articole în care apare Sorin Ovidiu Vântu

ADEVĂRUL MICROSOFT “CĂLIN POPESCU TĂRICEANU SE LASĂ MOLICEANU, DORIN MARIAN SE DĂ TĂRICEANU”

ECOSISTEMUL MICROSOFT VINTU – VLADESCU – TARICEANU – GATES “NOI VREM RESPECT ! … de la VINTU, SRI, SIE, MAI, STS, OLAF, DNA”

gelsor

“SOV, geniul neîncoronat al furtului din puşcărie” Ovidiu Ohanesian

Cine şi-ar fi închipuit cu ani în urmă că, Sorin Ovidiu Vântu, marele combinator al afacerilor şi politicii româneşti, omul care învârtea pe degete milioane de dolari, fonduri de investiţii, bănci, ziare şi televiziuni, va ajunge la închisoare ? Regele neîncoronat al serviciilor secrete vechi şi noi mânuia cu atâta dibăcie trusturi de presă, firme off-shore şi fonduri de investiţii, cu ajutorul unor demnitari şi agenţi
 
ai serviciilor secrete, încât părea de neatins. Cu dosarele şi înregistrările dospind prin sertarele procurorilor, fostul puşcăriaş de la Penitenciarul Bacău comanda gala “Zece  pentru România”, lipindu-şi practic numele de cele mai importante personalităţi ale ţării. În timp ce Vântu plătea şpăgi de milioane de dolari unor demnitari români şi europeni la statul major din Delta Dunării, simbriaşii săi dădeau lecţii de civism şi de “ şcoală, stradă şi spital”. Veninul injectat de SOV ani la rând în societatea românească, cu ajutorul agenţilor Departamentului de Informaţii Externe, plătiţi regeşte din fondul de investiţii Gelsor (instituţie de acoperire a SIE), îşi face efectul.  Deocamdată, avem nişte milioane de euro şi 2 victime importante ale şpăgii : Bogdan Olteanu şi Călin Popescu Tăriceanu. Cum a ajuns infractorul mărunt de lângă Roman, să performeze pe terenul de joc al serviciilor secrete ?

http://www.avertisment.net/sov-geniul-neincoronat-al-furtului-din-puscarie/

OLIGARHIILE NOASTRE TOATE SE VOR INTILNI VREODATA … in UE

Basescu a explicat ca premierul Tariceanu i-a propus un parteneriat cu „oligarhiile noastre” (in 2005). Basescu a precizat ca a facut public acest lucru abia acum (Ianuarie 2007) pentru ca altfel Guvernul ar fi fost decredibilizat, iar obiectivul integrarii ar fi putut fi ratat:” Atunci mi-am pierdut increderea in premier”, a adaugat Basescu.

„Domnul prim-ministru imi propunea un parteneriat, dar, din pacate, cu oligarhiile noastre, la cateva luni (2005) dupa ce si eu impreuna cu el am vorbit in campania electorala despre oligarhia PSD”, a spus Basescu. Cu alte cuvinte, a continuat presedintele, biletelul ar fi avut ca mesaj „a venit timpul nostru”.

VINTU dadea mita la Delegatia UE, sa acopere jaful facut de Microsoft si partenerii acesteia Vintu – Vladescu – Tariceanu, in strinsa colaborare cu DNA si Politia Bucuresti..

Basescu nu spunea ca Tariceanu este un infractor, si astfel Romania intra intr-o UE corupta structural, in frunte cu Barroso, Rehn, Scheele, Buttice si multi alti inalti „deminitari”, dornici si ei de „tain” produs de ECOSISTEMUL MICROSOFT VINTU..

Guvernul Tariceanu, Vladescu, Blaga, Nicolaescu, Chiuariu, etc. a fost astfel credibilizat sa fraudeze, pirateze, corupa, si sa incalce in deplina impunitate Constitutia, Legea si toate drepturile fundamentale, impreuna cu ECOSISTEMUL MICROSOFT VINTU.

PROCURORII BATA-I VINA …

„Documentul nu este extrem de interesant, el, pur si simplu, pune o intrebare, dupa ce ma anunta ca-mi trimite un raport facut de Petromidia – daca as putea vorbi cu procurorii despre caz”, a spus Basescu. „Acest tip de parteneriat era inacceptabil pentru mine”, a declarat Basescu, aratand ca acest lucru ar fi insemnat ca ar fi facut acelasi lucru ca Guvernul precedent si ca „in Romania nu s-a schimbat nimic dupa alegeri”.

In Romania nu s-a schimbat nimic la un deceniu dupa alegerile din 2004.

TARICEANU CEL CONSECVENT SI PERTINENT

„Premierul a fost consecvent si in niciun caz nu a fost naiv”, a afirmat Basescu, precizand ca ulterior Tariceanu l-a sunat pe procurorul general al Romaniei (Ilie Botos), a incercat sa influenteze parlamentarii prin discursul din 8 noiembrie 2005 din Parlament in legatura cu Petromidia si ca a incercat acelasi lucru si cu ministrul Justitiei Monica Macovei, prin intalnirea de la Guvern cu un om de afaceri in acelasi caz (Dinu Patriciu).

Pina la urma Sebastian Vladescu l-a „servit” pe Tariceanu si pe Dinu Patriciu, drept care este in prezent investigat de DIICOT in dosarul Petromidia.

http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1127903-basescu-dezvaluie-continutul-biletelului-trimis-tariceanu.htm

BASESCU IL ACUZA DIN NOU PE TARICEANU

TREI BUGETARI.  COLDEA – KOVESI – STANCIU, ACAPAREAZA PUTEREA

“Începînd cu 2015, în loc să continue procesul de consolidare al justiţiei, “trei bugetari” din vîrful instituţiilor de forţă, SRI, DNA dar şi ICCJ, au decis că poporul vrea spectacol, şi în numele acaparării puterii de către ei înşişi şi a slugărniciei faţă de noul preşedinte au oferit spectacol.”

SRI – DNA – ICCJ ECOSISTEMUL MICROSOFT VINTU nu acapareaza nici o putere, pentru ca au toata puterea incepind din anul 2000, astfel data de Ion Iliescu si Adrian Nastase (Radu Timofte – Ilie Botos) si sustinuta ulterior de Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu, cu alta garnitura (Coldea – Kovesi) singura constanta raminind VINTU si ECOSISTEMUL MICROSFT.

Tariceanu si Vladescu ii dadeau ordine in 2005 Procurorului General (PICCJ) Ilie Botos, ordine pe care le executa DNA – Irinel Paun si Claudiu Dumitrescu, pentru a proteja ECOSISTEMUL MICROSOFT – VINTU.

VINTU nu dadea ordine, el dadea mita la Delegatia UE, sa faca ce li se dicteaza, ca sa mearga jaful Microsoft din plin, si Tariceanu – Vladescu – SRI – MAI sa fie cit mai multumiti. Si au fost si sunt inca toti foarte multumiti.

DREPTURI FUNDAMENTALE vs. POLITIE POLITICA “Cimpul Tarctic”

In Romania, asa zis stat de drept euroatlantic, drepturile fundamentale nu sunt respectate in primul rind de cei care au obligatia sa apere Constitutia respectiv SRI si DNA.

“Ce nu vor să recunoască gradaţii piaristei SRI-ului, doamna Mihaela Nicola, este că în timp ce eu militez pentru o justiţie independentă, dar care respectă drepturile fundamentale, Tăriceanu şi Ponta vor o justiţie controlată politic.

Nu vor o justitie controlata politic, pentru ca au la dispozitie o justitie controlata politic asa cum au mostenit-o de la Ion Iliescu – Adrian Nastase, si Traian Basescu – Calin Popescu Tariceanu.

TARICEANU S-A PREZENTAT LA ICCJ – DORIN MARIAN NU

OMERTA – DORIN MARIAN (TARICEANU)

Procesul pentru fals si uz de fals in declaratii, a fost aminat in data de 5 August 2016, penru 20 Septembrie 2016, in urma solicitarii facute de avocatul lui Dorin Marian, care nu s-a prezentat in fata judecatorilor ICCJ.

Dorin Marian a fost scolit de Dinu Patriciu si Omar Hayssam in arta criminalitatii internationale, pe care o foloseste acum in beneficiul lui Tariceanu.

Dorin Marian partener cu Catalin Harnagea (EADS), a fost acuzat de Radu Timofte fostul sef SRI, ca a prticipat la mai multe infractiuni deosebit de grave impreuna cu Catalin Harnagea si multi alti infractori dovediti (Pesterau (PNA), Bogdan (PNA), Sirbu,  Dragos Constatntinescu, Gabi Naghi, Catalin Voicu, etc).

Radu Timofte Director SRI a pus la dispozitia lui VINTU onorata institutie cu “arme si bagaje”, in conditiile in care VINTU cotrola deja cu mana de fier si de mita si santaj, Delegatia UE si Parlamentul democratic ales de poporul pe care il blameaza acum din inchisoare.

Dorin Marian a cerut ridicarea imunitatii lui Radu Timofte in timp ce Catalin Harnagea impreuna cu Dan Andronic l-au acuzat pe VINTU ca a comandat asasinarea acestora.

Astfel ii regasim pe Dorin Marian, Dan Andronic si Catalin Harnagea in tabara lui Tariceanu, in timp ce VINTU ii da mita lui Tariceanu via Olteanu, dupa ce l-a promovat pe Vladescu ECOSISTEMUL MICROSOFT la SRI, MAI si l-a aparat la DNA.

OMERTA – TARICEANU (MOLICEANU)

Tariceanu s-a prezentat la ICCJ timp de 20 de minute, dar nu a facut nici o declaratie referitor la acuzatiile pe care DNA le probeaza, in cazul retrocedarilor frauduloase facute de grupul infractional astfel identificat de DNA Brasov.

Basescu spunea despre Tariceanu ca minte cum respira, ceea ce face ca refuzul de a face declaratii sa fie o decizie buna, scutindu-ne de alte noi minciuni din partea marelui politician si mediocrului escroc Tariceanu.

„Omul acesta (Calin Popescu Tariceanu – n.red.) minte atat de mult, incat nu trebuie luat in consideratie cand spune «nu stiu, nu am primit». Traian Basescu

http://www.gandul.info/stiri/quot-omul-acesta-tariceanu-minte-atat-de-mult-incat-nu-trebuie-luat-in-consideratie-quot-279023

TARICEANU mita VINTU via OLTEANU

VINTU nu se lasa, si daca nu mai ii poate da mita direct lui Tariceanu, pentru ca l-a atacat pe Dorin Marian, Catalin Harnagea si Dan Andronic toti consultanti EADS), il aduce cu elicopterul in Delta pe Olteanu si ii da un milion de euro ca sa il “imbuneze” pe Tariceanu sa ia si el un milion, ca sa isi faca VINTU treaba si damblaua cu Mihaiu si restul de sugatori de zgirci prin batista.

VINTU cheama in Delta la ordin si “zgirci” inalti demnitari UE (Alessandro Buttice), si in general pe cine vrea el (Mircea Geoana), nu de alta dar cind e vorba de spaga toti vin.

TARICEANU DATOR “VINDUT” LA VINTU

VINTU l-a “servit” pe Tariceanu fara numar … fara numar …

Mugur Isarescu, despre care VINTU explica ca face ce vrea cu el, ii da, cu frica de VINTU, lui Sebastain Vladescu “dispensa” sa o “faca” pe bancherul, si sa privatizeze BCR impreuna cu NNDKP avocatii Microsoft, si Craiova cu americanii de la Ford tot cu NNDKP, si ulterior sa ajunga Ministru de Finante, sa ii ajute si el pe VINTU, Blaga, Microsoft si pe cine mai iese la “zgirciul” lui VINTU. Tariceanu suge doar prin batista.

Traian Basescu, este suspendat in 2007 de VINTU , care controleaza Parlamentul (se pare ca inca are mana buna) la solicitarea lui Tariceanu, care jubileaza si vrea sa il puna chiar pe Nicu Votcaroiu, angajatul lui VINTU, Presedinte interimar, dar acesta refuza sa se instaleze la Cotroceni.

Traian Basescu, scenariul este reluat de Ponta si cu Cacarau in 2012. VINTU e inca in mare forma si continua sa controleze Parlamentul, drept care Cacarau se instaleaza la Cotroceni sa se antreneze pentru viitoarea pozitie de Presedinte.

DNA DATOR VINDUT LA “URAGANUL” VINTU

VINTU il controla pe Ilie Botos si toate serviciile, astfel incit a lasat o mostenire otravita la DNA, via Tariceanu, Vladescu, Alessandro Buttice, Jonathan Scheele, Bill Gates, Steve Ballmer, Ovidiu Artopolescu, Ionut Lopatan si multi altii.

VINTU i-a luat batista lui Taricenau si altora si i-a dat-o lui Coldea – Kovesi sa o puna pe tambal, dar se pare ca acum e prea tirziu, pentru ca tambalul e la Parchetul din Munchen si la FBI DoJ – FCPA si la alte parchete, care inca cinta in surdina la tambalul lui VINTU ECOSISTEMUL MICROSOFT ….

DNA nu mai stie ce sa faca, si cu, si fara batista, pentru ca PROPAGANDA nu mai este suficienta sa ii tot prezinte pe Coldea – Kovesi drept neprihanitii cavaleri ai Justitiei, in timp ce in Romania drepturile fundamentale nu sunt respectate si nici Constitutia.

PROPAGANDA MAI TARE DECIT OMERTA

Tariceanu a considerat ca este de datoria Primului Ministru sa controleze justitia, astfel incit infractiunile “seriose” comise de inalti functionari si de marile coporatii, sa nu fie niciodata anchetate, si daca sunt anchetate sa fie incriminati cei care le denunta, astfel incit statul de drept si democratia, promovate de PROPAGANDA media proprietatea “mogulilor” Vintu, Patriciu, Adamescu, Voiculescu, Gusa, Paunescu, Schwartzenberg si Ghita (SRI),  si pe care Tariceanu le invoca cu atita fervoare, sa nu sufere vreun deficit de imagine, astfel incit jaful sa se desfasoare in cele mai bune conditii.

Tariceanu urmeaza sa se duca la inchisoare, nu datorita faptului ca este un infractor ticalos, ci datorita faptului ca este prost, la fel ca si cei cu care s-a asociat “oligarhiile noastre” si l-au sustinut si protejat (vezi VINTU, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, Adrian Nastase, Bill Gates, Steve Ballmer, Ilie Botos, si multi altii).

Tariceanu, si mafia pe care o reprezinta si o simbolizeaza in acelasi timp, nu a inteles, si se pare ca nici acum nu inteleg, ca nu toate corporatiile functioneaza dupa modelul Strict Secret Evanghelist al Microsoft, si ca aceste corporatii (Siemens, EADS, etc.) nu sunt mai presus de lege, asa cum sunt companiile “sub acoperire’ operate de mafia autohtona.

PARCHETUL DIN MUNCHEN ANCHETEAZA CAZUL EADS

În timp ce dosarul EADS doarme la DNA, Parchetul din Munchen îi dă coşmaruri. Sînt coşmaruri nemţeşti, scumpe, de calitate: 6,2 milioane de euro suspectează procurorii nemţi că s-ar fi dus către oficiali români dinspre EADS. Intermediarii sînt foarte interesanţi: companiile române Midocar Consulting SRL şi Icar Business Research SRL. Dar mai interesanţi sînt acţionarii celor două companii şi legăturile lor cu greii politici ai momentului.

COSMARUL DNA – OMERTA, PROPAGANDA, ADEVAR

DNA este obligat, prin institutia comisiilor rogatorii, de Parchetul din Munchen sa investigheze acte de coruptie pe care le-a protejat timp de un deceniu, astfel incit Tariceanu, Marian, Vladescu, Blaga, Varujan, Vintu, si multi altii sa poata jefui in liniste si multa democratie averea nationala, dar si fonduri UE, germane, americane, etc.

SIEMENS, astfel „fortat” de FBI, sunt cei care au „obligat” in fapt DNA sa investigheze in Cazurile EADS si Microsoft, pe care le protejeau de un deceniu (5 Spetembtrie 2005).

PROPAGANDA Coldea – Kovesi insista sa ne convinga ca ancheta EADS – Microsoft, este o ancheta „pur singe” romaneasca si ca Microsoft „ajuta” DNA in cursul investigatiilor, ceea ce reprezinta flas si uz de fals in declaratii, mai rau decit ceea ce face Tariceanu, sperind ca pina la urma Coldea-Kovesi se vor aresta reciproc, si el va scapa, la cita minte are in capul sau de fost Prim Ministru si actual al Doilea OM in Stat.

http://www.kmkz.ro/investigatii-2/ancheta/prietenii-lui-tariceanu-mita-de-peste-sase-milioane-de-euro-in-dosarul-eads/

FBI ANCHETEAZA CAZUL MICROSOFT

„EFECTUL DOMINOULUI” IN CAPUL LUI COLDEA – KOVESI – TARICEANU

FBI investigheaza in anii 2004-2005 mai multe acte de coruptie, in valoare de mai multe  miliarde de euro, comise de catre SIEMENS (FIJITSU – SIEMENS) si obliga SIEMENS sa plateasca mai multe amenzi (aproape doua miliarde de euro) si sa isi investigheze compania pentru a demonta mecanismele de coruptie pe care compania era practic constituita, daca mai doreste sa faca afaceri in SUA.

SIEMENS investigheaza intre anii 2006 – 2011, si in urma investigatiilor, denunta Microsoft pentru acte de coruptie in atentia FBI in 2007, desfiinteaza in Noiembrie 2008 FUJITSU – SIEMENS, si denunta coruptia Microsoft Fujitsu Siemens autoritatilor din Romania (DNA) in anul 2012.

FBI, drept urmare a denuntului facut de SIEMENS, incepe investigatia referitor la Microsoft, pe care o anunta public in anul 2013.

DNA afirma in anul 2014, ca investigheaza Microsoft si ulterior EADS, cind in fapt DNA a fost obligata prin comisii rogatorii sa investigheze infarctiuni deosebit de gave comise in Romania, si nu din proprie initiativa.

DNA in fapt ancheteaza DNA si modul in care au protejat, in cunostinta de cauza ECOSISITEMUL MICROSOFT VINTU si alte infractiuni.

TARICEANU PRIMUL MAFIOT INTR-UN STAT MAFIOT

In timpul mandatului sau de Prim Ministru, Tariceanu a avut ocazia istorica sa transforme “sistemul ticalosit” creat de Adrian Nastase intr-un stat mafiot, astfel descris de Basescu.

Basescu l-a prevenit pe Tariceanu, si nu nuami, inca de la inceputul guvernarii in 2005, ca nu doreste sa participe la infractiunile “oligarhiilor noastre” dupa cum ii propunea Tariceanu, in numele ECOSISITEMULUI MICROSOFT VINTU, Patriciu, Voiculescu si multi altii.

Basescu a fost astfel suspendat de Tariceanu – VINTU, dupa intrarea Romaniei intr-o UE corupta pina in maduva oaselor de ECOSISITEMUL MICROSOFT VINTU, si dupa ce Tariceanu l-a “obligat” pe Basescu sa il decoreze pe Bill Gates, pentru mitele trecute si viitoare si pentru protectia oferita lui Sebastian Vladescu, partenerul lui Tariceanu, si “cel mai bun Ministru de Finante pe care la avut Romania dupa 1989” conform PROPAGANDA TARICEANU.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7940993-stenograme-din-dosarul-sov-sorin-ovidiu-vintu-catalin-popa-stabilesc-strategia-editoriala-campanie-vintu-vorbesc-mircea-crin-vad-nu-preiau-mesajul.htm

„Saracul” Tariceanu, in imensa sa prostie, nu s-a gindit vreodata ca cele relatate mai sus se pot intimpla, in ciuda faptului ca era evident pentru orice om normal la minte ca astfel de sisteme infractionale nu sunt niciodata perene, si de obicei “ciclul de viata” al acestora este cu atit mai scurt cu cit acestea devin din ce in ce mai extinse si incontrolabile (vazi bani din mita Microsoft, pentru trafic de droguri contra arme pentru teroristi via Lazlo Kiss si Ian/Jeofrey Taylor – Viktor Bout – Vintu – Socol – Pambuccian ….).

Ce a fost in mintea lui, si a celor cu care este asociat in grupul infractional si in ECOSISITEMUL MICROSOFT VINTU, este lesne de inteles : OMERTA

OMERTA LA ROMANI

Nu exista CONSPIRATII, exista doar infractiuni care pentru o perioada de timp pot fi tinute SECRET, dupa modelul MICROSOFT HIGHLY CONFIDENTIAL EVANGHELISM, dar care cu timpul si efectele pe care le produc ajung sa fie cunoscute si facute public, astfel incit marii conspiratori din “umbra” devin niste infractori de drept comun ca oricare alti infractori de drept comun (vezi cazurile VINTU, nici o diferenta intre infractiunile comise de acesta pe vremea Securitatii, si cele comise pe vremea SRI, practic cu aceiasi parteneri).

PROPAGANDA IN LUPTA CU ADEVARURI EVIDENTE

Acesta a fost din plin ajutat de « un grup de interese » in frunte cu SOV, Dinu Patriciu, Sorin Rosca Stanescu, Sebastian Vladescu, Vasile Blaga, Dorin Marian, Dan Andronic, Irinel Paun, Claudiu Dumitrescu, Varujan Vosganian, Ovidiu Artopolescu, Ionut Lopatan si multi altii.

Propaganda este esentiala in vederea manipularii adevarului, astfel in cazul ECOSISTEMUL MICROSOFT VINTU, acesta a utilizat din plin toate pirghiile manipulative media.

DNA FOLOSESTE PROPAGANDA MEDIA VINTU

DNA a dat mai multe NUPuri pentru infractiuni evidente si exhaustiv probate, comise de Tariceanu & Comp., investigate “din oficiu” dupa ce procurorii au refuzat sa ia in considerare plingerile facute de partile vatamate si prejudiciate, dar in schimb au luat la cunostinta din “media” controlata de Vintu, astfel incit de fiecare data au ajuns la concluzia ca Tariceanu & Comp si ECOSISTEMUL MICROSOFT VINTU sunt nevinovate.

Tariceanu este beneficiarul mitelor primite datorita calitatii sale de Prim Ministru al “statului mafiot” pentru licente Microsoft, pentru frauda EADS, pentru pirateria Microsoft-Medist-RSC-Asesoft-Teamnet, pentru retrocedari si multe alte infractiuni deosebit de grave, care au adus prejudicii inevaluabile si irecuperabile statului si societatii in general, precum si imaginii si credibilitatii Romaniei in lume.

Procuratura din Germania si FBI – DoJ – FCPA ancheteaza si probeaza faptul ca in perioada mandatului lui Tariceanu, mai multe milioane au fost platitie de Microsoft Fujitsu Siemens EADS si posibil alte companii, lui Tariceanu si camarile sale.

Un rol deosebit de important in ascensiunea si mentinerea lui Tariceanu si in constituirea “statului mafiot” l-a avut ECOSISTEMUL MICROSOFT – VINTU si beneficiarii acestuia SRI, MAI astfel protejati de Delegatia UE in Romania si OLAF si de DNA.

QUO VADIS DNA ?

OMERTA A MURIT, PROPAGANDA A MURIT , VINTU E LA INCHISOARE, BILL GATES ESTE ANCHETAT DE FBI, SRI (SECURITATEA INCA MAI) TRAIESTE … ULTIMILE ZILE DE PACE ….

QUO VADIS DNA ?

ADEVĂRUL MICROSOFT “CORUPŢIA UE – POLIŢIE POLITICĂ OLAF”

ECOSISTEMUL MICROSOFT de frauda, piraterie, coruptie, spalare de bani si crima organizata este bine implementat in UE, si extins ulterior in Romania.

Microsoft este protejat si promovat de institutiile UE (OLAF – 1999) si DLAF (2002), MAI, SRI, DNA, PICCJ si altele, in Romania.

DIRECTORUL GENERAL OLAF SE JUDECĂ CU COMISIA UE

2 August 2016 – General Court (Curtea de Prima Instanta UE) respinge cererea depusa de Giovani Kessler, de a fi suspendata de urgenta decizia Colegiului Comisiei UE din 10 Martie 2016 de ridicare a imunitatii sale, astfel incit politia belgiana sa il poata ancheta pentru iregistrarea ilegala a unor convorbiri telefonice.

Toti inaltii functionari OLAF au imunitate, astfel incit este fara precedent ridicarea imunitatii unui director OLAF, pentru acte (ilegale) comise in timpul exercitarii profesiunii, respectiv investigarea unor presupuse infractiuni.

Kessler risca pina la doi ani de inchisoare si o amenda in conformitate cu legea belgiana.

http://www.maltatoday.com.mt/news/dalligate/68115/olaf_director_giovanni_kessler_loses_court_challenge_on_immunity_in_dalligate_investigation#.V6EluVIkoy4

COMISIA UE RIDICĂ IMUNITATEA DIRECTORULUI GENERAL OLAF

10 Martie 2016 – Directorul General OLAF Giovani Kessler urmeaza sa fie anchetat de politia belgiana pentru mai multe ilegalitati comise pe teritoriul Belgiei, si in primul rind pentru inregistrari ilegale in cazul John Dalli.

Initial solicitarea pentru ridicarea imunitatii a fost facuta in Decembrie 2014, dar pentru motive necunoscute, decizia luata in regim de secretizare, a fost luata de Colegiul Comisiei doar pe 10 Martie 2016.

Giovani Kessler a fost de asemenea acuzat de mai multe ilegalitati comise in timpul mandatului sau inceput in 2010, respectiv pentru afirmatii false facute in fata Comisiei si Parlamentului.

http://www.independent.com.mt/articles/2016-03-10/world-news/European-Commission-College-decides-to-lift-the-immunity-of-OLAF-s-Kessler-in-secret-session-6736154676

OLAF “JOCURI ŞI COMBINAŢII INFORMATIV OPERATIVE”

Kessler este acuzat ca, la indicatiile lui Barroso, a comis mai multe ilegalitati pentru a ii inscena o acuzatie de coruptie comisarului UE John Balli, astfel incit Barroso sa il poata demite abuziv pe acesta.

Inscenarea se referea la coruptie si mita promovate de industria tutunului, pentru a influenta deciziile Comisiei, referitoare la legislatia in domeniul tutunului de mestecat.

Comisarul John Dalli a fost gasit nevinovat, in urma anchetelor facute de politie, ulterior acuzelor “fabricate” aduse de Kessler, respectiv OLAF.

Barroso a fost dat in judecata ulterior, si a aparut in fata instantei, dar avind in vedere ca inscenarea facuta de Kessler a fost abil planuita, Barroso nu a patit nimic.

Kessler este acuzat ca a mintit in fata judecatorilor si in fata Parlamentului UE, si in prezent este asteptat pentru a fi investigat pentru infractiuni comise in Belgia.

Ceea ce este sigur, este faptul ca OLAF a fost acuzata de mai multe ori de incalcarea drepturilor cetatenilor si de activitati ilegale si de propaganda.

DLAF “JOCURI ŞI COMBINAŢII INFORMATIV OPERATIVE”

DLAF, sora mai mica a OLAF a fost in permanenta, cel putin formal, apreciata de OLAF ca fiind un exemplu de colaborare.

DLAF a fost constituit de Adrian Nastase in 2002 si a functionat ca parte a Corpului de Control al Primului Ministru, condus o vreme de Victor Ponta, fiind predat ulterior lui Calin Popescu Tariceanu si lui Cristian David si Tudor Chiuariu, urmati de Ovidiu Dobleaga si Claudiu Dumitrescu.

Claudiu Dumitrescu a fost adus la PNA de la Cimpina, in anul 2003, pentru a “instrumenta” dosarele referitor la fraudarea fondurilor UE, sub directa supraveghere a lui Victor Ponta, si a ramas pe pozitie pina in 2010, cind Vladescu la promovat la DLAF, de unde Ponta la adus din nou la DNA in 2013, in urma trocurilor politice facute cu Basescu, referitor la numirile in justitie.

Claudiu Dumitrescu era laudat de Alessandro Buttice in Septembrie 2006, dupa ce Alessandro Buttice a fost la Vintu in vizita in Delta pentru a primi mita si instructiuni referitor la Dosarul Vladescu, instrumentat de Claudiu Dumitrescu si Irinel Paun, si la promovarea lui Varujan Vosganian pe linga Barroso.

„Pentru a-mi dovedi ca inculpatul Vintu Sorin Ovidiu nu glumeste in amenintarile sale, mi-a dat numele si prenumele ofiterului care urma a fi transferat, a doua din persoanele de sex feminin cu care vorbesc frecvent, precum si numele si prenumele unei persoane de sex feminin cu care vorbeste colegul meu, Ovidiu Dobleaga” – sesiza Duvac.

Coordonatorul echipei, procuror şef adjunct secţie Ovidius Paun a fost eliberat din funcţie fărî motiv, ofiţerul Constantin Duvac a fost „avansat”, ofiţerul Ovidiu Dobleagă – „recompensat” cu o bursă în Franţa, iar procurorul Luminita Şega a fost nevoită să se mute la PNA după ce postul sau a fost restructurat din schema Parchetului General, bineînţeles în urma deciziei lui Botoş.

http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1242187-timofte-ardelean-pus-sri-0962-slujba-inculpatilor-din-dosarul-fni.htm

http://www.curentul.info/actualitate/9042-dupa-9-ani-judecatorii-au-decis-redeschiderea-dosarului-mortii-procurorului-luminita-sega

ALESSANDRO BUTTICE MÂNA DREAPTĂ A LUI KESSLER

Alessandro Buttice este membru fondator al OLAF in 1999, purtator de cuvint, si ulterior Director Directia Fonduri Externe, pina in anul 2010, cind a devenit consilierul lui Giovani Kessler, proaspat numit Director General OLAF.

Alessandro Buttice a fost acuzat de lagaturi cu generali italieni anchetati pentru legaturi cu Mafia Siciliana, si pentru devalizarea mai multor sute de milioane de EUR, in cadrul unor proiecte de statii de epurare si sisteme de alimentare cu apa din Catania, Italia.

Jonathan Scheele Seful Delegatiei UE in Romania a fost acuzat de acte de coruptie referitor la mai multe zeci de milioane de EUR in cadrul unor proiecte de statii de epurare si sisteme de alimentare cu apam in Romania in anul 2005, de catre autoritaile din Constanta.

Alessandro Buttice a investigat impreuna cu OLAF si au ajuns la concluzia ca proiectul a fost fraudat si ca mai multe zeci de milioane de EUR au disparut spalati in conturi off-shore administrate in Anglia, dar ca Jonathan Scheele, si el tot din Anglia, nu are nici o vina.

Manuel Barroso, Jonathan Scheele, Olli Rehn ii laudau pe Calin Popescu Tariceanu si pe Sebastian Vladescu, printre altii, in Mai 2006, pentru succesul acestora in lupta impotriva coruptieii astfel ajutati de OLAF.

Scheele a fost totusi discret rechemat la Bruxelles in Octombrie 2006, unde ulterior a continuat relatiile cu cei pe care ii sustinuse in Romania – Sebastian Vladescu si ulterior Sebastian Ghita, protejatii lui Alessandro Buttice si VINTU – MICROSOFT..

http://www.antifrauda.gov.ro/ro/centru_de_presa/interviuri_declaratii

https://euobserver.com/institutional/132632

MICROSOFT – VÎNTU – SCHEELE – BUTTICE – KESSLER – BARROSO

Vintu nu controla numai SRI, SIE, MAI, el controla si PNA, astfel incit ECOSISITEMUL MICROSOFT, sa poata frauda in deplina impunitate, nu numai fondurile publice nationale dar si pe cele UE.

VINTU – MICROSOFT se puteau baza pe intregul suport oferit de Jonathan Scheele, Alessandro Buttice, Giorgio Ficarelli, Onno Simmons, Alberto Perduca si Giovani Kessler, astfel secondati de Irinel Paun, Claudiu Dumitrescu, Doru Tulus, Nicoleta Bulgaru si multi altii.

POLITICILE MICROSOFT – UE – VÎNTU COINCID PÎNĂ LA CONFUNDARE

„EVANGHELISM INSEAMNA RAZBOI ! MICROSOFT NU IA PRISZONIERI !” Microsoft Evanghelism Generalizat – Planificarea

SPIONEAZĂ – MANIPULEAZĂ – DENIGREAZĂ – EXTERMINĂ

„Colectarea de informaţii privind activităţile inamicilor este critică pentru succesul Slog-ului. Avem nevoie să ştim cine sunt aliaţii lor şi ce diferenţe există între acestea şi aliaţii lor (există întotdeauna surse de tensiune între aliaţi), astfel încât să putem găsi modalităţi de a îi separa. Citirea presei comerciale, spionarea pe grupurile de ştiri, participarea la conferinţe şi (mai ales) conversatia cu ISV-urile sunt esenţiale pentru colectarea acestor informaţii.

“Curatenia finala” poate fi foarte distractiva. In aceasta faza, scopul evanghelizarii este de a infige ultimul cui in sicriul tehnologiei concurente, si sa il ingroape in adancul incandescent al pamantului. Ideal este ca utilizarea tehnologiei concurente sa devina asociata cu deficienta mentala, de genul “crede in Mos Craciun, Iepurasul de Pasti si OS/2.” Continuati sa insistati, cu presa, analistii, sursele de informatii, oriunde. Finalizati esecul total al tehnologiei concurente, inscriindu-l in mitologia industriei calculatoarelor. Dorim sa aplicam presiune pe acele companii sau indivizi care manifesta o slabiciune genetica pentru tehnologiile concurente, pentru a creste in timp rezistenta industriei la astfel de tensiuni periculoase.

Anumite tehnologii continua sa ramana in competitie, multa vreme dupa ce nu mai reprezinta o amenintare – de exemplu OS/2, Sistemul de Operare care a Refuzat sa Moara. Este oricand posibila – dar putin probabila – situatia in care concurentii precum OpenDoc, SOM, OS/2, etc., se ridica din morti … atat timp cat se mai fac dezvoltari pe aceste tehnologii. De aceea, victoria finala este atinsa doar cand echipa tehnologiei concurente este destramata, birourile sunt folosite la altceva, specialistii in marketing sunt promovati, etc. Ati castigat totul, in sfarsit, atunci cand se prezinta la interviul de angajare la Microsoft.” Microsoft Evanghelism 1992

“TEHNOLOGIA CONCURENTĂ” PENTRU UE, SUNT ADEVĂRUL ŞI LEGEA.

UE este un exercitiu nereusit de PROPAGANDA amestecata cu coruptie si delasare, platita regeste cu mita supralicitata de VINTU – MICROSOFT.

“TEHNOLOGIA CONCURENTĂ” PENTRU VÎNTU, SUNT TOŢI CEILALŢI.

Vintu isi doreste sa ajunga sa detina tot ce au ceilalti la un loc : bani, putere, influenta, onoare, recunoastere si libertate, la fel ca si Bill Gates, Manuel Barroso, Giovani Kessler, Alessandro Buttice, Sebastian Vladescu, Sebastian Ghita, unii dind mita, altii luind mita.

Marii oameni de afaceri fura de la saracii platitotri de taxe, ca sa dea mita la politicieni si sa se imbogateasca si ei mai mult ca toata lumea, astfel protejati de institutiile de forta.

Singura diferenta intre Vintu si ECOSISTEMUL sau, si ECOSISTEMUL MICROSOFT, este ca el se duce la inchisoare, in curind urmat de mai toti romanii care au crezut ca pot juca si ei in piesa in care autorizati sa faca bani si negri si albi, sunt doar Bill Gates, Steve Ballmer, Manuel Barroso, Alessandro Buttice, Jonathan Scheele, Alberto Perduca,etc.

DNA RUŞINOS, RUŞINEA ROMÂNIEI

DNA nu are curajul sa investigheze actele de coruptie flagranta facute in Romania de functionarii UE platiti tot de noi.

DNA ii este rusine sa il intrebe pe VINTU, pe SRI, pe Cristian Unteanu si pe Alessandro Buttice de ce se intilneau acestia in Delta sa faca trafic de influenta si sa tranzactioneze mita, la costul distrugerii economiei si societatii noastre.

DNA ii este rusine sa ii ancheteze pe Microsoft si pe angajatii acesteia din Romania, si sa ii intrebe daca au invatat pe de rost Biblia Evanghelista, care ii obliga sa spioneze, destabilizeze, fraudeze, pirateze si sa extermine.

DNA este curajos, sa ameninte victimele susnumitilor Microsoft, Vintu, UE, si sa ticluiasca dosare, sa tergiverseze anchete cu zecile de ani, si sa se laude cu aceste glorioase reusite obtinute de Irinel Paun, Claudiu Dumitrescu, Doru Tulus, etc., etc.

ADEVĂRUL MICROSOFT „IRINEL PĂUN,  CLAUDIU DUMITRESCU, DORU ŢULUŞ – VESTALELE ECOSISTEMULUI MICROSOFT”

„Pasiunea mea sunt marile dosare de corupție, nu violurile“ Doru Ţuluş

Pasiunea lui VÎNTU este să îşi bată joc de procurori, poliţişti, judecători, ofiţeri şi în general de toată lumea, pe primul loc situîndu-se Doru Ţuluş, Irinel Păun, Claudiu Dumitrescu şi alţii.

PIERDUT CLAUDIU DUMITRESCU ÎL DECLARĂM NUL

Unde a disparut atit de discret Claudiu Dumitrescu, un asa de mare si important Procuror Sef Sectie 2, cea mai importanta din DNA-ul aflat in focul anchetelor MICROSOFT – FUJITSU SIEMENS – EADS – MEDIST – RSC – ASESOFT – TEAMNET, etc.

Claudiu Dumitrescu, nu finalizeaza, el a lucrat ritmic si sustinut, pentru protejarea ECOSISTEMULUI MICROSOFT  inca din 5 septembrie 2005, si dupa cum constatam a plecat fara sa fi terminat o munca de o viata, plina de colaborari cu Alessandro Buttice, Giovanni Kessler, Onno Simmons, Giorgio Ficarelli, si multi alti inalti demnitari corupti.

Irinel Paun este in prezent avocat, Doru Tulus este Sef Serviciu la DNA, dar Claudiu Dumitrescu a disparut brusc dintr-un peisaj pe care de altfel l-a populat cu maxima discretie. Probabil ca s-a intors la Cimpina de unde a fost adus la Bucuresti de VINTU si alocat maestrului Irinel Paun.

PROCURORI POLITICI – POLIŢIE POLITICĂ

IRINEL PAUN, DORU TULUS, CLAUDIU DUMITRESCU, toti au fost numiti politic, si toti au protejat ECOSISITEMUL MICROSOFT in „Cimpul Tactic”, si pe Sorin Ovidiu Vintu astfel asociat cu Bill Gates.

Doru Tulus a reusit performanta sa protejeze ECOSISTEMUL MICROSOFT din 2006 pina in 2013, pe cind Claudiu Dumitrescu doar intre 2013 – 2016, in conditiile in care in 2005 acesta a investigat dar rezolutia a fost data de seful sau Irinel Paun, mult apreciat si de VINTU si de Vasile Blaga.

ŢULUŞ „BAU – BAUL” O ATACĂ PE KOVESI

Numirea sefilor de parchete in baza unei intelegeri politice intre presedinte si premier a starnit o reactie vehementa din partea procurorilor anticoruptie. Acestia stiu cel mai bine cum poate fi stopata o ancheta de catre un procuror-sef, daca acesta raspunde unei comenzi politice.

„Conform legii, un procuror-sef nu are voie sa intervina in ancheta procurorilor subordonati ierarhic. Daca o face, procurorul supus presiunii se poate adresa CSM-ului. Dar un procuror-sef are mai multe instrumente care pot intoarce bunul mers al unei anchete. Are, spre exemplu, posibilitatea de infirmare a unui rechizitoriu. Adica un procuror DNA face rechizitoriul, iar procurorul-sef il infirma, desi are probe bune, deci nu-l mai trimite in instanta. Infirmarea in sine este un instrument benefic daca este folosit cu buna-credinta. Sunt situatii cand rechizitoriul nu contine suficiente probe si se impune infirmarea sa. Dar ce te faci daca vine un procuror-sef care infirma rechizitorii care au probe solide?”, a explicat procurorul Doru Tulus, seful sectiei a II-a a DNA, intr-un interviu acordat pentru Kamikaze.

http://www.kmkz.ro/de-pe-teren/interviu-dezvaluiri/doru-tulus-sunt-tot-bau-baul-de-altadata/

KOVESI ÎL NUMEŞTE PE MARIUS BULANCEA PE MERIT

Marius Bulancea ancheteaza si finalizeaza„Gala Bute” Elena Udrea trimisa in judecata, „coloanele oficiale” Tiberiu Nitu Procuror General pleaca acasa la Ploiesti de unde a venit impreuna cu Claudiu Dumitrescu, predecesorul lui Marius Bulancea, numit politic de Ponta – Ghita.

Procurorul general Augustin Lazar a dispus delegarea lui Marius Bulancea in functia de procuror-sef al Sectiei de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, cunoscuta drept Sectia a II-a din DNA, transmite Agerpres.

Marius Bulancea il inlocuieste pe Claudiu Dumitrescu la sefia Sectiei a II-a.

Delegarea lui Marius Bulancea intervine in contextul in care pe data de 22 iulie lui Claudiu Dumitrescu i-a expirat mandatul de trei ani la conducerea Sectiei a II-a a DNA.

Pana in prezent, Marius Bulancea a fost consilier al procurorului-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, fiind implicat in mai multe proiecte finantate de Uniunea Europeana, care vizau combaterea spalarii banilor si coruptiei, recuperarea bunurilor.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21196548-marius-bulancea-fost-consilier-lui-kovesi-delegat-sef-sectiei-din-dna.htm

AVEŢI GRIJĂ LA SCHELETE, SUNT PLINE DULAPURILE SECŢIA 2

Stimate Domnule Procuror Sef Sectie 2,

Aveti mare grija la mostenirea primita de la predecesorii dumneavoastra care au lucrat in fapt pentru VINTU si pentru ECOSISTEMUL MICROSOFT, SRI, MAI si alte entitati corupte, acestia respectind nu legea, ci ordinele „cimpului tactic”.

VINTU si Microsoft si-au batut efectiv joc de DNA, SRI, MAI si toate celelalte institutii competente sa lupte pentru apararea statului de drept, a Constitutiei, Legii si in ultima instanta a democratiei insasi.

OLAF si Delegatia UE in Romania au fost transformate de VINTU – ECOSISITEMUL MICROSOFT prin mita si manipulare, intr-un redutabil asociat la grupul infractional constituit de catre acesta impreuna cu Microsoft – Medist – RSC – Asesoft – Teamnet, si extins astfel la Beuxelles sub protectia lui George Maior, Alessandro Buttice, Jonathan Scheele si Manuel Barros si a altora.

Aveti toate probele care confirma cele mai sus mentionate la dosarele conexate Dosarului 85/P/2011, sau care trebuiau conexate in urma solicitarilor noastre legitime si legale.

Nu stim ce se intimpla cu dosarele in care suntem parti vatamate, pentru ca DNA refuza in deplina ilegalitate sa ne permita accesul la studierea dosarelor NOASTRE, constitutite in urma denunturilor pe care le facem incepind din anul 2004, pina in prezent.

Nu ne putem constitui apararea in fata unor abuzuri si ilegalitati incepute in anul 2000 si continuate in prezent de grupul infractional VINTU – ECOSISTEMUL MICROSOFT, sustinind astfel prejudicii care devin irecuperabile.

Avem incredere ca veti actiona in spiritul si litera Constitutiei si a Legii si ca ne veti respecta drepturile inalienabile in conformitate cu prevederile si garantiile CDFUE.

Va dorim succes,

Cu stima,

Dragos Riscanu

ADEVĂRUL MICROSOFT „VÎNTU ÎŞI CERE SCUZE DE LA ECOSISTEMUL MICROSOFT”

SCUZE PENTRU VIZITELE ÎN DELTĂ

„Îmi cer scuze că, în ciuda declaraţiilor a patru martori conform cărora Bogdan Olteanu m-a vizitat în Deltă, nu am avut bărbăţia să neg în faţa procurorilor acest lucru.” Sorin Ovidiu Vintu

ÎN ATENŢIA DNA

Solicitam procurorilor DNA, care investigheaza in Dosarul Microsoft, sa il roage pe Domnul Sorin Ovidiu Vintu, sa dea o declaratie referitor la data, scopul si durta vizitei facute in Delta pe 20 Septembrie 2006, de jurnalistul Cristian Unteanu si Alessandro Buttice (OLAF), precum si la mita primita de acesta de la Domnul SOV.

Speram ca SOV sa nu aiba barbatia sa nege cele mai sus mentionate.

SCUZE PENTRU JURNALIŞTII PROŞTI ŞI CORUPŢI

„Îmi cer scuze, de asemenea, pentru numărul uriaş de jurnalişti, moderatori şi comentatori pe care i-am salarizat cu mult peste valoarea lor profesională sau umană, creându-le o imagine falsă vizavi de propriile persoane, astfel încât răzbunarea lor, perfect legitimă, a căpătat aspectul unei exorcizari în masă a unui corp cu sute de capete cuprins de convulsii epileptice şi cu bale la guri; evident că nu mă refer la toţi.

BALE, CONVULSII ŞI EPILEPSIE

Domnule SOV, Cristian Unteanu si Oana Dobre, care v-au slujit cu devotament, in ce categorie ii clasati, sau ei fac parte din „evident ca nu ma refer la toti”.

ULTIMII VOR FI CEI DINTÂI

Ultimii de la care îmi cer scuze sunt politicienii, pe care nu am avut bărbăţia să-i devoalez, lăsându-i să se etaleze pe micile ecrane precum cavalerul Bayard cel „sans peur et sans reproche”, devenind astfel nişte false călăuze pentru o masă uriaşă, îndobitocită şi dornică de sânge.

ÎNDOBITOCIŢI DORNICI DE SÎNGE

Dupa ce a furat o natie intrega, a mintit-o si a umilit-o in toate felurile posibile, SOV se mira ca acestia ii vor capul, si o deplinge superior „o masă uriaşă, îndobitocită şi dornică de sânge”

Parca ii asculti pe Nastase, Ghita, Tariceanu si mai nou si pe Basescu

VÎNTU NU RENUNŢĂ – „perseverare diabolicum est”

Acest text nu este nici de justificare, nici de renunţare, este doar punerea la punct a celor ce şi-au permis, fără să mă cunoască sau fără să cunoască ce s-a întâmplat cu adevarat, să emită judecăţi de valoare asupra mea”, scrie SOV pe Facebook.

AŞTEPTĂM PROCURORII, POLIŢIŞTII, OFIŢERII ŞI JUDECĂTORII

Avem toata increderea in onestitatea Domnului SOV, si asteptam sa isi ceara scuze si de la cei pe care i-a mituit peste pregatirea lor profesionala, doar ca sa il protejeze si sa il ajute in „afaceri”.

Radu Timofte, Dumitru Zamfir, Ovidiu Soare, Dumitru Cocoru ii cumparau lui SOV software furat „la fara” de Vladescu si ulterior comercializat de acesta in asociere cu Ghita, si se faceau ca sunt convinsi ca SOV l-a primit gratuit de la Microsoft.

Dan Calin (omul lui Catalin Voicu) si Nicoleta Bulgaru procuroarea mafiei din politie se faceau ca anchetau si DNA Irinel Paun si Claudiu Dumitrescu publicau rechizitoriul dictat de SOV.

Lor cînd le cereţi scuze Domnule SOV ?

URMEAZĂ MICROSOFT LA SCUZE

MICROSOFT se califica pentru cele mai multe si sincere scuze, pe masura performantelor realizate de catre acestia in colaborare cu SOV, SRI, MAI, OLAF, DNA si altii, respectiv „ECOSISTEMUL MICROSOFT” + „CIMPUL TACTIC”.

Microsoft chiar stie ce s-a intimplat si se fac acum ca nu stiu cine sunteti, dar la vremea respectiva va ciuguleau din mana, si nu stiau cum sa se mai gudure, mai ceva ca Vasile Blaga ‘Buldogul” dvs. de casa, si Ministrul de Interne de acasa.

http://www.stiripesurse.ro/sorin-ovidiu-vintu-se-dezlan-uie-mesaj-dur-din-pu-carie-pentru-jurnali-ti-i-politicieni_1145282.html

 

ADEVĂRUL MICROSOFT „Influenţa lui Vîntu „depăşea imaginaţia multor oameni din România”, Sebastian Ghiţă deputat PSD.

VÎNTU MODELUL LUI GHIŢĂ

„Nu uitaţi că Vîntu era un om de afaceri care stânsese sute de milioane jefuind toată România cu FNI, cumpărând politicieni, fiind în relaţii cu şefii serviciilor SRI şi SIE. Toată lumea vorbeşte doar de Timofte, dar nimeni nu îşi mai aduce aminte de relaţia domnului Vîntu cu domnul Fulga. Aceste lucruri s-au întâmplat, au existat fie că ne place, nu ne place, vrem, nu vrem, trebuie să le recunoaştem şi chiar să le punem pe tapet” a mai completat Sebastian Ghiţă.

Sebastian Ghita jefuieste toata lumea din Romania, prin cele 58 (sau mult mai multe) firme pe care le are in frunte cu Asesoft, Teamnet si altele is face sute de milioane, incit o suta o da cu imprumut unui prieten care a plecat cu banii din Romania si nici nu mai vine sa fie anchetat de DNA si sa ii dea banii inapoi.

Sebastian Ghita este asociat cu Sebastian Vladescu (RSC- Medist) in reteaua de coruptie si frauda fonduri UE la Bruxelles.

Sebastian Ghita si Sebastian Vladescu au facut „afaceri” cu omul Vintu, la fel cum au facut afaceri cu „omul” Vintu si Bill Gates si Steve Ballmer, dar mai cu batista.

GHIŢĂ ÎL LAUDĂ PE VÎNTU (respectiv pe el însuşi)

„Acest personaj, acest om, Sorin Ovidiu Vîntu a reuşit să marcheze o bună parte din aceşti 20-25 ani, în bine sau în rău. Mulţi l-au lăudat pe Vîntu pentru ceea ce a făcut cu Realitatea, pentru factul că l-a atacat pe Adrian Năstase, PSD-ul, că a participat la îndepărtarea lor de la putere. Astăzi, societatea nu mai priveşte un om de afaceri care deţine puteri media şi care are relaţii cu politicienii, la fel ca acum 10 ani sau 20 de ani. Pe Vîntu trebuie să îl luăm aşa cum a fost, chiar dacă astăzi 20 de milioane de oameni află ce noi am aflat acum 10 ani” a spus Sebastian Ghiţă, la B1 TV.

Acest om de bine a fost laudat de multi si noi trebuie sa il luam asa cum a fost, desi „noi” stiam de acum 10 ani, ce altii afla doar acum.

Poate trebuie sa te luam si pe tine si pe Socol si pe Vladescu si multi oameni de bine laudati de multi, asa cum sunteti, desi o sa aflam peste 10 ani ca sunteti mult mai ticalosi chiar si decit Vintu, mentorul si protectorul vostru.

VÎNTU UN ASASIN, TOVĂRĂŞ CU BILL GATES

Ce nu stiai Ghita, ca Vintu trebuia inca din anul 2000 sa se duca din nou la puscarie, dar ca procuroarea Luminita Sega, care ancheta cazul FNI, a fost asasinata si procurorul Irinel Paun (Claudiu Dumitrescu) a „rezolvat” cazul in favoarea lui Vintu ?

Ca Irinel Paun si Claudiu Dumitrescu, au rezolvat cazul Vladescu in 2006, la comanda lui Vintu ca sa ai tu partener in 2010 sa constituiti o noua grupare infractionala impreuna cu Maior, pe care il doreai Prim Ministru in echipa cu Ponta Presedinte, tu urmind sa ii iei locul lui Vintu ?

Ca fara suportul lui Vintu, Microsoft nu putea sa jefuiasca impreuna cu tine, Socol, Vladescu si multi altii, sute de milioane din Sanatate, Educatie, IT, etc.

Va plingeti ca actualul Guvern nu mai aduce miliarde in tara, ca sa le furati voi, in conditiile in care UE este ingrozita de cit ati furat si vrea sa controleze cum se duc banii, pe avioanele voastre private in Dubai.

Va plingeti ca sunteti anchetati de Justitia pe care pina acum ati mituit-o si amenintat-o, si care va proteja indifernt de ce infractiuni faceati, ca doar erati protejati „in cimpul tactic”.

SĂ PUNEM PE TAPET

Ghita de ce nu pui pe tapet si relatia ta cu George Maior si Florian Coldea, cu Gioni Popescu si Ovidiu Soare si cu multi alti „protectori” daca tot iti aduci tu aminte de Fulga si Timofte.

De ce nu ne spui cum l-ai „convins” in 2013 pe Nelu Neacsu sa retracteze ce a afirmat cu tarie in atentia lui George Maior in 2010, referitor la organizatia infractionala pe care o operai impreuna cu Vladescu la Bruxelles, sub protectia lui Alessandro Buttice, Cristian Unteanu, Jonathan Scheele si altii, astfel orhestrati de Vintu, sub egida Microsoft.

Sper sa mai ne spuna Vintu si despre tine si Vladescu, despre Artopolescu si Varujan, despre Alessandro Buttice si Jonathan Scheele, despre Tariceanu si Bill Gates, si depre multi altii.

IMAGINAŢIA LUI KOVESI, ÎNCEPE SĂ DEA ROADE

Kovesi l-a reclamat pe Irinel Paun la CSM, cind era Procuror General si l-a dat afara pe Claudiu Dumitrescu, acum ca este Procuror Sef DNA, si i-a mai dat niste ani lui Vintu, ceea ce inseamna ca influenta lui Vintu, a inceput sa nu ii mai depaseasca de mult imaginatia.

Felicitări Doamnă Procuror Şef DNA !

Mai ramine sa faceti un mic efort de imaginatie pentru a intelege ca Bill Gates (Microsoft) nu este in fapt deloc diferit de Vintu (FNI), acesta fiind si motivul pentru care amindoi au parteneriat atit de bine si profitabil atit de multi ani, folosind aceleasi mijloace diversioniste si ilegale, si in primul rind entitati interpuse cum sunt Medist – RSC – Asesoft – Teamnet si multi altii.

Bill Gates si Vintu au initiat, finantat, operat si protejat una dintre cele mai mari, periculoase, profitabile si longevive organizatii criminale internationale din lume.

Incepind de la coruperea intregului aparat politic, inaltilor functionari UE si pina la bani furti din Educatie (Socol), Sanatate (Vladescu), IT ( Ghita) si investiti in trafic de influenta, arme si alte produse ilegale se pare ca nu le-a scapat nici o crima serioasa.

Ce nu putea sa faca Bill Gates facea Vintu si invers, astfel incit chiar daca Bill Gates a ratat sa viziteze Delta, ca a venit doar sa fie decorat de Basescu-Tariceanu, relatia de simbioza intre Vintu si Bill Gates a fost intretinuta, Hotaran, Artopolescu, Lopatan, Tatomir, Eftene si multi alti Evanghelisti de prim rang.

Asteptam sa va felicitam pentru incriminarea tandemului Vintu – Bill Gates, doi infractori de drept comun, glorificati de media platita sa le faca propaganda.

Speram sa beneficiati in cazul Vintu – Bill Gates de „efectul” Fujitsu Siemens vs. Microsoft, in sensul in care Vintu il denunta pe Bill Gates si ECOSISITEMUL criminal al acestuia astfel „pastorit’ in Romania de Vintu – Vladescu – Ghita si altii

Vă dorim succes

ADEVĂRUL MICROSOFT “Mr. GEOANĂ, I FUCK YOU !” Călin Popescu Tăriceanu

Se pare că potrivit unor surse citate de FLUX 24 in contul banilor pe care Bogdan Olteanu ii primise de la SOV via Eftime jr, intra si intelegerea cu aripa Blaga din PDL. 

Se observa că in filmuleţ apare şi Călin Popescu Tăriceanu. În această înregistrare, Olteanu promitea apropierea de aripa Blaga şi îl lăuda pe acesta. Tariceanu se vede că stă crispat, dar l-au pus să spuna la final: Fuck You Geoana

http://www.flux24.ro/bomba-in-scandalul-momentului-video-exploziv-vasile-blaga-in-dosarul-sov-delta-dunarii-bogdan-olteanu-cum-a-vrut-mogulul-sa-faca-un-guvern-pnl-blaga-legatura-cu-alina-gorghiu/

SEX IN GRUP LA ROMANI

Tairceanu si Olteanu i-o sug cu si fara batista lui VINTU, timp in care unul vrea sa il “fuck” pe Geoana, cind celalalt tocmai e “logodit” cu Gorghiu, o promitatoare politiciana a zilelor noastre partenera in prezent cu Blaga “Buldogul”.

Urmariti video publicat de Flux24, si veti ramine uimiti de cit de mult il lauda Olteanu pe Blaga si cum isi doreste din suflet sa il ajute pe Blaga sa devina din nou Ministru de Interne.

“BULDOGUL” SE GUDURA PE LINGA VINTU

VINTU “arhitectul” implementarii ECOSISTEMULUI MICROSOFT in Romania, omul cu sute de milioane cash pentru cumparat constiinte, este curtat si gudurat de Buldogul Blaga, care vrea si el inca o data la Ministerul de Interne, unde stie ca fara vrerea lui VINTU nu mai pupa nici mort, dupa ce l-a tradat pe Basescu.

“Buldogul” Blaga poate fi sigur ca va reusi, dupa ce l-a ajutat si el pe VINTU, sa fure impreuna cu Sebastian Vladescu si Microsoft, software de la Omnis, si sa il livreze gratuit la Spitalele Ministerului de Interne si DGPMB, drept software Microsoft, via Corina Artopolescu, sotia lui Ovidiu Artopolescu Director General Microsoft, bun prieten cu Varujan, un alt demn sugator de “zgirci” fara batista a lui VINTU.

MINISTERUL DE INTERNE – VISUL MITEI MICROSOFT

BENEFICIARII mitei MICROSOFT – FUJITSU SIEMENS – EADS, toti (Vasile Blaga, Dan Nica, etc.) vor Ministerul de Interne, in primul rind sa se apere pe ei insisi in fata unor eventuale “scapari” ale “cimpului tactic”.

Ce se fac ei saracii daca dupa Irinel Paun, recuperat de Vasile Blaga, pleaca de la DNA si Claudiu Dumitrescu, si dosare “in lucru” incepind din anul 2005, “anchetate” de Irinel Paun si Claudiu Dumitrescu, ajung Doamne fereste, pe mina vreunui procuror corect.

Da mai sunt inca procurori corecti, numai ca nu pot face nimic atit timp cit sunt subordonati “cimpului tactic” controlat de VINTU (via SRI) si de BLAGA (via MAI).

VINTU – BILL GATES AL ROMANIEI

„Microsoft nu a inventat nimic. Ceea ce mi se pare cel mai dezgustator este faptul ca Bill minte depre faptul ca inoveaza. Ma face sa vreau sa vomit. Asta e inovatie a la Rokefeller, nu inovatie a la Edison”. Larry Ellison ORACLE CEO

“Microsoft has innovated nothing. The thing I find most contemptible is Bill’s lying, this thing about innovating. It makes me want to puke. That’s innovation a la Rockefeller, not innovation a la Edison.”  – Larry Ellison ORACLE CEO

http://www.wordsyoudontknow.com/10-it-quotes-the-delicious-irony-of-bill-gates/3/

VINTU si Bill Gates (decorat de Basescu – Tariceanu) sunt nascuti in acelasi an (1955) la o luna diferenta astfel incit Bill Gates (28 Octombrie) este mai mare decit VINTU (23 Noiembrie).

Ambii sunt absolventi de liceu, si au inceput sa se imbogateasca din crima organizata dupa anul 1990.

Ambii au inventat scheme infractionale deosebit de elaborate, in principal bazate pe dezinformare, propaganda, frauda, mita, santaj, amenintari si inducerea in eroare si manipularea institutiilor publice si a pietelor.

Bill Gates este expert in Evanghelism, si VINTU este expert in “combinatii si jocuri informativ operative”, care sun in fapt identice, urmarind acelasi scop.

Ambii au avut o dezvoltare spectaculoasa dupa anul 2000, cind Vintu a luat controlul SRI (MAI) si Bill Gates a lansat platformele .NET, si a inceput sa ii dea mita lui Nastase- Nica, pentru a fi promovat de VINTU via Maior, Nica, Vladescu, pe piata ERP din Romania, incepind cu Spitalele SRI si MAI si continuind cu multe alte Spitale si alte institutii, unde acestia urmau sa vinda software furat de Microsoft si companiile controlate de VINTU si asociatii acestuia (Vladescu, Artopolescu, Ghita, etc.) in Romania si in UE, si alte tari.

Prejudiciile incalculabile aduse statului Roman, educatiei, sanatatii, economiei si societatii in general nu erau posibile fara “geniul” celor doi inovatori.

Cei doi inovatori sunt faimosi pentru influenta politica, controlul asupra justitiei, mitele generoase, mijloacele media si lipsa totala de scrupule.

Singura deosebire este ca VINTU, desi mult mai tare decit Bill Gates, se duce la puscarie in timp ce Bill Gates continua sa ne invete cum pe lume nu prea exista coruptie care in fapt nu este decit un fel de alta taxa.

VINTU MAI TARE DECIT BILL GATES

Bill Gates suge la greu de la toata lumea dar cu multe batiste, pretinzind ca e fata mare, in timp ce VINTU o da la supt cu sau fara batise afirmind ca este un ticalos de exceptie.

Avind in vedere ca Bill Gates provine dintr-o familie de avocati, judecatori si politicieni si a fost crescut in cele mai bune conditii imaginabile, iar faptul ca a reusit in viata din crima organizata, nu este nici o surpriza.

In schimb evolutia lui VINTU, care vine din partea opusa a spectrului social din care vine concurentul si partenerul sau, in acelasi timp, Bill Gates este mai mult decit fabuloasa, si trebuie respectata si admirata pentru dimensiunea sa inovativa.

Din pacate VINTU a folosit talentele evidente pe care le are pentru a crea un mecanism aproape perfect in contextul dat al “tranzitiei” care a creat enorm de mult rau, atit societatii in ansamblul ei cit si lui si familiei lui, si problemele sale inca nu s-au incheiat, se pare ca deabia acum incep.

SCRISOARE DESCHISĂ ÎN ATENŢIA LUI SORIN OVIDIU VÎNTU

Dragă Sorin,

In scrisoarea precedenta te rugam, sa le comunici anchetatorilor DNA, referitor la mita pe care i-ai dat-o lui Alessandro Buttice, respectiv sa le spui ca marele OLAF a venit la “zgirci” tot la Lebada la fel cum veneau si Geoana, Olteanu si cine dorea muschiul tau, si si-a luat tainul fara nici o batista.

La ai nostri mai dadeai bani pe constiinte, la UE le dadeai bani doar sa faca ce le zici, ca oricum nu au nici o constiinta si nici o consideratie, mai cu seama pentru Romania.

Macar sa stie toata lumea ca daca Olteanu, Geoana, Tariceanu, etc. sunt sugatori si prostovani, ei sunt mici copii pe linga un Alessandro Buttice, Manuel Barroso, Giovani Kessler si multi altii, care impreuna cu Irinel Paun si Claudiu Dumitrescu au facut exact ce le-ai ordonat.

Acum ca tot ai timp si sper ca si dispozitie, si ca stii probabil mai bine decit mine cum te-ai asociat cu Bill Gates si ECOSISITEMUL MICROSOFT, care fara tine nu putea sa jefuiasca si tilhareasca ziua la vedere incepind de la SRI si MAI si continuind cu cine si unde ai vrut tu, spune-le si procurorilor de la DNA, ca spun ei si singuri la FBI.

Daca denuntul pentru OLAF si UE, este mai mult un act de palmares si reparatie morala nationala, in ceea ce priveste Microsoft, ar fi interesant sa il iei si pe Bill Gates cu tine sa il inveti niste table, ca sunt sigur ca nu stie.

De ce sa te duci tu la puscarie si Bill Gates, Steve Ballmer, Silviu Hotaran, Ovidiu Artopolescu, Ionut Lopatan si altii sa scape si cu banii si cu libertatea, ca doar ei au venit la tine sa le dai zgirciul la supt cu si fara batista, nu te-ai dus tu in SUA, sa i-o sugi lui Bill Gates, ca aveai alte treburi.

Tu macar ai singe in instalatie nu ca Bill Gates care se sperie cind isi ia si frisca in bot, ca bocanci inca nu i-a dat nimeni, si nici la bulau pe vremea lui Ceausescu nu a avut ocazia sa invete cam cum e in viata.

Ai dat de mincare la tot felul de “fetite” care amenintau oameni si familiile lor cu moartea in contul tau, cu sau fara stiinta ta, doar stiindu-se protejati de tine, in clar ma refer la Directorul General Ovidiu Artopolescu, unul dintre executantii cei mai loiali pe care i-ai avut la Microsoft, prietenul lui Varujan Vosganian cel mai balos lingau de iti facea pantofii, si orice iti trecea prin minte sa ii ceri amuzat cum te stiu.

Acum toata lumea, care de fapt nu stie pe ce lume traieste, isi da cu presupusul cit de fraier esti si cum te tot dai mare, cind in fapt Bill Gates si Microsoft nu stiu cum a fost facut ECOSISTEMUL MICROSOFT.

Eu nu cred deloc ca esti nici fraier si nici ca te dai mare, din cite te stiu, chiar esti foarte modest, fata de cine esti in fapt, unul dintre asociatii cei mai eficienti pe care Bill Gates si Steve Ballmer i-au avut vreodata.

Nici prin cap nu le-a trecut ca vei reusi practic de la o zi la alta sa le vinzi software furat in toata Romania in frunte cu SRI si MAI si sa le pui la dispozitie reteau de coruptie politica pe care numai tu o controlai.

Directorul Microsoft Silviu Hotaran si Ovidiu Artopolescu se tot impaunau de cum cresteau profiturile Microsoft in Romania, si Microsoft ii tot premia in SUA.

Lumea nici acum nu stie ca in spate erai in primul rind tu, care dadeai ce zar doreai si mutai numai la marti cu dobitocii, lacomi si pretiosi cu care jucai si combinai informativ operativ.

Ma intreb citi dintre ei au ajuns vreodata sa intelega ce li se intimpla in realitate, in timp ce tu te amuzai copios.

Inca ma intreb daca in 2002 cind ne-am intersectat intimplator in Delta pe bratul Sf. Gheorge, tu cu motocada cu fete frumoase si vesele, pe scutere de apa, in barca cu Terente, ducindu-va spre Sf. Gheorghe, eu pe velierul meu Zefir, ducindu-ma acasa la Murighiol, pe care ai vrut sa mi-l cumperi pe loc, de parca ma vedeai pentru prima data, a fost intr’adevar o intimplare. Evident intrebarea este retorica.

Astept sincer de la tine o lovitura de mare jucator, un fel de finala a la Colonia Penitenciara a lui Kafka, respectiv sa ne spui si noua cum in fapt l-ai “facut” pe Bill Gates, ca Steve Ballmer a fugit mincind pamintul de la Microsoft, cind a inceput FBI sa ancheteze ce faceau ei prin Romania.

Nu au inteles si nici nu vor intelege niciodata ca in fapt nu ei te-au facut pe tine si este exact invers, daca nu le spui chiar tu. Vor trai in permanenta cu multumirea ca te-au gasit de tap ispasitor.

Iti doresc sanatate si numai de bine.

Cu stimă,

Dragoş Rişcanu

 

ADEVĂRUL MICROSOFT “ATENŢIE ECOSISTEMUL MICROSOFT, ŞI-A SCOS VÎNTU BATISTA … DAR ŞI DNA”

BATISTA LUI VÎNTU LA DNA – CLAUDIU DUMITRESCU a putrezit umectată !

“Aceleași surse judiciare au explicat că schimbarea făcută era de așteptat în condițiile în care Claudiu Dumitrescu, de altfel un procuror experimentat, nu a fost niciodată în grațiile Laurei Codruța Kovesi, el fiind considerat „omul taberei Victor Ponta”.

CLAUDIU DUMITRESCU nu e “omul taberei lui Ponta”, el este omul lui VÎNTU – ECOSISITEMUL MICROSOFT impreuna cu Irinel Păun, Alberto Perduca, Georgio Ficarelli, Alessandro Buttice, Onno Simmons, Giovanni Kessler, Sebastian Vladescu, Sebastian Ghita, Ovidiu Artopolescu, Ionut Lopatan (Dosar 216/P/2005)…. vom reveni in detaliu.

CLAUDIU DUMITRESCU  era “plantat” la DNA in grija lui Irinel Paun (tot fost Sef Sectia 2 DNA), de VINTU si camarila care l-a promovat si protejat pe Sebastian Vladescu, Varujan Vosganian, Ovidiu Artopolescu, Radu Timofte, Toma Zaharia, si ulterior pe Sebastian Ghita, (si el tot din Ploiesti).

CLAUDIU DUMITRESU SI IRINEL PAUN merita multi ani de inchisoare pentru cit au supt de la VINTU cu si fara batista…. vom reveni

http://eranews.ro/procurorul-elenei-udrea-noul-sef-al-sectiei-ii-din-dna/

GENIUL SEXOLOG VÎNTU

A suge p… prin batista sau NU aceasta este intrebarea, care il macina de mic copil handicapat si adult psihopat si condamnat pe Vintu.

Acesta a crescut si intre timp a aflat, ca oamenii in general nu fura pentru ca le este frica de inchisoare, ceea ce la el nu era cazul ca deja furase si din inchisoare, dar ca sunt fericiti sa fure altul pentru ei, si ei sa ia doar bani murdari/imputiti de la hotul ordinar, de mult dovedit, de preferinta cit mai discret, ca de se fac ca au constiinta.

Directorul SRI Radu Timofte, a fost unul dintre cei care nici macar nu s-a sfiit sa i-o suga lui Vintu fara batista si sa ii dea tot SRI ul pe mina, cu tot cu Florian Coldea.

Asta inseamna sa sugi p… prin batista, sa iti vinzi constiinta la cel mai nemernic dintre jigodiile si asasiniii dovediti, care omoara la propriu oameni, si nu ma refer la povestile cu dealurile moldovei si Magureanu, ma refer la medicamentele, saracia, stresul si suferinta celor care au pierdut tot la FNI, si din alte “inginerii”, ca sa aiba VINTU de unde sa plateasca constiintele lui Daianu, Olteanu, Tariceanu, Vladescu, Maior, Paun, Dumitrescu, etc.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7946399-stenograme-integrale-dosarul-vantu-pasaje-intregi-aparut-presa-citeste-intregime-discutiile-lui-sov-sergiu-toader-corina-dragotescu-stelian-tanase-cum-lasat-vantu-supape-majore-trust.htm

GENIUL FINANCIAR VÎNTU

Fantoma geniului financiar al lui Vîntu continuă să bântuie pe holurile BNR în căutare de noi victime: scheletele trecutului ies din televizor.

Vorba lui Vlas, si ea “sugatoare” fara batista la SOV – FNI, intrebarea nu este cine a luat, intrebarea este cine nu a luat … din generozitatea umectata si inregistrata lui VINTU, in numerar bine inteles.

http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/fantoma-geniului-financiar-al-lui-vintu-continua-sa-bantuie-pe-holurile-bnr-in-cautare-de-noi-victime-scheletele-trecutului-ies-din-televizor-15544765

GENIUL SAMSAR DE CONSTIINŢE

VÎNTU se plingea ca in tara asta nu mai sunt multe constiinte de cumparat si ca cei din Occident nu au constiinta.

Daca nu mai are ce cumpere VINTU a inceput sa vinda, ca s-a schimbat piata, si de vindut are gramezi, ca doar are insectarul plin cu mortaciuni fara nici o constiinta.

CLAUDIU DUMITRESCU este una dintre mortaciunile care a actionat coordonat cu VINTU si OLAF, corupt de VINTU, pentru a proteja ECOSISTEMUL MICROSOFT, SRI (Radu Timofte), MAI (Toma Zaharia), Medist – RSC si ulterior Asesoft – Teamnet.

http://www.reportervirtual.ro/2010/05/cat-costa-o-constiinta-pentru-sov.html

SORINE, DACĂ AU IEŞIT LA “ZGÎRCI”, ARDE-I !

Ai fost si vei ramine un erou, respectiv un dublu erou, eroul coruptilor gata sa isi vinda constiinta, care au iesti la “zgirci”, toti bogati si frumosi, si in curind eroul celor care au constiinta dar sunt vai de capul lor ca ai distribuit tu averea nationala de suflet si minte.

Daca prezinti toate “batistele” (inregistrarile), si ce mai ai tu amintire pentru cei care s-au bucurat la “zgirciul” tau, vei ajunge si eroul nostru astia care nu avem nevoie sa ne spalam pe gura pina ne vomitam matele din noi cum trebuie sa faca Claudiu Dumitrescu si multi altii in frunte cu Tariceanu si Olteanu (Gisela Vass).

ADEVĂRUL MICROSOFT “BOGDAN OLTEANU ARESTAT – URMEAZĂ TĂRICEANU … sau NU !”

“SPONSORI” POLITICI VÎNTU – MICROSOFT

In Decembrie 2007 se naste PDL (PD + 50% PNL), dar ramine si un PNL.

MICROSOFT si VINTU sponsorizeaza cu zeci de milioane noua si vechea formatie politica si pe conducatorii acestora, in frunte cu Vasile Blaga, Calin Popescu Tariceanu, Sebastian Vladescu, etc.

Sebastian Vladescu, Bogdan Olteanu, Varujan Vosganian, Ovidiu Artopolescu, Silviu Hotaran (Microsoft) sunt printe “artizanii” mitelor personale si politice si printre protejatii VINTU – MICROSOFT..

„Romania este una dintre tarile unde Microsoft creste cel mai repede, iar acest lucru se intampla de 12 ani. „ Silviu Hotaran Director General Microsoft 20 Martie 2008

Sebastian Vladescu este recompensat cu renumirea in functia de Ministru de Finante 2.0, pentru a se asocia cu Sebastian Ghita 1.0  in vederea continuarii fraudelor incepute in asociere cu Microsoft in 2002, dupa cum aflam de la GUCCIFER 1.0.

Silviu Hotaran 2.0 il inlocuieste pe Ovidiu Artopolescu 1.0 la conducerea Microsoft Romania, pentru a se ocupa in continuare de finantarea „sistemului ticalosit” prin utilizarea ECOSISITEMULUI MICROSOFT.

http://economie.hotnews.ro/stiri-it-2625254-silviu-hotaran-director-general-microsoft-romania-romania-una-dintre-pietele-cea-mai-rapida-crestere-plan-mondial.htm

ARTOPOLESCU AMENINŢĂ CU MOARTEA

In Aprilie 2009, am primit mai multe amenintari cu moartea de la Ovidiu Artopolescu, care imi comunica ca atunci cind se va duce „marinarul” si vor reveni „EI” la putere, ma vor ucide.

Am crezut ca „EI” sunt Dan Nica (Ministru de Interne), Catalin Voicu viitorul Ministru de Justitie, Presedintele (de o ora) Mircea Geoana (protejatul lui VINTU), si multi altii, dar nu m-am gindit la VINTU, Bogdan Olteanu si la Silviu Hotaran.

Acum inteleg ca legaturile dintre acestia (Microsoft) si mediul politic si „servicii” este mult mai strins decit am crezut si ca intre VINTU si Microsoft nu e in fapt nici o diferenta, ambii isi dezvolta afacerile prin mita la aceiasi politicieni si „servicii” si prin aceleasi metode de frauda, piraterie, spalare de bani, crima organizata si terorism.

BĂSESCU ÎL APĂRĂ PE TĂRICEANU şi “SISTEMA”

„Să fi fost o sponsorizare la partid, asta e altceva. Ştiţi care este povestea cu sponsorizările la partid. A fost o perioadă de tranziţie. Eu nu sunt apărător al acestor practici, mai ales când ele provin de la condiţionări sau de la promisiuni, însă cei care sunt în marile funcţii, că sunt servicii de informaţii, că sunt în fruntea parchetelor, sunt numiţi totuşi de nişte oameni politici, la propunerea ministrului, se ajunge la preşedinte. Păi omul ăla politic care i-a făcut propunerea a câştigat ceva în alegeri şi a folosit banii ca să facă afişe, să dea spoturi la TV, deci şi sfinţii sunt la origine efect al acestor traume ale perioadei de tranziţie. Nici ei nu au venit din cer, au fost numiţi de nişte oameni politici”, a replicat Băsescu.

MICROSOFT – VÎNTU « SFINŢII » LUI BĂSESCU

Sfintii de Serviciu ai lui Basescu :

Bogdan Olteanu Presedintele CD – ia mita
Daniel Moldoveanu Seful CNI – ia “parte”
Sebastian Vladescu MF – ia mita
Vasile Blaga MI – ia mita
Elena Udrea MFUE– ia “parte”
Alina Bica –  “face” dosare la comanda
Laura Codruta Kovesi – comanda dosare
Florian Coldea – comanda dosare

MICROSOFT – VINTU dau MITA, dau “parte” si iau inzecit (inmiit) via politicienii pe care si i-au ales in numele poporului Roman.

Asa e in tranzitia de 26 de ani, care pare sa nu se mai termine niciodata, pe care Basescu o sfinteste, aparindu-l pe Tariceanu, Vladescu, Blaga si restul SISTEMA, si ECOSISTEMUL MICROSOFT.

VÎNTU – MICROSOFT I-AU FĂCUT “OAMENI”, TOT EI ÎI OMOARĂ

Am depins si depindem de VINTU – MICROSOFT pentru a “cistiga” alegerile si mita de toate zilele, nu ii putem baga la puscarie, ca asa e in tranzitie.

FBI – VINTU sunt singurii care impreuna cu DNA ne pot “da tara inapoi”, in conditiile in care VINTU, SIEMENS si altii recunosc crimele comise, dar MICROSOFT refuza eroic sa recunoasca dezastrul la declansarea caruia, impreuna cu VINTU, SIEMENS au participat.

 


 

SCRISOARE DESCHISĂ ÎN ATENŢIA DOMNULUI SORIN OVIDIU VÎNTU

 

Dragă Sorine,

Felicitari pentru initiativa de a incepe sa spui si sa probezi fapte de coruptie despre care toti stiau dar nimeni nu le putea dovedi, inafara de tine.

Ai fost si vei ramine unic prin viziunea de a corupe pe TOATA lumea si de a ii tine in control, la “zgirci” cum iti place sa spui.

Tupeu ca al tau nu cred ca s-a mai inventat pe aceasta lume, sa fii in puscarie pe vremea lui Ceausescu si sa devalizezi depozitul de alimente al puscariei si sa nu patesti nimic, asta da realizare, pe linga care sa ii pui la plata pe NATO  ca sa le dai voie sa zboare prin aerul natal nu mai pare o mare smecherie.

Sollana, ditamai seful NATO, se mira ca boul ca trebuie sa se intilneasca cu tine, ca altfel nu mai are voie nici sa vina in Romania, pe cind Butice ditamai sef OLAF, a invatat repede sa vina in Delta sa ii dai indicatii pretioase referitor la Vladescu si Varujan.

Acum ca suntem in aceiasi echipa de “datatori in primire” iti urez bun venit si te incurajez sa spui TOT, ca sa mai cureti locul, macar sa lasi ceva in urma ta, ca Microsoft nu vrea sa recunoasca si sa spuna nimic.

Am si eu o rugaminte prieteneasca, daca tot ii dai in primire pe nemernicii nationali, spune te rog cind si cita mita de fata cu martori i-ai dat avortonului de Alessandro Buttice, care iti promitea ca deschide toate usile la Bruxelles, si ca rezolva dosarul lui Vladescu de la OLAF.

La Bruxelles nu a reusit sa il convinga pe coruptul de Barroso sa il ia pe Varujan mare Komisar, si la OLAF a rezolvat temporar, in sensul in care in fapt a agravat situatia lui Vladescu si a Microsoft.

Dupa cum bine stii, “marii” internationali (Jonathan Scheele, Alessandro Buttice, Giorgio Ficarelli, Alberto Perduca, etc.) sunt mult mai “fomisti” si mai “ieftini” decit monstrii (boii) nostri sacri.

Iti doresc sanatate (mai lasa-l naibii de fumat), si multa putere de munca, ca ai de scris mult mai mult decit ai citit, si de citit ai citit ceva la viata ta.

Sper sa iesi cit mai curind si sa te bat la table in Delta, pe ponton la tine unde te distrai cind cara Buttice geamantanele cu icre negre, ca banii si-i lua din conturile din Belgia, administrate de Cristian Unteanu.

Iti multumesc anticipat

Cu stima,

Dragos Riscanu

ADEVĂRUL MICROSOFT “VÎNTU „au ieşit la zgîrci”– TĂRICEANU – VLĂDESCU – VARUAJN – GHIŢĂ – MAIOR – COLDEA – BUTTICE – SCHEELE – MICROSOFT”

MITA LUI VÎNTU ÎNOBILEAZĂ ŞI ONOREAZĂ

„Dacă e să intrăm in alt registru, sunt „onorat” că „transferul” meu a avut o asemenea cotă, dar sunt ingrozit că unul dintre cei mai buni/oneşti guvernatori ai DD (mă iertaţi ), a ajuns in fruntea D.D. printr-un asemenea act de corupţie la un asemenea nivel.”

„Probabil că am fost un foarte bun pretext pentru fostul mogul pentru a-l avea (şi) pe şeful Camerei Deputaţilor la mână.” Liviu Mihaiu

http://www.stiripesurse.ro/dupa-denun-ul-lui-vantu-liviu-mihaiu-recunoa-te-acestea-au-fost-condi-iile-puse-lui-tariceanu_1144922.html

VÎNTU “ARHITECTUL” … LUI TĂRICEANU

VINTU un fin cunoscator al metodelor de coruptie si “combinatii si jocuri informativ operative” si a mafiei politico – economice internationale, ii da mita 1 MILION de euro, lui Calin Popescu Tariceanu via Bogdan Olteanu sa il puna pe Liviu Mihaiu Guvernator al Deltei Dunarii, unde VINTU avea mari interese.

VINTU da mita si lui Jonathan Scheele (via Sorin Moisa), Alessandro Buttice (via Cristian Unteanu) ca sa ii protejeze si promoveze pe Calin Popescu Tariceanu, Sebastian Vladescu si Varujan Vosganian (Ovidiu Artopolescu).

VINTU un om “onest” se denunta, din puscarie, pentru cumparare de influenta si reuseste sa probeze infractiunile comise chiar de el, astfel incit procurorii sunt obligati sa il puna sub acuzare si sa deschida o ancheta penala, in care nu pot lipsi Calin Popescu Tariceanu si Bogdan Olteanu.

Asta da “lucrare” de mare arhitectura, care baga in mormint politic si in celula civila al doilea om in stat, respectiv Ciorapeanu.

Asteptam cu maxim interes viitoarele memorii si denunturi pe care VINTU din plictiseala si cinism civil, le va face referitor si la alti inalti deminitari care dupa cum spunea chiar el „au iesit la zgîrci”

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Sorin+Ovidiu+Vintu+adus+la+DN

TĂRICEANU ÎN VIAŢA LUI … şi a lui VÎNTU

„Băsescu, atunci când era la apogeul carierei sale, a făcut numeroase eforturi pentru a mă elimina din fruntea Guvernului şi din politică, n-a reuşit pentru simplul motiv că în toată activitatea mea nu există fapte de corupţie,”” Călin Popescu Tăriceanu.

Astazi pentru Tariceanu, VINTU, unul dintre binefacatorii sai, fara de care nu pupa Prim Ministru si Vladescu Ministru de Finante, nu mai este decit un alt detinut, condamnat, infractor ,etc. care incearca sa negocieze cu un DNA care il vineaza pe Tariceanu sa obtina o reducere de pedeapsa, sau alte beneficii.

Tariceanu omul care l-a decorat pe Bill Gates nu a comis niciodata in toata viata lui un act de coruptie … nu a comis decit crima organizata impreuna cu Microsoft – VINTU – Vladescu – Ghita si multi altii.

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/Tariceanu+reactie+la+ancheta+lui+Vantu

VÎNTU ÎN VIAŢA LUI ALESSANDRO BUTTICE

VINTU ii da mita in Delta Dunarii lui Alessandro Buttice (OLAF), omul care deschide toate usile la Bruxelles, in Septebrie 2006, sa il sustina pe Varuja Vosganian pentru pozitia de Comisar UE si sa îi ajute pe Tariceanu si Vladescu sa nu fie incriminati pentru fraudarea fondurilor Phare si piraterie in asociere cu Microsoft.

VÎNTU ESTE AHITECTUL IMPLEMENTĂRII ECOSISTEMULUI MICROSOFT ÎN ROMÂNIA

Ne intrebam retoric acum o saptamina daca VINTU este sau nu ARHITECTUL implemetarii ECOSISTEMULUI MICROSOFT in ROMANIA.

Acum, dupa declaratiile lui VINTU referitor la Calin Popescu Tariceanu, si la ceea ce am probat de mai mult timp cu privire la relatiile VINTU – VLADESCU – VARUJAN – ARTOPOLESCU, este evident ca VINTU este unul dintre ARHITECTII ECOSISTEMULUI MICROSOFT din ROMANIA.

CINE SUNT CEILALŢI ARHITECŢI ?

Va vom prezenta in curind cine sunt ceilalti ARHITECTI, dar tineti minte citeva cuvinte cheie : Evanghelism, Bill Gates, Steve Ballmer, Adrian Nastase, Dan Nica, George Maior, Florin Talpes (nici o legatura cu Ioan Talpes si/sau George Talpes+), George Constantin Paunescu, Geta Anghelescu … si altii

ADEVĂRUL MICROSOFT “ASASINAT LA COMANDĂ : ALEXANDRU GĂINA – UM 0215 vs. OVIDIU ARTOPOLESCU – MICROSOFT, PROTEJAŢI DE UM 0215 ŞI DNA”

SCRISOARE DESCHISĂ ÎN ATENŢIA PROCUROR ŞEF DNA.

Doamnă Procuror Şef DNA Laura Codruţa Kovesi,

Vă readucem la cunoştinţă că Dosarul 654/P/2011, instrumentat de Procurorul Monica Pop, în urma Rezoluţiilor semnate de Dumneavoastră, viza infracţiuni deosebit de grave comise de Microsoft în asociere criminală cu MAI – SRI – Medist – RSC şi alţii, şi că în prezent acest dosar este conexat la Dosarul 85/P/2011, la care sunt conexate şi alte dosare începute în anul 2004 de Procurorul Mafiei din Poliţie Nicoleta Bulgaru şi ulterior de Procurorul Şef Secţie 2 DNA Irinel Păun.

Vă informăm că Dosarul 21/P/2006, care vizează infracţiuni deosebit de grave comise de Amiralul Cico Dumitrescu şi Colonelul MAI Adrian Murea stă în nelucrare la DNA, începînd din anul 2006 pînă în prezent.

Vom reveni cu detalii referitor la modul în care DNA înţelege să respecte LEGEA şi drepturile noastre de parte vătămată în ambele dosare, pe care nu am avut încă ocazia să le studiem pentru a ne putea apăra în faţa violenţelor comise în continuitate şi agravare de către cei menţionaţi şi de alte entităţi nemenţionate încă.

Vă solicităm cu fermitate să ne respectaţi DREPTURILE în conformitate cu LEGEA.

Vă dorim succes,

Dragoş Rişcanu


CRIMĂ ORGANIZATĂ MICROSOFT FĂRĂ POLIŢIE NU SE POATE

“Fără Poliţie nu se poate” mi-a răspuns un prieten din “sistem” cînd l-am întrebat prin anul 2000, cînd se va adresa problema crimei organizate din Poliţie (Dragoş Constantinescu, Gabi Naghi, Peşterău, Bogdan, Dorin Marian, Nicoleta Bulgaru, etc.).

Atunci nu am înţeles ce voia să spună. După aceea am înţeles că orice investigaţie începe cu o hîrtie făcută de Poliţie (Proces Verbal, Declaraţie, Constatare, etc.) astfel încît, în fapt legea este (făcută de) Poliţia. Dacă vor să respecte legea, o respectă dacă nu îşi aplică propria lege, pentru a proteja “sistemul”, care astfel ajunge să devină societatea însăşi.

Tot ce urmează nu prea mai contează, procurorii invocă “investigaţiile” făcute de Poliţie şi Judecătorii invocă deciziile procurorilor, în condiţiile în care SRI este omniprezent în “cîmpul tactic” al Justiţiei.

Astfel infractori periculoşi devin victime inocente şi victimele crimelor lor devin infractori periculoşi care ameninţă securitatea şi “interesul naţional”.

Acesta este sistemul pe care îl deplîng şi doresc să îl protejeze Sebastian Ghiţă şi toţi cei care doresc ca Poliţia, DIICOT şi DNA să “respecte” dreptul lor de a rămîne în libertate şi cu banii furaţi, dupa modelul “Ecosistemul” iniţiat de Microsoft şi partenerii.

ASASINI PLĂTIŢI – PREŢUL ZILEI

Camora – NAPOLI

Mafia din Napole plăteşte 10% din valoarea beneficiului de 1 milion de $ realizat în 1998, în urma unui împrumut cu camătă pe care nu îl mai plăteşte, unui mafiot local amator, dar doritor să devină senator.

Alexandru Găină asasin amator (de unde şi numele) primeşte 100.000 $ şi execută crima, dar este prins după 18 ani, după ce tatăl sau Colonel MAI şef la UM 0215, moare şi nu îl mai poate proteja.

Din informaţiile apărute în presă încă din anul 1998, Alexandru Găină şi grupul de crimă organizată din care acesta făcea parte era bine cunoscut în cadrul Poliţiei, dar era protejat la un nivel atît de înalt încît investigaţiile se încheiau ca şi în dosarele lui Sorin Ovidiu Vîntu, Adrian Murea “Doctorul Moarte” şi Microsoft – Medist – RSC – Asesoft – Teamnet şi mulţi alţii.

SUB PROTECŢIA UM 0215 TOTUL ESTE POSIBIL !

DNA continuă investigaţiile referitor la infracţiuni deosebit de grave şi exhaustiv probate, comise de angajaţi ai MAI, respectiv Adrian Murea, Corina Artopolescu, Viorel Roşu, Florin Mincă şi mulţi alţii începînd din anul 2001 pînă în prezent.

După cum putem constata nu au trecut încă 18 ani, şi cei care încă protejează Mafia Microsoft nu au murit, astfel încît aceştia să poata fi trimişi în judecată de către procurorii care se confruntă cu mai multe probleme legate de Poliţie Politică şi Mafie Internaţională.

DNA “instrumentează” Dosarele 21/P/2006 şi 85/P/2011, în fapt deschise în 2003 şi în 2004, privind infracţiuni comise de Mafia din Poliţie în asociere criminală cu Microsoft şi mulţi alţii, inclusiv Vasile Blaga, Sebastian Vlădescu, Sebastian Ghiţă, Dumitru Zamfir, Dumitru Cocoru, Florian Coldea, George Maior, Bill Gates, Ovidiu Artopolescu, Silviu Hotăran, Ionuţ Lopătan şi mulţi alţii.

http://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/cazul-medicului-adrian-murea-implicat-în-anii-2000-intr-un-urias-scandal-imobiliar-este-departe-de-a-se-fi-incheiat-119082

http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/avertisment-pentru-udrea-la-ginecolog-sa-se-fereasca-de-codru-a-kove-i-i-adrian-murea-zis-doctor-moarte-170835

Microsoft – SEATTLE

Microsoft plăteşte via Siemens pînă la 47% din beneficiile realizate din vînzare de licenţe supraevaluate şi supra redundante şi din software piratat, la dispoziţia Guvernului, respectiv MAI, SRI şi alţii.

Din informaţii furnizate de Sebastian Ghiţă şi Traian Băsescu mita produsă de Microsoft depăşeşte 400 de milioane de EUR, ceea ce înseamnă că în total valoarea “afacerii” este cam de 1 miliard de EUR.

Din informaţiile furnizate de DNA şi alţii, rezultă că mai toţi înalţii demnitari ai României în frunte cu Miniştri MAI şi cu Şefii Serviciilor, au benficiat într-un fel sau altul de “generozitatea” Microsoft.

Un miliard de EUR beneficii pentru Microsoft şi “Ecosistemul” său, justifică cheltuirea pentru protejarea mecanismelor de fraudă, aparent legală, 10% respectiv 100 milioane de EUR sau chiar mai mult avînd în vedere înaltul nivel de profitabilitate.

Dacă în Sănătate unul ca Dan Condrea a reuşit să ucidă zeci de mii de oameni anual, pentru cîteva milioane, pentru a înţelege mai bine ce se poate face cînd ai 100 milioane să îţi aperi interesele criminale, să îi luam exemplu pe Vasile Balga şi Irinel Păun.

MICROSOFT – MAI – VASILE BLAGA

Pentru asasinarea Procurorului DNA Luminiţa Şega, nu ştim cît s-a plătit, avînd în vedere că beneficiile obţinute de SOV au fost mult mai mari de 1 milion de $, în cazul FNI.

Ştim în schimb că dosarul lui SOV a fost preluat şi “lucrat” de Irinel Păun, care a reuşit să îl exonereze “legal” pe SOV, şi să îl lase şi cu banii şi cu libertatea, la fel cum Claudiu Florică, Dragoş Stan, Dinu Pescariu sunt liberi şi cu banii la ei sau/şi la “şefii” lor, tot în urma deciziilor “legale” DNA.

Cît a plătit SOV lui Irinel Păun nu ştim, dar este evident că Irinel Păun, Şef Secţie 2 DNA nu a făcut muncă patriotică, şi asasinatul cu pixul costă mult mai mult decît cel cu pistolul. E o problemă de competenţe, calificare şi finalitate judiciar/juridică.

Irinel Păun a “investigat” împreună cu Claudiu Dumitrescu şi Dosarul 216/P/2005, şi a exonerat MAI – SRI – Microsoft – Medist – RSC, în pofida legii şi a probelor din dosar, pentru infracţiuni deosebit de grave, în timp ce Ministru MAI era Vasile Blaga şi el informat de către Omnis încă din Decembrie 2004 referitor la fraudele menţionate.

Ministrul MAI Vasile Blaga a insistat să îl preia pe Procurorul Şef Secţie 2 DNA Irinel Păun Procuror Şef la MAI, tocmai pentru a putea controla mai bine UM 0215, respectiv unitatea de protecţie a crimelor comise de MAI, în cazul nostru astfel asociaţi cu Microsoft – RSC – Medist – Asesoft – Teamnet.

http://www.romanialibera.ro/special/investigatii/relatii-suspecte-intre-vintu-şi-oamenii-din-jurul-lui-blaga-233564

http://www.evz.ro/asasinat-descoperit-dupa-18-ani-ucigasul-unui-om-de-afaceri-ridicat-de-politisti.html

VASILE BLAGA – SEBASTIAN VLĂDESCU – SEBASTIAN GHIŢĂ

Am luat cunostinţă referitor la averea lui Vasile Blaga, care pare deosebit de modestă în raport cu jaful de care această “Regină” a mitei din vămi, corupţie Microsoft, piraterie RSC şi multe alte infracţiuni deja probate, a benficiat timp de peste un deceniu.

Am înţeles că întreaga avere a lui Sebastian Vlădescu a fost sechestrată, dar nimeni nu ştie în ce constă aceasta, atît timp cît acesta foloseşte companii interpuse pentru a îşi disimula ilegalităţile, după cum dovedesc Raportul Final OLAF şi documentele Guccifer.

Am înţeles că Sebastian Ghiţă a pierdut aproape 100 milioane EUR, date unui angajat sau/şi văr, care a plecat în străinătate şi nu s-a mai întors.

Sperăm că Sebastian Ghiţă nu urmează să angajeze asasini la comandă şi să dea 10% din valoarea împrumutului, pentru a îl asasina pe sărmanul beneficiar, aşa cum era pregătit să o omoare în accident de maşină pe Carmen Roşu pentru a primi şi mai repede şi mai multe fonduri UE pentru softul furat împreună cu Sebastian Vlădescu şi comercializat sub protecţia lui Vasile Blaga, MAI – George Maior – Florian Coldea SRI – Irinel Păun DNA – Ovidiu Artopolescu Microsoft – Alessandro Buttice OLAF şi alţii.