Articole în care apare Laura Codruta Kovesi

Kovesi pe cind recuperati 100% din prejudiciul MICROSOFT ? ca sunt doar citeva miliarde ! … dupa cum foarte, foarte bine stiti …

„Aproape jumatate din prejudiciul de 60 de milioane de euro a fost recuperat, ceea ce este o premiera pentru justitia din Romania”, a declarat Laura Codruta Kovesi.

De asemenea, puteţi vedea declaraţiile celor doi procurori care l-au investigat pe Adrian Năstase. Mihaela Iorga Moraru, procurorul de caz în Dosarul Trofeul Calităţii, vorbeşte despre cum a fost inculpat şi, ulterior, condamnatAdrian Năstase, unul dintre cei mai influenţi oameni din România (le dorim acelasi succes in investigarea dosarelor 85/P/2011 + 216/p/2005 + 66/P/2007 + 285/P2009 + 6949/P/2004 + 654/P/2011 + … n.r.).

Iar Marius Iacob, fostul Procuror Şef al Parchetului României, va prezenta cum a decurs ancheta în cazul tentativei eşuate de suicid a fostului Premier. (Poate Marius Iacob va prezenta si cum a decurs ancheta in cazul Microsoft, MAI, SRI, RSC, Medist, in Dosarul 654/P/2011 … sau poate vom prezenta tot noi n.r.).

Marţi, 2 decembrie, de la ora 20.30, veţi vedea la Dosarele DNA mărturii inedite, chiar senzaţionale, în ciuda faptului că elementele din cele două dosare sunt cunoscute publicului, din mass-media”, spune Marius Saizu, prezentatorul emisiunii.

Ambele instituţii (SRI – DNA) invocă siguranţa naţională şi nu există un organism care să medieze acest conflict instituţional

MICROSOFT se acopera cu RSC-MEDIST, care se acopera cu SRI-MAI, care se acopera cu DNA, care se acopera cu OLAF, care se acopera cu MCV ! Situatie Neverosimila …

Tradus, mesajul preşedintelui în funcţie transmitea SRI să nu încerce să manipuleze procesul de eradicare a corupţiei.

Conflictul a fost devoalat şi de şefa DNA, Codruţa Kovesi, care a ţinut să precizeze, ca niciodată, că în acest moment cei mai buni colaboratori ai DNA sunt cetăţenii care decid să denunţe acte de corupţie. Şi că rolul SRI în furnizarea de informaţii de-abia dacă depăşeşte 15 la sută din cazurile investigate de procurori (respectiv tot ce conteaza n.r.).

Mai mult, Kovesi a avut chiar un ton voit iritat când a vorbit despre cât de eroic este aportul SRI.

Nu vrem să ne punem SRI pe cap. Deci nu vom face publice numele societăţilor care de ani de zile câştigă licitaţii uriaşe în circumstanţe dubioase. Atragem însă atenţia asupra creşterii nefireşti a acestor ciupercuţe care hrănesc serviciul. În ultimii ani. Cam miroase a tentativă de a albi nişte personaje care merită să ajungă la mititica.

Ne oprim aici deocamdată. Însă, dacă va fi nevoie, vom face demersuri strict legale.

Ni-i punem noi pe cap si pe SRI si pe MAI si pe DNA si pe OLAF : TotalSoft, Softwin, SIVECO, Bitdefender, NetConsulting, SCOP, ASEsoft, Teamnet, RSC, Medist, si multe altele si puisorii lor n.r.)

Laura Codruţa Kovesi dă cărţile pe faţă: BOMBELE din interiorul DNA.

Q: Deci practic dvs. aveţi control pe funcţiile de conducere doar indirect?

Laura Codruţa Kovesi: Indirect, da. (deci nu conduce nimic ! n.r.)

Q: Adică teoretic vă poate ateriza orice adjunct?

Laura Codruţa Kovesi: Da. Mâine, dacă e o funcţie vacantă ca şef de birou, Procurorul General îmi poate trimite informarea că şef e X şi eu nici să nu ştiu. S-a şi întâmplat, de altfel. (si-au bagat „serviciile” conservele n.r.)

Laura Codruţa Kovesi a fost întrebată şi despre calitatea procurorilor din DNA. Ea a explicat că majoritatea procurorilor vin cu un CV foarte bun, dar când e vorba de un dosar mare mulţi se sperie. (nu se sperie, ca sunt la comanda „serviciilor”, se conformeaza ordinelor n.r.).

CONCLUZIILE REDACŢIEI CORUPŢIA :

DNA este controlată politic, în timp ce procurorii sunt infiltraţi de „servicii” să facă pe destepţii în CV şi pe speriaţii când e vorba de anchetat miniştri sau alte cazuri complexe de „interes” pentru cei care trag sforile.

Aloci „conserva”, îi repartizezi cazul şi te duci la Monaco să raportezi şi să „colectezi”, într-un cadru idilic şi „epicurian” (citat Sebastian Vlădescu, un fervent participant n.r.) … cum să nu se simtă Ghiţă, Sokol, Artopolescu şi mulţi şi selecţi alţii mai presus de lege şi să nu îşi râdă de DNA ? … că doar îl controlează de facto.

ALO PRESA! percepeţi greşit şi manipulaţi şi propagandaţi greşit … proştilor care suntem ! Vă învaţă (educă) Amazoana „CEA MAI CURAJOASĂ”, Neprihanita Vestala KOVESI … gura vorbitoare a Caesarului MOYOR (a.k.a. MAIOR) !

kovesi-ziaristi
26 Nov 2014 12.00

Kovesi: Creşterea implicării SRI în activitatea DNA, percepută greşit. (hopa briu’ !)

„Deşi există o percepţie referitoare la creşterea implicării SRI în activitatea DNA, am constatat că în acest an doar 17% din dosarele înregistrate au avut la bază o sesizare din oficiu pe baza informaţiilor din mass media, a anchetelor jurnalistice sau primite de la serviciile de informaţii, spre deosebire de anul 2010, când 19% din dosare au avut la bază această modalitate de sesizare”, a spus procurorul şef al DNA.

Prin DNA, Divizia sa Penală, SRI îi dă şah lui Traian Băsescu !

Serviciile secrete, scăpate de sub control democratic, au pus stăpînire pe ţară! Alina Bica, şefa DIICOT, a fost luată cu mandat de arestare şi dusă la DNA. Alina Bica e omoloaga Laurei Codruţa Kovesi. Dintr-un interviu acordat azi unui ofiţer acoperit am înţeles că cele două sunt rivale. Aparent o răfuială între muieri; nu trăgîndu-se reciproc de păr, ci anchetîndu-se reciproc. România zisă şi democrată e scena unei întîmplări mai degrabă de Caraibe, decît de Europa Civilizată. Nu numai că aproape toate dosarele DNA se bazează exclusiv pe Operaţiunile de spionaj ale SRI (interceptări, filaj, documentare în diferite instituţii), dar, mai mult şi mai grav, SRI comandă DNA pe cine să înhaţe. Biata Laura Kovesi ia poziţie de drepţi cînd primeşte de la SRI un dosar marcat cu fundiţă roşie, semnul priorităţii absolute. Aşa s-a ajuns la situaţia, cumplită într-o democraţie, a unei puteri de viaţă şi de moarte a SRI asupra României. Securitatea era biet copil pe lîngă SRI. Securitatea se temea de Ceauşescu. SRI nu se teme de nimeni. Poate de americani, deşi e greu de crezut că americanii ştiu ce face SRI-ul. Nu numai că aproape toate dosarele DNA se bazează exclusiv pe Operaţiunile de spionaj ale SRI (interceptări, filaj, documentare în diferite instituţii), dar, mai mult şi mai grav, SRI comandă DNA pe cine să înhaţe. Biata Laura Kovesi ia poziţie de drepţi cînd primeşte de la SRI un dosar marcat cu fundiţă roşie, semnul priorităţii absolute. Aşa s-a ajuns la situaţia, cumplită într-o democraţie, a unei puteri de viaţă şi de moarte a SRI asupra României. Securitatea era biet copil pe lîngă SRI. Securitatea se temea de Ceauşescu. SRI nu se teme de nimeni. Poate de americani, deşi e greu de crezut că americanii ştiu ce face SRI-ul.

GEORGE MAIOR VREA SA IL ARESTEZE PE TRAIAN BASESCU

Pai bai Georgica, tu ar trebui sa ne explici cum de ai reusit sa le pozezi pe “fete” la Paris dar n-ai reusit sa descoperi spagile de 200 de milioane de euro din Microsoft si EADS ! Si las-o bai pe Kovesi in pace, nu o mai santaja! Are si ea pacatele ei, nimeni din sistem nu e curat, dar tare vreau sa o vad sefa SRI ! Iar pe tine te astept la spovedanie publica, pe NASUL TV, singura televiziune pe care n-ati reusit sa puneti laba !

KOVESI DEMISIA LEGALA !

“Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru CSM, i-a transmis o scrisoare președintelui ales Klaus Iohannis, în care îi propune să aibă în vedere şapte măsuri esenţiale.

Să denunţe pactul de coabitare între preşedinte şi premier. „Domnule Preşedinte Klaus Iohannis, un astfel de pact este unul în afara Constituţiei României. Nu pot fi făcute înţelegeri politice pe seama funcţionării justiţiei, în condiţiile în care Constituţia şi legile organice sunt cele care jalonează activitatea şi funcţionarea justiţiei.”

Să nu facă troc politic privind numirile în funcţiile de conducere ale celor mai importante instituţii judiciare. „Vă solicit ca din perspectiva funcţiei de Preşedinte, în acord cu care trebuie să vegheaţi la buna funcţionare a autorităţilor publice, să interveniţi public şi decisiv pentru a rupe acest lanţ al implicării politicului în numirea în funcţii de conducere la cele mai importante structure ale sistemului judiciar.”

Să verifice că niciun judecător sau procuror nu este colaborator al serviciilor de informaţii.

CONCLUZIE : Numirea lui Kovesi in fruntea DNA este rezultatul unui troc politic murdar si ilegal, in vederea protejarii in continuitate si agravare a unor infractiuni deosebit de grave comise incepind din anul 2000 pina in prezent, de catre cei bine cunoscuti si prezentati si pe acest site.

Kovesi e mai desteapta la „politie politica” decit OLAF, Cristian Sima si Microsoft la un loc !

Suntem la curent cu toate metodele de furt şi disimulare a banilor. Dacă se cred mai deştepţi decât noi fac o mare greşeala, nu sunt. Şi nici intangibili nu sunt.” (sunteti Dumneavoastra intangibila si practicati metodele cu maxima desteptaciune … ! n.r.)

Atunci cum este posibil ca Microsoft (si multi altii) sa fure miliarde timp de zece ani, in conditiile in care ati fost personal informata, si ati investigat si dat rezolutii „destepte” in dosare (654/P/2011, etc.) care se refera la fraudele extrem de grave comise de Microsoft, SRI, MAI, OLAF si multi altii ?

Vom reveni cu probe … din calitatea de parte vatamata pentru a va ajuta sa intelegeti ca nici Dumneavoastra nu sunteti intangibila, cum nu sunt nici George Maior, Sebastian Ghita, Victor Ponta si Micul Guccifer sau Nelu Neacsu, si asa cum nu sunt nici metodele de „politie politica, jocuri si combinatii informativ operative, amenintari, transformari tehnice in vederea comiterii unor accidente grave, provocari, inscenari judiciare, manipulari informative, denigrari, terorism psihologic, samd” astfel practicate de catre Dumneavoastra, MAI, SRI, Microsoft, RSC, MEDIST, si la comanda celor care au insistat sa va pastreze drept inger pazitor.

DNA lungeste „Octombrie Negru” pana de Craciun!

Iar tinand cont ca, indiferent cine va castiga alegerile, George Maior urmeaza sa fie viitorul premier, acest scenariu capata si mai multa greutate. Pentru ca, dupa cum sustin sursele noastre, dupa ce o buna perioada de vreme s-a codit sa intre in politica in defavoarea unei cariere de diplomat la Washington, actualul director al SRI nu are cum sa plece la drum cu o structura guvernamentala roasa de coruptie. Si nici cu un Parlament si cu o adminsitratie centrala si locala asijderea. Asa ca, „marea curatire” a clasei politice poate reprezenta un fel de moment zero, viitorul cabinet urmand a fi format exclusiv din persoane, fie ca este vorba de politicieni sau tehnocrati, fara nicio urma de pata rezultata in urma verificarilor anticoruptie. Practic, se poate vorbi de o resetare a clasei politice odata cu formarea viitorului Cabinet Maior.

„Macel” DNA in Portul Constanta!

Iar cum informatiile privind coruptia de-a dreptul generalizata care a pus stapanire pe Portul Constanta au devenit tot mai ingrijoratoare, partenerii americani cer insistent autoritatilor romane sa faca o „curatenie” generala aici. Dupa un inceput ezitant si dupa ce alte organe de control au esuat lamentabil in gestionarea acestui flagel, intrarea in actiune a procurorilor anticoruptie a schimbat radical lucrurile. Asa ca, dupa ce inca din primavara s-au strans puzderie de probe privind sutele de firme care practica evaziunea fiscala si contrabanda pe scara larga cu sprijinul unor intregi structuri ale statului roman, DNA se pregateste acum de asaltul final. Iar „ghilotina” ceruta de americani va decapita cat de curand „capii” celei mai mari retele transfrontaliere de contrabanda si a carei placa turnanta se afla tocmai in Portul Constanta.