Articole în care apare Traian Băsescu

Wikileaks: Băsescu: Contractul cu EADS este corupt şi inutil

Noul guvern s-a mişcat încet în ceea ce priveşte obligaţiile contractuale cu firme americane şi contractele de privatizare defectuoase puse în aplicare de fostul guvern, contracte care au dezavantajat clar cumpărătorii americani. Cel mai mare proiect câştigat vreodată de o firmă americană în această ţară a suferit ulterior ample modificări contractuale şi plăţi întârziate. În aceste condiţii, proiectul de infrastructură, de 2,5 miliarde dolari, al Bechtel, care leagă sudul si centrul României de graniţa cu Ungaria, a fost aproape de a fi anulat, timp de mai multe luni. Deşi 90 milioane de dolari au fost plătiţi, Bechtel are încă de recuperat sume mari pentru munca deja realizată. Pe latura pozitivă, un contract privind supravegherea graniţelor acordat EADS, şi care valorează 800 milioane de dolari, este, de asemenea, atent supravegheat. Preşedintele Băsescu i-a explicat recent însărcinatului cu afaceri că acest contract este corupt şi aproape în întregime inutil.

„«Doi ş’un sfert» trebuie doar curăţat, nu desfiinţat”

„Doi ş’un sfert” este o instituţie cu mare miză politică, după cum au dovedit- o şi ultimele evenimente, dar şi bătălia dusă, de la începutul anului până acum, pentru controlarea acestei structuri informative. În lupta pentru controlul DGIPI au căzut doi miniştri de interne.

Primul a fost Gabriel Oprea, cel care l-a promovat pe Cornel Şerban în poziţia de numărul 2 în DGIPI. Totodată, Oprea l-a readus pe Virgil Ardelean „Vulpea” la conducerea DGIPI. Această numire a provocat nemul ţumirea grupării Hrebenciuc- Vanghelie, care încerca să-şi numească propriul om, mai precis pe Ionel Georgescu.

După decapitarea lui Oprea, următorul ministru, Liviu Dragnea, a încercat să-l numească pe Georgescu. Refuzat de Emil Boc, Dragnea a demisionat pentru a evita decapitarea pe care gruparea Hrebenciuc-Vanghelie i-o pregătea deja. Noul ministru, Dan Nica, a evitat numirea lui Ionel Georgescu, promovându-l pe Cornel Şerban de la adjunct la director plin al DGIPI. La câteva zile şi acesta şi-a pierdut postul, DNA dezvăluind implicarea în dosarul Popoviciu.

15 gloante pentru anchetarea lui Vantu

După publicarea interviului cu Teodor Nicolaescu, „Săptămâna Financiară“ a intrat în posesia unui document exploziv: raportul întocmit de inspectorul principal de poliţie Constantin Duvac, unul dintre cei doi anchetatori din dosarul „Banca Agricolă“, în care era cercetat penal Sorin Ovidiu Vântu. Documentul, pe care îl publicăm integral, relevă presiunile la care erau supuşi poliţiştii şi modul în care miliardarul sfida organele de anchetă, bazându-se pe o întreagă încrengătură de relaţii cu potentaţi din zona politicului şi a serviciilor secrete.

Dacă dezvăluirile făcute de Teodor Nicolaescu, în legătură cu modul în care SOV îşi întreţinea sistemul de relaţii, ar putea fi puse pe seama resentimentelor unui posibil ţap ispăşitor, cu mari şanse de a încasa o condamnare destul de severă, iată că raportul inspectorului principal Duvac vine să confirme toate aceste lucruri, adăugând elemente noi, mult mai grave. Pentru cei care se îndoiesc de profesionalismul şi buna-credinţă a poliţistului, menţionăm că acesta a fost avansat la gradul de subcomisar şi în prezent ocupă funcţia de director al Direcţiei de Cercetări Penale din cadrul IGP.