Articole publicate în categoria OLAF

ADEVĂRUL MICROSOFT “UDREA, GATES, KESSLER, KOVESI, VARTIC, COCOŞ, COLDEA, BUTTICE, VÎNTU, GATES, TĂRICEANU ŞI OPREA”

INFRACTORUL GIOVANNI KESSLER VINE LA RAPORT (în secret)

Infractorul Giovanni Kessler Directorul general OLAF ii da raportul infractorului DNA, in prezent Secretar de Stat Director General DLAF Catalin Vartic, urmasul lui Claudiu Dumitrescu, Cristian David, Victor Ponta … la conducerea DLAF, “oficina” a OLAF si a Mafiei Siciliene – Alessandro Buttice, Jonathan Scheele, astfel protejati de DNA – PICCJ – SRI – MAI – Comisia UE.

Frauda cu fonduri europene, un fenomen care atinge cote alarmante: Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă bănuieşte că peste 560 de proiecte ar fi fost fraudate la nivelul UE. Valoarea totală a acestora se ridică la 1,3 miliarde de euro. În cazul României, paguba constatată de instituţie depăşeşte 230 de milioane de euro. Datele au fost prezentate chiar de şeful Oficiului European de Luptă Antifraudă, Giovanni Kessler, aflat în vizită la Bucureşti.

Bilanţul prezentat de Oficiul European de Luptă Antifraudă se referă la exerciţiul bugetar 2007-2013. În toată această perioadă, OLAF a constatat suspiciuni de fraudare a banilor europeni în 566 de proiecte depuse, în valoare de 1,3 miliarde de euro. Aflat în România, şeful Oficiului – Giovanni Kessler – a prezentat şi situaţia din ţara noastră. În urma sesizărilor venite de la procurorii DNA şi DIICOT, au fost făcute peste o mie de acţiuni de control. S-a constatat că prejudiciul creat de fraudarea fondurilor europene depăşeşte 230 de milioane de euro. Într-unul dintre cazurile din România, un consultant care a lucrat pentru un proiect în domeniul sănătăţii ar fi cerut mită 5% din valoarea contractelor. Printre finanţatorii respectivului proiect s-a numărat şi Banca Europeană de Investiţii.

UDREA O BAGĂ ÎN ACATISTE PE KOVESI

„M-am rugat pentru toti adversarii mei politici, chiar si pentru cei care mi-au facut foarte mult rau in ultimul an si jumatate. Am pus acatiste peste tot pe unde m-am dus. Pentru ca numai un om neferict poate sa faca atat de mult rau”, a spus Udrea, la RTV.

Întrebată dacă a trecut-o pe acatiste pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, aceasta a răspuns: „Am trecut-o! Chiar mi-as dori sa fie fericita si sa aiba o viata frumoasa”, a răspuns Elena Udrea.

http://www.stiripesurse.ro/elena-udrea-se-dedica-credin-ei-acatiste-pentru-efa-dna-laura-codru-a-kovesi_1153149.html

OLAF O BAGĂ ÎN RAPOARTE PE KOVESI

Oficiul European de Luptă Antifraudă a constatat suspiciuni de fraudare a banilor europeni în 556 de proiecte în valoare totală de 1,3 miliarde de euro. Paguba constatată de instituţie în România ar fi de 231 milioane de euro, informează digi24.ro

Datele au fost dezvăluite de Departamentul pentru Lupta Antifraudă, instituţie care reprezintă interfaţa cu Oficiul pentru Lupta Antifraudă.

În bilanţul pentru exerciţiul financiar 2007-2013 se arată că au fost făcute peste 1.150 de acţiuni de control în urma sesizărilor venite de la DNA, DIICOT şi celelalte instituţii abilitate din România.

În acestor controale, peste 800 au fost şi terminate. Rezultatul arată că în cazul a 556 de proiecte există suspiciuni de fraudă şi alte nereguli. Impactul posibilei fraude este de peste 231 de milioane de euro. Cifrele au fost prezentate cu ocazia vizitei în România a directorului general al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), Giovanni Kessler.

http://www.stiripesurse.ro/olaf-fraude-de-sute-de-milioane-de-euro-din-fonduri-europene_1153151.html

http://www.europafm.ro/olaf-presupusele-fraude-cu-fonduri-europene-de-la-nivelul-ue-se-ridica-la-13-miliarde-de-euro/

ADEVĂRUL MICROSOFT „SRI mai face şi din astea” BARROSO a încălcat principiile etice şi normele UE”

sri_dna_junker_barrosoSRI – DNA – OLAF – BARROSO = GRUP INFRACŢIONAL ORGANIZAT

”DNA nu a urmărit îndepărtarea oamenilor controlaţi de Gabriel Oprea, ci a celor controlaţi de SRI, inclusiv al lui Tobă. El a fost controlat şi susţinut de SRI inclusiv în funcţia de ministru. SRI mai face şi din astea”, a spus Traian Băsescu la B1 TV.

http://www.stiripesurse.ro/traian-basescu-zguduie-romania-dna-a-urmarit-indepartarea-oamenilor-controla-i-de-sri-ca-toba_1151782.html

Seful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a lansat luni o investigatie fara precedent care il vizeaza pe predecesorul sau, Jose Manuel Barroso, suspectat ca a incalcat principiile etice si normele UE pentru ca acceptat un post la Goldman Sachs, precizand ca dosarul ar putea ajunge pana la Curtea Europeana de Justitie.

http://www.hotnews.ro/stiri-international-21287373-francois-hollande-sprijina-investigatia-lui-jean-claude-juncker-care-vizeaza-manuel-barroso-dupa-fostul-presedinte-angajat-goldman-sachs.htm

BARROSO – NĂSTASE – GATES – TIMOFTE- TĂRICEANU – VLĂDESCU

Manuel Barroso – Giovanni Kessler – Alessandro Buttice – Alberto Perduca – Irinel Paun – Claudiu Dumitrescu – Doru Tulus – Monica Pop – Laura Codruta Kovesi – George Maior – Florian Coldea – etc.

ADEVĂRUL MICROSOFT „SOV: Mă, asta e treaba lor (SRI n.r.), de aia îi plătim.” SOV ( Sorin Ovidiu Vîntu), relatări din Delta Dunării

“Nu pierzi, mă, nici o p..ă, du-te dracu, faci cum îţi spun eu!” SOV

ÎN ATENŢIA SRI – DNA !

Calin Popescu Tariceanu ia mita de la VINTU, prin intermediul lui Bogdan Olteanu – Presedintele Camerei Deputatilor, prezent in Delta la „Lebada”, pentru a il promova pe Liviu „Livione” Mihaiu, Guvernator al Deltei Dunarii.

DNA ancheteaza traficul de influenta, in urma unui denunt, transferuri bancare, si a inregistrarilor SRI din anul 2008, aparute astazi in presa.

Manuel Durao Barroso ia mita de la VINTU, prin intermediul lui Alessandro Buttice – Purtatorul de Cuvint OLAF, prezent in Delta la „Lebada”, pentru a ii proteja si promova pe Sebastian Vladescu „ECOSISTEMUL MICROSOFT VINTU” si Varujan Vosganian „viitor” Comisar UE.

DNA nu ancheteaza traficul de influenta UE, in pofida denunturilor, relatarilor documentate din presa, transferurilor bancare, si a documentelor din dosarul 85/P/2011 – OF/2005/0417 – OF/2011/0068 si multe altele.

Suntem convinsi ca SRI are toate probele necesare pentru a ajuta DNA, sa ancheteze actele de coruptie si trafic de influenta comise de Delegatia UE in Romania, si de inalti functionari UE, referitor la ECOSISTEMUL MICROSOFT VINTU – VLADESCU – GHITA,     etc., dar se pare ca inca lipseste „vointa politica”, pentru ca Legea, Constitutia si Drepturile Fundamentale sa fie respectate.

TĂRICEANU „ŞTIUCĂ” FLĂMÂNDĂ (cu batistă)

Mihaiu: Zii, mă, se prinde sau nu se prinde?

SOV: De abia acum dăm la ştiucă.

Tariceanu „STIUCA” cea nesatula, da sa muste in August 2008, la momeala „vie” Olteanu, care trebuie si ea hranita, ca la „ligurica”, Tariceanu nu musca, pentru ca el vrea numai prin batista de la ECOSISTEMUL MICROSOFT VINTU … si de unde mai pica.

FELICITĂRI SRI !

Mihaiu: Ţi-am văzut ochii albaştri şi nu mai zicem nimic.

SOV: Şi ai văzut şi casca de pe ureche a securistului, ha, ha, ha..

Mihaiu: Da, f.. le muma-n c.. , că ascultă şi telefoanele şi mailurile şi tot. Înţelegi*

SOV: Mă, asta e treaba lor, de aia îi plătim.

Mihaiu: d-aia sunt plătiţi, da, corect, ai dreptate.

Discutia dintre „Sorinelu” si „Livione” a avut loc probabil in luna August 2008, considerind faptul ca in data 18 Septembrie 2008, Liviu Mihaiu a fost numit Guvernator al Deltei Dunarii.

SOV era partener cu Mihaiu in mai multe firme.

SRI PREZINTA INREGISTRARILE DUPA 8 (OPT) ANI. FELICITARI SRI !

http://www.stiripesurse.ro/stenograme-cum-discutau-sorin-ovidiu-vantu-i-liviu-mihaiu_1146208.html

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

GEOANĂ „PROSTĂNACUL” (fără batistă)

GEOANA BAGAT DIRECT IN SEDINTA DE VINTU, IN DELTA (2009)

Surse politice concordante au declarat, pentru HotNews.ro, ca liderul PSD, Mircea Geoana, s-a intalnit sambata (23 Mai 2009), in Delta Dunarii („Lebada” n.r.), cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu.

HotNews: Ne puteti spune ce ati discutat cu dl. Geoana?

Sorin Ovidiu Vantu: Va rog?

Repetam intrebarea

SOV: In ce imprejurare?

HN: Astazi

SOV: (rade) Am onoarea domnule. Toate cele bune.

Mircea Geoana este consiliat de Cozmin Gusa, care este asociat cu Sorin Ovidiu Vantu in firma SOCO Dezvoltare & Management SA, unde cei doi detin parti egale.

SRI VA DA INREGISTRARILE DUPA 8 (OPT) ANI, RESPECTIV LA ANUL

Asteptam cu interes, avind in vedere modul pitorec in care SOV se exrpima, ca sa aflam si noi, muritorii de rind, cum se alinta SOV cu Geoana (Geoanone ?)

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-5736764-mircea-geoana-intalnit-sorin-ovidiu-vantu-delta-surse.htm

COLONELUL ALESSANDRO BUTTICE „LĂCĂTUŞUL” de MITĂ UE

“Şefule, ăsta deschide orice uşă, crede-mă”  Cristian Unteanu raporteaza lui SOV in Delta pe pontonul „Lebada” in data de 20 Spetembrie 2006, referitor la purtatorul de cuvint al OLAF, un fel de DLAF (Victor Ponta, Cristian David, Tudor Chiuariu, Claudiu Dumitrescu, etc.) dar mai mare si mai flamind.

BUTTICE este un fel de Olteanu „momeala vie” care in loc sa se duca la Tariceanu se duce direct la Barroso, in conformitate cu ordinul si mita primite de la SOV.

BUTTICE ia mita de la SOV, fara batista si cu emfaza suverana, avind in vedere ca toti functionarii OLAF au imunitate, astfel incit isi pot permite sa nu poarte nici o batista, cind ies la „zgirciu” lui VINTU.

Cristian Unteanu este administratorul Fondation Vintu care spala bani la Bruxelles.

„Pe 21 noiembrie 2008, într-unul din conturile personale ale lui Sorin Ovidiu Vîntu de la Marfin Laiki Bank din Nicosia – Cipru a fost transferată suma de 2.718.982,91 euro de la fundaţia înfiinţată de SOV în Belgia, Fondation Vintu – Administrator Cristian Unteanu.

Transferul apare consemnat într-un extras de cont ce face parte din materialul probator depus la dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este judecat pentru favorizarea infractorului Nicolae Popa.

http://www.stareapresei.ro/fundatia-vintu-spalarea-de-bani-si-replika-ii-dan-badea/

http://www.stareapresei.ro/delapidare-si-spalare-de-bani-la-fundatia-vintu-de-la-bruxelles/

PRESA SESIZEAZĂ SRI şi DNA

În cea de-a doua decadă a lunii septembrie 2006, temutul colonel Butticè a vizitat România pentru a participa la un seminar organizat de MediaSind şi de “Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor”. Înainte de seminar, Butticé a vizitat redacţia ziarului Ziua şi a fost invitatul privat al unor oameni de afaceri cu investiţii în mass-media (SOV n.r.). Vizita lui Butticè în bârlogul mogulilor (Delta „Lebada”n.r.)  nu a fost consemnată în nici o cronică de presă sau jurnal de ştiri. Ditamai colonelul în redutabila gardă de finanţe a Italiei se afla în afara orelor sale de vigilenţă, combativitate, competenţă şi autoritate.

BUTTICE, venise la VINTU sa ii protejeze si promoveze contra mita, pe „favoritii” lui VINTU, Sebastain Vladescu – Ministrul de Finante anchetat de OLAF referitor „ECOSISTEMUL MICROSOFT VINTU” si Varujan Vosganian Ministrul Economiei, dorti de VINTU mare Comisar UE, daca se putea, ca mita er adin belsug, chiar la Finantele UE … asta da lovitura de mare maestru.

http://www.catavencii.ro/coruptia-din-romania-a-contaminat-structurile-comisiei-europene/

CRONICA UNEI ZILE LINIŞTITE ÎN DELTA „LEBĂDA” LA VÎNTU

“Butticé a adăstat ceasuri bune pe pontonul lui SOV, andocat lângă complexul “Lebăda”, în ultima zi a celei de a doua decade a lunii septembrie 2006, unde a prânzit, a râs şi a conspirat vrute şi nevrute. Era, cum ar spune cronicarul, la ceasul la care se îngâna conspiraţia cu amiaza, în care conjuraţii râgâiau satisfăcuţi după storceagul de nisetru, pregătindu-se pentru cega la cuptor înăbuşită în unt şi în timp ce se mai făceau încă jocurile pentru ungerea lui Varujan Vosganian în rangul de comisar european pentru finanţe, în care SOV era parte interesată, iar Butticé era actor în acel scenariu despre care Unteanu se jurase că, “Şefule, ăsta deschide orice uşă, crede-mă”.

SRI – DNA CE VĂ MAI LIPSEŞTE ?

Tot ce a mai ramas este sa repetati scenariul cu chemarea lui VINTU, din arest si testarea emotivitatii acestuia, referitor la scuzele pe care doreste sa le adreseze lui Butice, Vladescu, Varujan si Unteanu, si multi altii pe care nu ii numim sa nu ii rapim placerea lui VINTU, se se exprime liber, asa pitorec cum stie dinsul.

Va dorim succes

P.S.

Ne intrebam retoric cum i-a tradus Cristian Unteanu lui Alessandro Buttice urmatoarele :

“Nu pierzi, mă, nici o p..ă, du-te dracu, faci cum îţi spun eu!”  si in ce limba, sau limbi straine, ca Vintu sta tare la limba romana, si cu zgirciu’ din dotarea off-shore …

„S.O.V.: O să-ţi explic când ne vedem, fraiere. Nu! Ieşi acum la cât este, punct!

Mihaiu: Da, mă, Sorinelu, dar eu pierd opt luni.

S.O.V.: Nu pierzi, mă, nici o p..ă, du-te dracu, faci cum îţi spun eu!

Mihaiu: Da.. bine, dacă tu…

S.O.V.: Deci ai ieşit acum, la cât e azi şi cu asta basta! Astea sunt actele oficiale! Punct!

Mihaiu: Bine, atunci nu mai vorbim!

S.O.V.: Bravo!”

 

ADEVĂRUL MICROSOFT “CORUPŢIA UE – POLIŢIE POLITICĂ OLAF”

ECOSISTEMUL MICROSOFT de frauda, piraterie, coruptie, spalare de bani si crima organizata este bine implementat in UE, si extins ulterior in Romania.

Microsoft este protejat si promovat de institutiile UE (OLAF – 1999) si DLAF (2002), MAI, SRI, DNA, PICCJ si altele, in Romania.

DIRECTORUL GENERAL OLAF SE JUDECĂ CU COMISIA UE

2 August 2016 – General Court (Curtea de Prima Instanta UE) respinge cererea depusa de Giovani Kessler, de a fi suspendata de urgenta decizia Colegiului Comisiei UE din 10 Martie 2016 de ridicare a imunitatii sale, astfel incit politia belgiana sa il poata ancheta pentru iregistrarea ilegala a unor convorbiri telefonice.

Toti inaltii functionari OLAF au imunitate, astfel incit este fara precedent ridicarea imunitatii unui director OLAF, pentru acte (ilegale) comise in timpul exercitarii profesiunii, respectiv investigarea unor presupuse infractiuni.

Kessler risca pina la doi ani de inchisoare si o amenda in conformitate cu legea belgiana.

http://www.maltatoday.com.mt/news/dalligate/68115/olaf_director_giovanni_kessler_loses_court_challenge_on_immunity_in_dalligate_investigation#.V6EluVIkoy4

COMISIA UE RIDICĂ IMUNITATEA DIRECTORULUI GENERAL OLAF

10 Martie 2016 – Directorul General OLAF Giovani Kessler urmeaza sa fie anchetat de politia belgiana pentru mai multe ilegalitati comise pe teritoriul Belgiei, si in primul rind pentru inregistrari ilegale in cazul John Dalli.

Initial solicitarea pentru ridicarea imunitatii a fost facuta in Decembrie 2014, dar pentru motive necunoscute, decizia luata in regim de secretizare, a fost luata de Colegiul Comisiei doar pe 10 Martie 2016.

Giovani Kessler a fost de asemenea acuzat de mai multe ilegalitati comise in timpul mandatului sau inceput in 2010, respectiv pentru afirmatii false facute in fata Comisiei si Parlamentului.

http://www.independent.com.mt/articles/2016-03-10/world-news/European-Commission-College-decides-to-lift-the-immunity-of-OLAF-s-Kessler-in-secret-session-6736154676

OLAF “JOCURI ŞI COMBINAŢII INFORMATIV OPERATIVE”

Kessler este acuzat ca, la indicatiile lui Barroso, a comis mai multe ilegalitati pentru a ii inscena o acuzatie de coruptie comisarului UE John Balli, astfel incit Barroso sa il poata demite abuziv pe acesta.

Inscenarea se referea la coruptie si mita promovate de industria tutunului, pentru a influenta deciziile Comisiei, referitoare la legislatia in domeniul tutunului de mestecat.

Comisarul John Dalli a fost gasit nevinovat, in urma anchetelor facute de politie, ulterior acuzelor “fabricate” aduse de Kessler, respectiv OLAF.

Barroso a fost dat in judecata ulterior, si a aparut in fata instantei, dar avind in vedere ca inscenarea facuta de Kessler a fost abil planuita, Barroso nu a patit nimic.

Kessler este acuzat ca a mintit in fata judecatorilor si in fata Parlamentului UE, si in prezent este asteptat pentru a fi investigat pentru infractiuni comise in Belgia.

Ceea ce este sigur, este faptul ca OLAF a fost acuzata de mai multe ori de incalcarea drepturilor cetatenilor si de activitati ilegale si de propaganda.

DLAF “JOCURI ŞI COMBINAŢII INFORMATIV OPERATIVE”

DLAF, sora mai mica a OLAF a fost in permanenta, cel putin formal, apreciata de OLAF ca fiind un exemplu de colaborare.

DLAF a fost constituit de Adrian Nastase in 2002 si a functionat ca parte a Corpului de Control al Primului Ministru, condus o vreme de Victor Ponta, fiind predat ulterior lui Calin Popescu Tariceanu si lui Cristian David si Tudor Chiuariu, urmati de Ovidiu Dobleaga si Claudiu Dumitrescu.

Claudiu Dumitrescu a fost adus la PNA de la Cimpina, in anul 2003, pentru a “instrumenta” dosarele referitor la fraudarea fondurilor UE, sub directa supraveghere a lui Victor Ponta, si a ramas pe pozitie pina in 2010, cind Vladescu la promovat la DLAF, de unde Ponta la adus din nou la DNA in 2013, in urma trocurilor politice facute cu Basescu, referitor la numirile in justitie.

Claudiu Dumitrescu era laudat de Alessandro Buttice in Septembrie 2006, dupa ce Alessandro Buttice a fost la Vintu in vizita in Delta pentru a primi mita si instructiuni referitor la Dosarul Vladescu, instrumentat de Claudiu Dumitrescu si Irinel Paun, si la promovarea lui Varujan Vosganian pe linga Barroso.

„Pentru a-mi dovedi ca inculpatul Vintu Sorin Ovidiu nu glumeste in amenintarile sale, mi-a dat numele si prenumele ofiterului care urma a fi transferat, a doua din persoanele de sex feminin cu care vorbesc frecvent, precum si numele si prenumele unei persoane de sex feminin cu care vorbeste colegul meu, Ovidiu Dobleaga” – sesiza Duvac.

Coordonatorul echipei, procuror şef adjunct secţie Ovidius Paun a fost eliberat din funcţie fărî motiv, ofiţerul Constantin Duvac a fost „avansat”, ofiţerul Ovidiu Dobleagă – „recompensat” cu o bursă în Franţa, iar procurorul Luminita Şega a fost nevoită să se mute la PNA după ce postul sau a fost restructurat din schema Parchetului General, bineînţeles în urma deciziei lui Botoş.

http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1242187-timofte-ardelean-pus-sri-0962-slujba-inculpatilor-din-dosarul-fni.htm

http://www.curentul.info/actualitate/9042-dupa-9-ani-judecatorii-au-decis-redeschiderea-dosarului-mortii-procurorului-luminita-sega

ALESSANDRO BUTTICE MÂNA DREAPTĂ A LUI KESSLER

Alessandro Buttice este membru fondator al OLAF in 1999, purtator de cuvint, si ulterior Director Directia Fonduri Externe, pina in anul 2010, cind a devenit consilierul lui Giovani Kessler, proaspat numit Director General OLAF.

Alessandro Buttice a fost acuzat de lagaturi cu generali italieni anchetati pentru legaturi cu Mafia Siciliana, si pentru devalizarea mai multor sute de milioane de EUR, in cadrul unor proiecte de statii de epurare si sisteme de alimentare cu apa din Catania, Italia.

Jonathan Scheele Seful Delegatiei UE in Romania a fost acuzat de acte de coruptie referitor la mai multe zeci de milioane de EUR in cadrul unor proiecte de statii de epurare si sisteme de alimentare cu apam in Romania in anul 2005, de catre autoritaile din Constanta.

Alessandro Buttice a investigat impreuna cu OLAF si au ajuns la concluzia ca proiectul a fost fraudat si ca mai multe zeci de milioane de EUR au disparut spalati in conturi off-shore administrate in Anglia, dar ca Jonathan Scheele, si el tot din Anglia, nu are nici o vina.

Manuel Barroso, Jonathan Scheele, Olli Rehn ii laudau pe Calin Popescu Tariceanu si pe Sebastian Vladescu, printre altii, in Mai 2006, pentru succesul acestora in lupta impotriva coruptieii astfel ajutati de OLAF.

Scheele a fost totusi discret rechemat la Bruxelles in Octombrie 2006, unde ulterior a continuat relatiile cu cei pe care ii sustinuse in Romania – Sebastian Vladescu si ulterior Sebastian Ghita, protejatii lui Alessandro Buttice si VINTU – MICROSOFT..

http://www.antifrauda.gov.ro/ro/centru_de_presa/interviuri_declaratii

https://euobserver.com/institutional/132632

MICROSOFT – VÎNTU – SCHEELE – BUTTICE – KESSLER – BARROSO

Vintu nu controla numai SRI, SIE, MAI, el controla si PNA, astfel incit ECOSISITEMUL MICROSOFT, sa poata frauda in deplina impunitate, nu numai fondurile publice nationale dar si pe cele UE.

VINTU – MICROSOFT se puteau baza pe intregul suport oferit de Jonathan Scheele, Alessandro Buttice, Giorgio Ficarelli, Onno Simmons, Alberto Perduca si Giovani Kessler, astfel secondati de Irinel Paun, Claudiu Dumitrescu, Doru Tulus, Nicoleta Bulgaru si multi altii.

POLITICILE MICROSOFT – UE – VÎNTU COINCID PÎNĂ LA CONFUNDARE

„EVANGHELISM INSEAMNA RAZBOI ! MICROSOFT NU IA PRISZONIERI !” Microsoft Evanghelism Generalizat – Planificarea

SPIONEAZĂ – MANIPULEAZĂ – DENIGREAZĂ – EXTERMINĂ

„Colectarea de informaţii privind activităţile inamicilor este critică pentru succesul Slog-ului. Avem nevoie să ştim cine sunt aliaţii lor şi ce diferenţe există între acestea şi aliaţii lor (există întotdeauna surse de tensiune între aliaţi), astfel încât să putem găsi modalităţi de a îi separa. Citirea presei comerciale, spionarea pe grupurile de ştiri, participarea la conferinţe şi (mai ales) conversatia cu ISV-urile sunt esenţiale pentru colectarea acestor informaţii.

“Curatenia finala” poate fi foarte distractiva. In aceasta faza, scopul evanghelizarii este de a infige ultimul cui in sicriul tehnologiei concurente, si sa il ingroape in adancul incandescent al pamantului. Ideal este ca utilizarea tehnologiei concurente sa devina asociata cu deficienta mentala, de genul “crede in Mos Craciun, Iepurasul de Pasti si OS/2.” Continuati sa insistati, cu presa, analistii, sursele de informatii, oriunde. Finalizati esecul total al tehnologiei concurente, inscriindu-l in mitologia industriei calculatoarelor. Dorim sa aplicam presiune pe acele companii sau indivizi care manifesta o slabiciune genetica pentru tehnologiile concurente, pentru a creste in timp rezistenta industriei la astfel de tensiuni periculoase.

Anumite tehnologii continua sa ramana in competitie, multa vreme dupa ce nu mai reprezinta o amenintare – de exemplu OS/2, Sistemul de Operare care a Refuzat sa Moara. Este oricand posibila – dar putin probabila – situatia in care concurentii precum OpenDoc, SOM, OS/2, etc., se ridica din morti … atat timp cat se mai fac dezvoltari pe aceste tehnologii. De aceea, victoria finala este atinsa doar cand echipa tehnologiei concurente este destramata, birourile sunt folosite la altceva, specialistii in marketing sunt promovati, etc. Ati castigat totul, in sfarsit, atunci cand se prezinta la interviul de angajare la Microsoft.” Microsoft Evanghelism 1992

“TEHNOLOGIA CONCURENTĂ” PENTRU UE, SUNT ADEVĂRUL ŞI LEGEA.

UE este un exercitiu nereusit de PROPAGANDA amestecata cu coruptie si delasare, platita regeste cu mita supralicitata de VINTU – MICROSOFT.

“TEHNOLOGIA CONCURENTĂ” PENTRU VÎNTU, SUNT TOŢI CEILALŢI.

Vintu isi doreste sa ajunga sa detina tot ce au ceilalti la un loc : bani, putere, influenta, onoare, recunoastere si libertate, la fel ca si Bill Gates, Manuel Barroso, Giovani Kessler, Alessandro Buttice, Sebastian Vladescu, Sebastian Ghita, unii dind mita, altii luind mita.

Marii oameni de afaceri fura de la saracii platitotri de taxe, ca sa dea mita la politicieni si sa se imbogateasca si ei mai mult ca toata lumea, astfel protejati de institutiile de forta.

Singura diferenta intre Vintu si ECOSISTEMUL sau, si ECOSISTEMUL MICROSOFT, este ca el se duce la inchisoare, in curind urmat de mai toti romanii care au crezut ca pot juca si ei in piesa in care autorizati sa faca bani si negri si albi, sunt doar Bill Gates, Steve Ballmer, Manuel Barroso, Alessandro Buttice, Jonathan Scheele, Alberto Perduca,etc.

DNA RUŞINOS, RUŞINEA ROMÂNIEI

DNA nu are curajul sa investigheze actele de coruptie flagranta facute in Romania de functionarii UE platiti tot de noi.

DNA ii este rusine sa il intrebe pe VINTU, pe SRI, pe Cristian Unteanu si pe Alessandro Buttice de ce se intilneau acestia in Delta sa faca trafic de influenta si sa tranzactioneze mita, la costul distrugerii economiei si societatii noastre.

DNA ii este rusine sa ii ancheteze pe Microsoft si pe angajatii acesteia din Romania, si sa ii intrebe daca au invatat pe de rost Biblia Evanghelista, care ii obliga sa spioneze, destabilizeze, fraudeze, pirateze si sa extermine.

DNA este curajos, sa ameninte victimele susnumitilor Microsoft, Vintu, UE, si sa ticluiasca dosare, sa tergiverseze anchete cu zecile de ani, si sa se laude cu aceste glorioase reusite obtinute de Irinel Paun, Claudiu Dumitrescu, Doru Tulus, etc., etc.

ADEVĂRUL MICROSOFT „IRINEL PĂUN,  CLAUDIU DUMITRESCU, DORU ŢULUŞ – VESTALELE ECOSISTEMULUI MICROSOFT”

„Pasiunea mea sunt marile dosare de corupție, nu violurile“ Doru Ţuluş

Pasiunea lui VÎNTU este să îşi bată joc de procurori, poliţişti, judecători, ofiţeri şi în general de toată lumea, pe primul loc situîndu-se Doru Ţuluş, Irinel Păun, Claudiu Dumitrescu şi alţii.

PIERDUT CLAUDIU DUMITRESCU ÎL DECLARĂM NUL

Unde a disparut atit de discret Claudiu Dumitrescu, un asa de mare si important Procuror Sef Sectie 2, cea mai importanta din DNA-ul aflat in focul anchetelor MICROSOFT – FUJITSU SIEMENS – EADS – MEDIST – RSC – ASESOFT – TEAMNET, etc.

Claudiu Dumitrescu, nu finalizeaza, el a lucrat ritmic si sustinut, pentru protejarea ECOSISTEMULUI MICROSOFT  inca din 5 septembrie 2005, si dupa cum constatam a plecat fara sa fi terminat o munca de o viata, plina de colaborari cu Alessandro Buttice, Giovanni Kessler, Onno Simmons, Giorgio Ficarelli, si multi alti inalti demnitari corupti.

Irinel Paun este in prezent avocat, Doru Tulus este Sef Serviciu la DNA, dar Claudiu Dumitrescu a disparut brusc dintr-un peisaj pe care de altfel l-a populat cu maxima discretie. Probabil ca s-a intors la Cimpina de unde a fost adus la Bucuresti de VINTU si alocat maestrului Irinel Paun.

PROCURORI POLITICI – POLIŢIE POLITICĂ

IRINEL PAUN, DORU TULUS, CLAUDIU DUMITRESCU, toti au fost numiti politic, si toti au protejat ECOSISITEMUL MICROSOFT in „Cimpul Tactic”, si pe Sorin Ovidiu Vintu astfel asociat cu Bill Gates.

Doru Tulus a reusit performanta sa protejeze ECOSISTEMUL MICROSOFT din 2006 pina in 2013, pe cind Claudiu Dumitrescu doar intre 2013 – 2016, in conditiile in care in 2005 acesta a investigat dar rezolutia a fost data de seful sau Irinel Paun, mult apreciat si de VINTU si de Vasile Blaga.

ŢULUŞ „BAU – BAUL” O ATACĂ PE KOVESI

Numirea sefilor de parchete in baza unei intelegeri politice intre presedinte si premier a starnit o reactie vehementa din partea procurorilor anticoruptie. Acestia stiu cel mai bine cum poate fi stopata o ancheta de catre un procuror-sef, daca acesta raspunde unei comenzi politice.

„Conform legii, un procuror-sef nu are voie sa intervina in ancheta procurorilor subordonati ierarhic. Daca o face, procurorul supus presiunii se poate adresa CSM-ului. Dar un procuror-sef are mai multe instrumente care pot intoarce bunul mers al unei anchete. Are, spre exemplu, posibilitatea de infirmare a unui rechizitoriu. Adica un procuror DNA face rechizitoriul, iar procurorul-sef il infirma, desi are probe bune, deci nu-l mai trimite in instanta. Infirmarea in sine este un instrument benefic daca este folosit cu buna-credinta. Sunt situatii cand rechizitoriul nu contine suficiente probe si se impune infirmarea sa. Dar ce te faci daca vine un procuror-sef care infirma rechizitorii care au probe solide?”, a explicat procurorul Doru Tulus, seful sectiei a II-a a DNA, intr-un interviu acordat pentru Kamikaze.

http://www.kmkz.ro/de-pe-teren/interviu-dezvaluiri/doru-tulus-sunt-tot-bau-baul-de-altadata/

KOVESI ÎL NUMEŞTE PE MARIUS BULANCEA PE MERIT

Marius Bulancea ancheteaza si finalizeaza„Gala Bute” Elena Udrea trimisa in judecata, „coloanele oficiale” Tiberiu Nitu Procuror General pleaca acasa la Ploiesti de unde a venit impreuna cu Claudiu Dumitrescu, predecesorul lui Marius Bulancea, numit politic de Ponta – Ghita.

Procurorul general Augustin Lazar a dispus delegarea lui Marius Bulancea in functia de procuror-sef al Sectiei de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, cunoscuta drept Sectia a II-a din DNA, transmite Agerpres.

Marius Bulancea il inlocuieste pe Claudiu Dumitrescu la sefia Sectiei a II-a.

Delegarea lui Marius Bulancea intervine in contextul in care pe data de 22 iulie lui Claudiu Dumitrescu i-a expirat mandatul de trei ani la conducerea Sectiei a II-a a DNA.

Pana in prezent, Marius Bulancea a fost consilier al procurorului-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, fiind implicat in mai multe proiecte finantate de Uniunea Europeana, care vizau combaterea spalarii banilor si coruptiei, recuperarea bunurilor.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21196548-marius-bulancea-fost-consilier-lui-kovesi-delegat-sef-sectiei-din-dna.htm

AVEŢI GRIJĂ LA SCHELETE, SUNT PLINE DULAPURILE SECŢIA 2

Stimate Domnule Procuror Sef Sectie 2,

Aveti mare grija la mostenirea primita de la predecesorii dumneavoastra care au lucrat in fapt pentru VINTU si pentru ECOSISTEMUL MICROSOFT, SRI, MAI si alte entitati corupte, acestia respectind nu legea, ci ordinele „cimpului tactic”.

VINTU si Microsoft si-au batut efectiv joc de DNA, SRI, MAI si toate celelalte institutii competente sa lupte pentru apararea statului de drept, a Constitutiei, Legii si in ultima instanta a democratiei insasi.

OLAF si Delegatia UE in Romania au fost transformate de VINTU – ECOSISITEMUL MICROSOFT prin mita si manipulare, intr-un redutabil asociat la grupul infractional constituit de catre acesta impreuna cu Microsoft – Medist – RSC – Asesoft – Teamnet, si extins astfel la Beuxelles sub protectia lui George Maior, Alessandro Buttice, Jonathan Scheele si Manuel Barros si a altora.

Aveti toate probele care confirma cele mai sus mentionate la dosarele conexate Dosarului 85/P/2011, sau care trebuiau conexate in urma solicitarilor noastre legitime si legale.

Nu stim ce se intimpla cu dosarele in care suntem parti vatamate, pentru ca DNA refuza in deplina ilegalitate sa ne permita accesul la studierea dosarelor NOASTRE, constitutite in urma denunturilor pe care le facem incepind din anul 2004, pina in prezent.

Nu ne putem constitui apararea in fata unor abuzuri si ilegalitati incepute in anul 2000 si continuate in prezent de grupul infractional VINTU – ECOSISTEMUL MICROSOFT, sustinind astfel prejudicii care devin irecuperabile.

Avem incredere ca veti actiona in spiritul si litera Constitutiei si a Legii si ca ne veti respecta drepturile inalienabile in conformitate cu prevederile si garantiile CDFUE.

Va dorim succes,

Cu stima,

Dragos Riscanu

ADEVĂRUL MICROSOFT “Mr. GEOANĂ, I FUCK YOU !” Călin Popescu Tăriceanu

Se pare că potrivit unor surse citate de FLUX 24 in contul banilor pe care Bogdan Olteanu ii primise de la SOV via Eftime jr, intra si intelegerea cu aripa Blaga din PDL. 

Se observa că in filmuleţ apare şi Călin Popescu Tăriceanu. În această înregistrare, Olteanu promitea apropierea de aripa Blaga şi îl lăuda pe acesta. Tariceanu se vede că stă crispat, dar l-au pus să spuna la final: Fuck You Geoana

http://www.flux24.ro/bomba-in-scandalul-momentului-video-exploziv-vasile-blaga-in-dosarul-sov-delta-dunarii-bogdan-olteanu-cum-a-vrut-mogulul-sa-faca-un-guvern-pnl-blaga-legatura-cu-alina-gorghiu/

SEX IN GRUP LA ROMANI

Tairceanu si Olteanu i-o sug cu si fara batista lui VINTU, timp in care unul vrea sa il “fuck” pe Geoana, cind celalalt tocmai e “logodit” cu Gorghiu, o promitatoare politiciana a zilelor noastre partenera in prezent cu Blaga “Buldogul”.

Urmariti video publicat de Flux24, si veti ramine uimiti de cit de mult il lauda Olteanu pe Blaga si cum isi doreste din suflet sa il ajute pe Blaga sa devina din nou Ministru de Interne.

“BULDOGUL” SE GUDURA PE LINGA VINTU

VINTU “arhitectul” implementarii ECOSISTEMULUI MICROSOFT in Romania, omul cu sute de milioane cash pentru cumparat constiinte, este curtat si gudurat de Buldogul Blaga, care vrea si el inca o data la Ministerul de Interne, unde stie ca fara vrerea lui VINTU nu mai pupa nici mort, dupa ce l-a tradat pe Basescu.

“Buldogul” Blaga poate fi sigur ca va reusi, dupa ce l-a ajutat si el pe VINTU, sa fure impreuna cu Sebastian Vladescu si Microsoft, software de la Omnis, si sa il livreze gratuit la Spitalele Ministerului de Interne si DGPMB, drept software Microsoft, via Corina Artopolescu, sotia lui Ovidiu Artopolescu Director General Microsoft, bun prieten cu Varujan, un alt demn sugator de “zgirci” fara batista a lui VINTU.

MINISTERUL DE INTERNE – VISUL MITEI MICROSOFT

BENEFICIARII mitei MICROSOFT – FUJITSU SIEMENS – EADS, toti (Vasile Blaga, Dan Nica, etc.) vor Ministerul de Interne, in primul rind sa se apere pe ei insisi in fata unor eventuale “scapari” ale “cimpului tactic”.

Ce se fac ei saracii daca dupa Irinel Paun, recuperat de Vasile Blaga, pleaca de la DNA si Claudiu Dumitrescu, si dosare “in lucru” incepind din anul 2005, “anchetate” de Irinel Paun si Claudiu Dumitrescu, ajung Doamne fereste, pe mina vreunui procuror corect.

Da mai sunt inca procurori corecti, numai ca nu pot face nimic atit timp cit sunt subordonati “cimpului tactic” controlat de VINTU (via SRI) si de BLAGA (via MAI).

VINTU – BILL GATES AL ROMANIEI

„Microsoft nu a inventat nimic. Ceea ce mi se pare cel mai dezgustator este faptul ca Bill minte depre faptul ca inoveaza. Ma face sa vreau sa vomit. Asta e inovatie a la Rokefeller, nu inovatie a la Edison”. Larry Ellison ORACLE CEO

“Microsoft has innovated nothing. The thing I find most contemptible is Bill’s lying, this thing about innovating. It makes me want to puke. That’s innovation a la Rockefeller, not innovation a la Edison.”  – Larry Ellison ORACLE CEO

http://www.wordsyoudontknow.com/10-it-quotes-the-delicious-irony-of-bill-gates/3/

VINTU si Bill Gates (decorat de Basescu – Tariceanu) sunt nascuti in acelasi an (1955) la o luna diferenta astfel incit Bill Gates (28 Octombrie) este mai mare decit VINTU (23 Noiembrie).

Ambii sunt absolventi de liceu, si au inceput sa se imbogateasca din crima organizata dupa anul 1990.

Ambii au inventat scheme infractionale deosebit de elaborate, in principal bazate pe dezinformare, propaganda, frauda, mita, santaj, amenintari si inducerea in eroare si manipularea institutiilor publice si a pietelor.

Bill Gates este expert in Evanghelism, si VINTU este expert in “combinatii si jocuri informativ operative”, care sun in fapt identice, urmarind acelasi scop.

Ambii au avut o dezvoltare spectaculoasa dupa anul 2000, cind Vintu a luat controlul SRI (MAI) si Bill Gates a lansat platformele .NET, si a inceput sa ii dea mita lui Nastase- Nica, pentru a fi promovat de VINTU via Maior, Nica, Vladescu, pe piata ERP din Romania, incepind cu Spitalele SRI si MAI si continuind cu multe alte Spitale si alte institutii, unde acestia urmau sa vinda software furat de Microsoft si companiile controlate de VINTU si asociatii acestuia (Vladescu, Artopolescu, Ghita, etc.) in Romania si in UE, si alte tari.

Prejudiciile incalculabile aduse statului Roman, educatiei, sanatatii, economiei si societatii in general nu erau posibile fara “geniul” celor doi inovatori.

Cei doi inovatori sunt faimosi pentru influenta politica, controlul asupra justitiei, mitele generoase, mijloacele media si lipsa totala de scrupule.

Singura deosebire este ca VINTU, desi mult mai tare decit Bill Gates, se duce la puscarie in timp ce Bill Gates continua sa ne invete cum pe lume nu prea exista coruptie care in fapt nu este decit un fel de alta taxa.

VINTU MAI TARE DECIT BILL GATES

Bill Gates suge la greu de la toata lumea dar cu multe batiste, pretinzind ca e fata mare, in timp ce VINTU o da la supt cu sau fara batise afirmind ca este un ticalos de exceptie.

Avind in vedere ca Bill Gates provine dintr-o familie de avocati, judecatori si politicieni si a fost crescut in cele mai bune conditii imaginabile, iar faptul ca a reusit in viata din crima organizata, nu este nici o surpriza.

In schimb evolutia lui VINTU, care vine din partea opusa a spectrului social din care vine concurentul si partenerul sau, in acelasi timp, Bill Gates este mai mult decit fabuloasa, si trebuie respectata si admirata pentru dimensiunea sa inovativa.

Din pacate VINTU a folosit talentele evidente pe care le are pentru a crea un mecanism aproape perfect in contextul dat al “tranzitiei” care a creat enorm de mult rau, atit societatii in ansamblul ei cit si lui si familiei lui, si problemele sale inca nu s-au incheiat, se pare ca deabia acum incep.

SCRISOARE DESCHISĂ ÎN ATENŢIA LUI SORIN OVIDIU VÎNTU

Dragă Sorin,

In scrisoarea precedenta te rugam, sa le comunici anchetatorilor DNA, referitor la mita pe care i-ai dat-o lui Alessandro Buttice, respectiv sa le spui ca marele OLAF a venit la “zgirci” tot la Lebada la fel cum veneau si Geoana, Olteanu si cine dorea muschiul tau, si si-a luat tainul fara nici o batista.

La ai nostri mai dadeai bani pe constiinte, la UE le dadeai bani doar sa faca ce le zici, ca oricum nu au nici o constiinta si nici o consideratie, mai cu seama pentru Romania.

Macar sa stie toata lumea ca daca Olteanu, Geoana, Tariceanu, etc. sunt sugatori si prostovani, ei sunt mici copii pe linga un Alessandro Buttice, Manuel Barroso, Giovani Kessler si multi altii, care impreuna cu Irinel Paun si Claudiu Dumitrescu au facut exact ce le-ai ordonat.

Acum ca tot ai timp si sper ca si dispozitie, si ca stii probabil mai bine decit mine cum te-ai asociat cu Bill Gates si ECOSISITEMUL MICROSOFT, care fara tine nu putea sa jefuiasca si tilhareasca ziua la vedere incepind de la SRI si MAI si continuind cu cine si unde ai vrut tu, spune-le si procurorilor de la DNA, ca spun ei si singuri la FBI.

Daca denuntul pentru OLAF si UE, este mai mult un act de palmares si reparatie morala nationala, in ceea ce priveste Microsoft, ar fi interesant sa il iei si pe Bill Gates cu tine sa il inveti niste table, ca sunt sigur ca nu stie.

De ce sa te duci tu la puscarie si Bill Gates, Steve Ballmer, Silviu Hotaran, Ovidiu Artopolescu, Ionut Lopatan si altii sa scape si cu banii si cu libertatea, ca doar ei au venit la tine sa le dai zgirciul la supt cu si fara batista, nu te-ai dus tu in SUA, sa i-o sugi lui Bill Gates, ca aveai alte treburi.

Tu macar ai singe in instalatie nu ca Bill Gates care se sperie cind isi ia si frisca in bot, ca bocanci inca nu i-a dat nimeni, si nici la bulau pe vremea lui Ceausescu nu a avut ocazia sa invete cam cum e in viata.

Ai dat de mincare la tot felul de “fetite” care amenintau oameni si familiile lor cu moartea in contul tau, cu sau fara stiinta ta, doar stiindu-se protejati de tine, in clar ma refer la Directorul General Ovidiu Artopolescu, unul dintre executantii cei mai loiali pe care i-ai avut la Microsoft, prietenul lui Varujan Vosganian cel mai balos lingau de iti facea pantofii, si orice iti trecea prin minte sa ii ceri amuzat cum te stiu.

Acum toata lumea, care de fapt nu stie pe ce lume traieste, isi da cu presupusul cit de fraier esti si cum te tot dai mare, cind in fapt Bill Gates si Microsoft nu stiu cum a fost facut ECOSISTEMUL MICROSOFT.

Eu nu cred deloc ca esti nici fraier si nici ca te dai mare, din cite te stiu, chiar esti foarte modest, fata de cine esti in fapt, unul dintre asociatii cei mai eficienti pe care Bill Gates si Steve Ballmer i-au avut vreodata.

Nici prin cap nu le-a trecut ca vei reusi practic de la o zi la alta sa le vinzi software furat in toata Romania in frunte cu SRI si MAI si sa le pui la dispozitie reteau de coruptie politica pe care numai tu o controlai.

Directorul Microsoft Silviu Hotaran si Ovidiu Artopolescu se tot impaunau de cum cresteau profiturile Microsoft in Romania, si Microsoft ii tot premia in SUA.

Lumea nici acum nu stie ca in spate erai in primul rind tu, care dadeai ce zar doreai si mutai numai la marti cu dobitocii, lacomi si pretiosi cu care jucai si combinai informativ operativ.

Ma intreb citi dintre ei au ajuns vreodata sa intelega ce li se intimpla in realitate, in timp ce tu te amuzai copios.

Inca ma intreb daca in 2002 cind ne-am intersectat intimplator in Delta pe bratul Sf. Gheorge, tu cu motocada cu fete frumoase si vesele, pe scutere de apa, in barca cu Terente, ducindu-va spre Sf. Gheorghe, eu pe velierul meu Zefir, ducindu-ma acasa la Murighiol, pe care ai vrut sa mi-l cumperi pe loc, de parca ma vedeai pentru prima data, a fost intr’adevar o intimplare. Evident intrebarea este retorica.

Astept sincer de la tine o lovitura de mare jucator, un fel de finala a la Colonia Penitenciara a lui Kafka, respectiv sa ne spui si noua cum in fapt l-ai “facut” pe Bill Gates, ca Steve Ballmer a fugit mincind pamintul de la Microsoft, cind a inceput FBI sa ancheteze ce faceau ei prin Romania.

Nu au inteles si nici nu vor intelege niciodata ca in fapt nu ei te-au facut pe tine si este exact invers, daca nu le spui chiar tu. Vor trai in permanenta cu multumirea ca te-au gasit de tap ispasitor.

Iti doresc sanatate si numai de bine.

Cu stimă,

Dragoş Rişcanu

 

ADEVĂRUL MICROSOFT “BOGDAN OLTEANU ARESTAT – URMEAZĂ TĂRICEANU … sau NU !”

“SPONSORI” POLITICI VÎNTU – MICROSOFT

In Decembrie 2007 se naste PDL (PD + 50% PNL), dar ramine si un PNL.

MICROSOFT si VINTU sponsorizeaza cu zeci de milioane noua si vechea formatie politica si pe conducatorii acestora, in frunte cu Vasile Blaga, Calin Popescu Tariceanu, Sebastian Vladescu, etc.

Sebastian Vladescu, Bogdan Olteanu, Varujan Vosganian, Ovidiu Artopolescu, Silviu Hotaran (Microsoft) sunt printe “artizanii” mitelor personale si politice si printre protejatii VINTU – MICROSOFT..

„Romania este una dintre tarile unde Microsoft creste cel mai repede, iar acest lucru se intampla de 12 ani. „ Silviu Hotaran Director General Microsoft 20 Martie 2008

Sebastian Vladescu este recompensat cu renumirea in functia de Ministru de Finante 2.0, pentru a se asocia cu Sebastian Ghita 1.0  in vederea continuarii fraudelor incepute in asociere cu Microsoft in 2002, dupa cum aflam de la GUCCIFER 1.0.

Silviu Hotaran 2.0 il inlocuieste pe Ovidiu Artopolescu 1.0 la conducerea Microsoft Romania, pentru a se ocupa in continuare de finantarea „sistemului ticalosit” prin utilizarea ECOSISITEMULUI MICROSOFT.

http://economie.hotnews.ro/stiri-it-2625254-silviu-hotaran-director-general-microsoft-romania-romania-una-dintre-pietele-cea-mai-rapida-crestere-plan-mondial.htm

ARTOPOLESCU AMENINŢĂ CU MOARTEA

In Aprilie 2009, am primit mai multe amenintari cu moartea de la Ovidiu Artopolescu, care imi comunica ca atunci cind se va duce „marinarul” si vor reveni „EI” la putere, ma vor ucide.

Am crezut ca „EI” sunt Dan Nica (Ministru de Interne), Catalin Voicu viitorul Ministru de Justitie, Presedintele (de o ora) Mircea Geoana (protejatul lui VINTU), si multi altii, dar nu m-am gindit la VINTU, Bogdan Olteanu si la Silviu Hotaran.

Acum inteleg ca legaturile dintre acestia (Microsoft) si mediul politic si „servicii” este mult mai strins decit am crezut si ca intre VINTU si Microsoft nu e in fapt nici o diferenta, ambii isi dezvolta afacerile prin mita la aceiasi politicieni si „servicii” si prin aceleasi metode de frauda, piraterie, spalare de bani, crima organizata si terorism.

BĂSESCU ÎL APĂRĂ PE TĂRICEANU şi “SISTEMA”

„Să fi fost o sponsorizare la partid, asta e altceva. Ştiţi care este povestea cu sponsorizările la partid. A fost o perioadă de tranziţie. Eu nu sunt apărător al acestor practici, mai ales când ele provin de la condiţionări sau de la promisiuni, însă cei care sunt în marile funcţii, că sunt servicii de informaţii, că sunt în fruntea parchetelor, sunt numiţi totuşi de nişte oameni politici, la propunerea ministrului, se ajunge la preşedinte. Păi omul ăla politic care i-a făcut propunerea a câştigat ceva în alegeri şi a folosit banii ca să facă afişe, să dea spoturi la TV, deci şi sfinţii sunt la origine efect al acestor traume ale perioadei de tranziţie. Nici ei nu au venit din cer, au fost numiţi de nişte oameni politici”, a replicat Băsescu.

MICROSOFT – VÎNTU « SFINŢII » LUI BĂSESCU

Sfintii de Serviciu ai lui Basescu :

Bogdan Olteanu Presedintele CD – ia mita
Daniel Moldoveanu Seful CNI – ia “parte”
Sebastian Vladescu MF – ia mita
Vasile Blaga MI – ia mita
Elena Udrea MFUE– ia “parte”
Alina Bica –  “face” dosare la comanda
Laura Codruta Kovesi – comanda dosare
Florian Coldea – comanda dosare

MICROSOFT – VINTU dau MITA, dau “parte” si iau inzecit (inmiit) via politicienii pe care si i-au ales in numele poporului Roman.

Asa e in tranzitia de 26 de ani, care pare sa nu se mai termine niciodata, pe care Basescu o sfinteste, aparindu-l pe Tariceanu, Vladescu, Blaga si restul SISTEMA, si ECOSISTEMUL MICROSOFT.

VÎNTU – MICROSOFT I-AU FĂCUT “OAMENI”, TOT EI ÎI OMOARĂ

Am depins si depindem de VINTU – MICROSOFT pentru a “cistiga” alegerile si mita de toate zilele, nu ii putem baga la puscarie, ca asa e in tranzitie.

FBI – VINTU sunt singurii care impreuna cu DNA ne pot “da tara inapoi”, in conditiile in care VINTU, SIEMENS si altii recunosc crimele comise, dar MICROSOFT refuza eroic sa recunoasca dezastrul la declansarea caruia, impreuna cu VINTU, SIEMENS au participat.

 


 

SCRISOARE DESCHISĂ ÎN ATENŢIA DOMNULUI SORIN OVIDIU VÎNTU

 

Dragă Sorine,

Felicitari pentru initiativa de a incepe sa spui si sa probezi fapte de coruptie despre care toti stiau dar nimeni nu le putea dovedi, inafara de tine.

Ai fost si vei ramine unic prin viziunea de a corupe pe TOATA lumea si de a ii tine in control, la “zgirci” cum iti place sa spui.

Tupeu ca al tau nu cred ca s-a mai inventat pe aceasta lume, sa fii in puscarie pe vremea lui Ceausescu si sa devalizezi depozitul de alimente al puscariei si sa nu patesti nimic, asta da realizare, pe linga care sa ii pui la plata pe NATO  ca sa le dai voie sa zboare prin aerul natal nu mai pare o mare smecherie.

Sollana, ditamai seful NATO, se mira ca boul ca trebuie sa se intilneasca cu tine, ca altfel nu mai are voie nici sa vina in Romania, pe cind Butice ditamai sef OLAF, a invatat repede sa vina in Delta sa ii dai indicatii pretioase referitor la Vladescu si Varujan.

Acum ca suntem in aceiasi echipa de “datatori in primire” iti urez bun venit si te incurajez sa spui TOT, ca sa mai cureti locul, macar sa lasi ceva in urma ta, ca Microsoft nu vrea sa recunoasca si sa spuna nimic.

Am si eu o rugaminte prieteneasca, daca tot ii dai in primire pe nemernicii nationali, spune te rog cind si cita mita de fata cu martori i-ai dat avortonului de Alessandro Buttice, care iti promitea ca deschide toate usile la Bruxelles, si ca rezolva dosarul lui Vladescu de la OLAF.

La Bruxelles nu a reusit sa il convinga pe coruptul de Barroso sa il ia pe Varujan mare Komisar, si la OLAF a rezolvat temporar, in sensul in care in fapt a agravat situatia lui Vladescu si a Microsoft.

Dupa cum bine stii, “marii” internationali (Jonathan Scheele, Alessandro Buttice, Giorgio Ficarelli, Alberto Perduca, etc.) sunt mult mai “fomisti” si mai “ieftini” decit monstrii (boii) nostri sacri.

Iti doresc sanatate (mai lasa-l naibii de fumat), si multa putere de munca, ca ai de scris mult mai mult decit ai citit, si de citit ai citit ceva la viata ta.

Sper sa iesi cit mai curind si sa te bat la table in Delta, pe ponton la tine unde te distrai cind cara Buttice geamantanele cu icre negre, ca banii si-i lua din conturile din Belgia, administrate de Cristian Unteanu.

Iti multumesc anticipat

Cu stima,

Dragos Riscanu

ADEVĂRUL MICROSOFT “MICROSOFT ESTE O ORGANIZAŢIE CRIMINALĂ”

Dacian Cioloş faţă cu Ecosistemul Microsoft

Oricine considera Microsoft o companie normala, face acest lucru pe propriul risc. Microsoft este o organizatie criminala si trebuie tratata ca atare.

Microsoft nu este doar o “companie” per se, este asemenea unei organizatii criminale care foloseste contracte “aranjate” pentru profit si da mita oficialior pentru a le obtine.”

Anyone who still treats Microsoft like an ordinary company does this at his or her own peril. Microsoft is a criminal organisation and it should be regarded as such. Microsoft is not quite a “company” per se; it is almost like a crime syndicate that uses rogue (tainted) contracts for revenue and bribes officials for them. A government delegate once compared Microsoft’s methods to “Scientology cult” and this new TV programming from France shows just how far Microsoft “lobbying” goes http://techrights.org/2014/10/06/crime-in-europe/

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Microsoft si-a impus politicile Evangheliste in România incepind din anul 2000 cind a inceput sa dea mita grupului infractional Adrian Nastase.

In 2001 Silviu Hotaran, Dan Nica si George Maior au incept “constructia” Ecosistemului Microsoft, bazat pe frauda, piraterie, mita, spalare de bani, crima organizata.

Primul domeniu vizat a fi “informatizat” a fost Educatia, astfel “alocata” companiei SIVECO (Irina Socol), in timp ce Sanatatea a fost alocata Medist – RSC ( Sebastian Vladescu).

Alexandru Bittner a primit ordin de la Adrian Nastase sa intocmeasca “nomenklatorul” companiilor “agreate” pentru a da mita si pentru a fi “acoperite” de “sistemul ticalosit” si a companiilor care nu se supun Ecosistemului si urmeaza sa fie exterminate cu metode de Politie Politica si mafiote.

Fujitsu Siemens a aparut pe scena mitelor Microsoft in 2004, cind Ecosistemul incepuse deja sa functioneze la toti parametrii si trebuia extins.

Omnis a refuzat inca din anul 2000 sa se “inroleze” in Ecosistemul Microsoft – Adrian Nastase – Dan Nica – George Maior – Silviu Hotaran – Ovidiu Artopolescu, astfel conceput de catre acestia in anul 2000 si implementat pina in 2012, perfect functional in continuare.

Ecosistemul a devenit din ce in ce mai bogat si influent, adaugind in timp figuri mitice ale IT ului din România cum este Sebastian Ghita asociat cu Sebastian Vladescu.

Ecosistemul a fost preluat “la cheie” de Calin Popescu Tariceanu – Sebastian Vladescu si Vasile Blaga si operat in continuare de Caludiu Florica – Niro – Pinalti – Cocos, etc.

Ecosistemul de crima organizata a fost protejat de SRI, MAI si toate celelalte institutii aflate in “cimpul tactic”, cum sunt ORDA, judecatorii, parchete si in primul rind DNA.

Astfel, in timp, mitele au ajuns la cifre astronomice si intreaga industrie IT a ajuns sa fie dominata (exclusiv populata) si controlata de infractori cum sunt Sebastian Ghita, Irina Socol, Sebastian Vladescu si multi altii pe care ii vom prezenta intr-o postare viitoare.

Companii si persoane cum sunt Omnis si noi, care au criticat, informat si probat ilegalitatile deosebit de grave comise de catre Ecosistemul ticalosit, au fost “alienate” cu cele mai ticaloase si criminale metode securist – mafiote, proces in care DNA a jucat si joaca inca cel mai important rol (vom reveni cu detalii si probe).

Domnule Prim Ministru,

Apreciem bunele Dumneavoastră intenţii de a controla efectele celor mai sus menţionate, în Educaţie, Sănătate şi IT, dar trebuie să ţineţi cont că vă confruntaţi cu o structură criminală deosebit de periculoasă, îndelung experimentată şi extrem de bine finanţată.

În fapt vă confruntaţi cu tot ce înseamnă IT ul românesc în ziua de astăzi, respectiv cu Ecosistemul organizaţiei criminale Microsoft.

DNA a protejat şi continuă să protejeze organizaţia criminală, astfel încît nu aveţi nici o pîrghie reală pentru a contracara organizaţia criminală internaţională astfel iniţiată, finanţată, operată şi protejată de Microsoft, SRI, MAI, OLAF şi DNA.

Cu stimă,

Dragoş Rişcanu

Vom reveni

ADEVĂRUL MICROSOFT “BARROSO PREŞEDINTELE CORUPŢIEI GLOBALE – MAFIA MICROSOFT” Barroso s-a angajat la Goldman Sachs

Goldman Sachs a platit prostituate si petreceri pentru functionarii Autoritatii Libiene de Investitii, conform Curtii de Justitie din Londra, unde Libia a dat Goldman Sachs in judecata.

Goldman Sachs a ajutat Primul Ministru al Malaeziei sa fure peste un miliard de dolari, conform investigatorilor internationali in frunte cu autoritatile americane. Banii au fost spalati prin banci elvetiene, care ulterior au dat faliment (BSI).

Manuel Duaro Barroso s-a angajat la Goldman Sachs Londra, in functia de Presedinte neexecutiv, el fiind conform propriilor declaratii “foarte impresionat” de “atasamentul fata de cele mai inalte standarde” etice ale Goldman Sachs, rolul sau urmind sa fie acela de a consolida cultura corporatiei multinationale de “integritate, corectitudine, munca, responsabilitate”.

Per Hellstrom Director Directia de Competitie a Comisiei UE, a parasit Comisia UE, dupa ce a comis mai multe acte de coruptie pentru a ii apara pe Microsoft, impotriva acuzelor probate de abuz de pozitie dominanta si s-a angajat la Apple, care se judeca cu Comisia UE, pentru abuzurile de pozitie dominanta.

Manuel Durao Barroso, in asociere criminala cu Jonathan Scheele, Olli Rehn, Alessandro Buttice, Alberto Perduca, Per Hellstrom, Giovanni Kessler si multi altii, au comis si continua sa comita mai multe ilegalitati si acte de coruptie, pentru protejarea si promovarea fraudelor fonduri UE, piraterie, coruptie si crima organizata comise in Romania si in UE de Microsoft si asociatii acestora Medist, RSC, Asesoft, Teamnet (Calin Popescu Tariceanu, Sebastian Vladescu, Sebastian Ghita si altii).

Manuel Durao Baroso si Olli Rehn au luat la cunostinta in 7 Martie 2005 de la Omnis prin intermediul ziarului Ziua “Pirateria Vladescu”, de faptul ca in Romania Primul Ministru Calin Popescu Tariceanu si Ministrul de Finante Sebastian Vladescu fraudau fonduri Phare si piratau in asociere cu Microsoft – Medist – RSC, companii nationale care investeau in dezvoltarea de software la nivel mondial.

Microsoft si partenerii criminali ai acestora, au fost protejati si promovati de Comisia UE, in asociere cu Politia Bucuresti (beneficiara a fraudelor) si de DNA (Irinel Paun – Claudiu Dumitrescu), astfel incit acestia s-au asociat cu Sebastian Ghita pentru a extinde retelele de frauda si coruptie la Bruxelles (Guccifer – Marcel Lehel – George Maior).

In Mai 2006, dupa inscenarile judiciare coordonate de OLAF – DNA – Politia Bucuresti, Manuel Durao Barroso si Olli Rehn au venit in Romania pentru a ii felicita pe Calin Popescu Tariceanu si Sebastain Vladescu pentru rezultatele obtinute in combaterea coruptiei.

Manuel Durao Barroso ii felicita acum pe Goldman Sachs pentru cinste si corectitudine si le pune la dispozitie cunostintele sale in domeniul mecanismelor de coruptie si propaganda patentate de Comisia UE sub patronajul lui Manuel Durao Barroso.

Doamnă Procuror Şef DNA,

Sunteti informata referitor la actele de coruptie comise in Romania de Comisia UE in timpul mandatului de Presedinte al Comisiei detinut in perioada 2004-2014 de Manuel Durao Barroso.

Va solicitam sa actionati in conformitate cu Legea si cu probele existente in Dosarul 216/P/2005 instrumentat de Claudiu Dumitrescu si Irinel Paun in asociere infractionala cu Jonathan Scheele, Onno Simmons, Alberto Perduca, Olli Rehn si Manuel Durao Barroso si Dosarele 66/P/2007, 654/P/2011, 85/P/2011 si altele.

Va solicitam deasemenea sa va referiti la probele irefutabile si exhaustive, depuse timp de un deceniu, la dosarele sus mentionate si nu la PROPAGANDA Comisiei UE referitor la grija acestora fata de banul public European si la lupta OLAF impotriva coruptiei.

In fapt dosarele mentionate dovedesc faptul ca atit Comisia UE cit si OLAF, au comis si continua sa comita mai multe ilegalitati pentru a favorizarea unor crime flagrante si deosebit de grave comise de MAFIA MICROSOFT.

Va dorim succes,

Dragos Riscanu

But he said he was “very impressed” by Goldman’s “commitment to the highest standards” on ethics and this his role as chairman of Goldman Sachs International would include reinforcing the firm’s culture of “integrity, consequence, diligence, responsibility”.

Mr Barroso, who presided over the commission for a decade, told the Financial Times that he will do what he can to “mitigate the negative effects” of the Brexit decision. If the UK loses access to the EU single market, US banks may need to move big parts of their large European businesses out of London.

“Of course I know well the EU, I also know relatively well the UK environment,” Mr Barroso said. “If my advice can be helpful in this circumstance I’m ready to contribute, of course.”

The former Portuguese prime minister led the commission from 2004-14, a period that included the financial crisis. He was a key figure in many of the financial sector policies that followed, including banking union.

“His advice and counsel in this time of monumental change and uncertainty . . . will be very important,” said Peter Sutherland, who stepped down as chairman of GSI in May 2015. Since then, the post has been filled by GSI non executive director Claes Dahlback.

The appointment comes at a time when Goldman has been mired in controversy as a salacious court case about a 2008 Libyan deal rumbles on and scrutiny increases over the bank’s role in raising money for 1MDB, a Malaysia state fund linked to possible corruption.

http://www.ft.com/cms/s/0/9d29a55c-44f1-11e6-b22f-79eb4891c97d.html#axzz4DHzrCfA6

Goldman Sachs paid for prostitutes and lavish parties in an attempt to win business from the Libyan Investment Authority

A former Goldman Sachs dealmaker trying to persuade Gadaffi-era Libya to invest $1 billion with the investment bank procured prostitutes and invited Libyan officials to lavish parties in the hope of winning the business, the High Court heard today.

The Libyan Investment Authority sovereign wealth fund is suing Goldman Sachs for inappropriately coercing its naïve staff into giving its sovereign wealth fund cash to the bank to invest in products they did not understand. The products were designed to generate big profits for Goldman, the LIA claims.

http://www.independent.co.uk/news/business/news/goldman-sachs-dealmakers-lavished-libyan-officials-prostitutes-to-win-contract-london-high-court-a7079631.html

Global investigators believe more than $1 billion entered Malaysian Prime Minister Najib Razak’s personal bank accounts, much of it from state investment fund 1MDB. The scandal has caused a political crisis in an important U.S. ally in Asia and threatens to upend years of one-party rule in the country. Mr. Najib denied wrongdoing or taking money for personal gain. The 1MDB fund denies wrongdoing and says it’s cooperating with probes.

http://www.wsj.com/specialcoverage/malaysia-controversy

 

ADEVĂRUL MICROSOFT „Învederăm faptul că activitatea frauduloasă în care au fost implicaţi inculpaţii a fost una de amploare, cu ramificaţii transfrontaliere”, procurori DNA

MICROSOFT FURĂ, PIRATEAZĂ ŞI MITUIEŞTE

Potrivit motivelor de apel, Sandu s-a folosit de funcţia de ministru pentru a obţine bani. El ar fi dat dovadă de „un real dispreţ pentru valorile ocrotite de lege, deşi una dintre obligaţiile sale era tocmai aceea de a asigura respectarea lor”.

SEBASTIAN GHIŢĂ (VLĂDESCU) FURĂ, PIRATEAZĂ ŞI MITUIEŞTE

Deputatul PSD Sebastian Ghiţă, fost secretar al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, a fost acuzat de ministrul fondurilor europene, Cristian Ghinea, în timpul unei audieri la Parlament, de fraudă.

EUROPA ÎI PROTEJEAZĂ ŞI FINANŢEAZĂ

Ministrul a susţinut, pe baza unui raport preliminar de la corpul de control al Sistemului Unic de Management al Informatiei, că firmele controlate de Ghiţă ar fi fost beneficiarele, timp de cinci ani, ale unor contracte de 750 milioane lei. În opinia lui Ghinea, care citează un document al DNA, Ghiţă ar controla 54 de firme.

http://www.cotidianul.ro/sebastian-ghita-este-acuzat-de-frauda-283654/

Doamnă Procuror Şef DNA,

Aţi luat la cunoştinţă că în timpul mandatelor de membri ai Delegatiei UE în România, în perioada 2005 – 2006, mai mulţi demnitari ai UE au dat dovadă de „un real dispreţ pentru valorile ocrotite de lege, deşi una dintre obligaţiile sale (lor) era tocmai aceea de a asigura respectarea lor”.

Învederăm faptul că activitatea frauduloasă în care au fost implicaţi aceştia a fost una de amploare, cu ramificaţii transfrontaliere, care a adus şi continuă să aducă prejudicii deosebit de importante Statului Român.

Aceştia au fost ajutaţi, pentru finalizarea infracţiunilor comise, de către colegii lor din Buxelles şi în primul rînd de OLAF.

În fapt aceştia au hotarît, prin încălcarea flagrantă a legii, să schimbe destinaţia fondurilor UE primite de România în vederea dezvoltării de programe pentru calculator noi, în vederea alocarii acestora pentru promovarea şi comercializarea unor programe pentru calculator piratate de Microsoft împreună cu companii partenere (Sebastian Vlădescu – Medist – RSC şi Sebastian Ghiţă – Asesoft – Teamnet s.a.), de la companii autohtone.

Aceştia s-au folosit de autoritatea pe care o aveau şi de influenţa pe care o puteau exercita asupra autorităţilor competente naţionale, pentru a favoriza Microsoft şi politicile corupte şi criminale ale acestora, cunoscute sub numele de Evanghelism.

Aceştia au încurajat firmele mai sus amintite şi altele, să îşi extindă reţelele criminale şi de corupţie şi fraudă la Bruxelles, în vederea continuării şi agravării infracţiunilor comise sub protecţia unor înalţi birocraţi corupţi.

În prezent autorităţile UE competente (OLAF) acuză Poliţia Bucureşti şi DNA de faptul că aceastea a făcut afirmaţii false în atenţia Delegaţiei UE în România, conducînd astfel la protejarea infracţiunilor comise de Microsoft în asociere cu cei menţionaţi.

Responsabilitatea şi competenţa pentru a verifica Contractul Phare (Medist – RSC), la care facem referire, reveneau şi revin în exclusivitate autorităţilor UE şi nu autorităţilor din România.

Autoritatea pentru verificarea corectă a aplicării acquisului comunitar revenea Delegaţiei UE, care a interpretat folosirea fondurilor europene în sensul experienţei pe care aceştia o aveau în relaţia de corupţie cu Microsoft, astfel încît ceea ce Sebastian Vlădescu şi Sebastian Ghiţă şi alţii au învăţat din experienţa UE, a fost asocierea cu Microsoft şi fraudarea fondurilor UE şi mituirea înalţilor demnitari români şi străini după modelul “Ecosistemului” infracţional Microsoft, bazat pe furt, mită şi crimă organizată

Înalţii oficiali UE au comis un abuz de putere şi şi-au folosit ilegal competenţele pe care le aveau din motive atît politice cît şi economice.

Avînd în vedere că neîdeplinirea sarcinilor de serviciu de către înalţii birocraţi UE, este asimilată actelor de corupţie, vă solicităm să anchetaţi ilegalităţile comise de către aceştia pe teritoriul României.

Ne referim concret la faptul că aceştia aveau obligaţia să verifice Contractul Phare, au promis că îl vor verifica, dar nu au făcut public rezultatul verificării, care îi incrimina pe Microsoft şi asociaţii acestora.

A fost nevoie de nouă ani (2005 – 2014) pentru ca aceştia să respecte legea şi să verifice Contractul Phare, ajungînd astfel la concluzii evidente încă din anul 2005.

În prezent DNA şi Poliţia Bucureşti sunt acuzate de faptul că au facut declaraţii false în condiţiile în care Delegaţia UE în România şi OLAF la Bruxelles, au încălcat flagrant legea în vederea favorizării Microsoft şi asociaţilor criminali ai acestora.

Cazurile de infracţiuni complexe, în formă continuată şi agravantă comise de Microsoft şi partenerii acestora, îşi au rădăcinile în legitimizarea unor ilegalităţi flagrante şi deosebit de grave de către Delegaţia UE în România şi OLAF în Bruxelles, care era autorizată şi competentă, tocmai pentru a se asigura că legea este respectată.

Vă dorim succes,

Dragoş Rişcanu