ADEVĂRUL MICROSOFT „”Pentru mine este şocantă declaraţia doamnei Kovesi. Eu nu am văzut încă un înalt demnitar al statului român să mintă cu atâta nonşalanţă.” Traian Băsescu 12 Iunie 2016

kovesi-coldea2Hexy PharmaContracte cu Spitalul SRI – 13000 de contracte (corupte) timp de opt ani „Să fi fost puşculiţa unei instituţii de forţă, care folosea firma pentru a obţine bani negri. O mică parte îi reveneau lui Dan Condrea, potrivit schemei folosite cu mulţi alţi aşa-zişi oameni de afaceri, iar restul ajungeau la instituţia respectivă. În ambele situaţii, Afacerea Hexy Pharma era una de competenţa DNA.” Ion Cristoiu 13 Iunie 2016

Microsoft Contracte cu Spitalul SRI – Milioane de licente timp de 16 ani la toate institutiile statului (corupte) si software furat si livrat in primul rind la Spitalele SRI si MAI prin intermediul Medist – RSC. Să fi fost acestea puşculiţele unei instituţii de forţă, care folosea firma pentru a obţine bani negri. O mică sau mare parte îi reveneau lui Sebastian Vladescu, potrivit schemei folosite cu mulţi alţi aşa-zişi oameni de afaceri, iar restul ajungeau la instituţia respectivă. În ambele situaţii, Afacerea Microsoft (si) in Sanatate era una de competenţa DNA.

Scandalul Hexy Pharma – SRI este acoperit de DNA de Scandalul Coruptia in Sanatate, pentru a se pierde urma SRI, pricipalul responsabil.

Scandalul Microsoft – SRI este acoperit de DNA de Scandalul Microsoft – Siemens – EADS, pentru a se pierde urma SRI, pricipalul responsabil.

KOVESI MINTE SI MANIPULEAZA ANCHETE JUDICIARE PENTRU A ACOPERI CRIMELE COMISE DE VECHEA SI NOUA SECURITATE !

INDIFERENT DACA ESTE VORBA DE MICROSOFT SAU/SI DE SANATATE, MECANISMUL ESTE ACELASI.

PROPAGANDA SI CULTUL PERSONALITATII SUNT VITALE REUSITEI ACTIUNILOR BINOMULUI SRI – DNA.

PROPAGANDA ESTE SUSTINUTA PE PLAN INTERNATIONAL PLATITA SI DE MICROSOFT, UNUL DINTRE BENEFICIARII DIRECTI AI CRIMELOR COMISE IN SANATATE SI NU NUMAI, SUB PROTECTIA SRI – DNA.

KOVESI MINTE CU MAXIMA NONSALANTA

Pentru mine este şocantă declaraţia doamnei Kovesi. Eu nu am văzut încă un înalt demnitar al statului român să mintă cu atâta nonşalanţă. Doamna Kovesi vorbeşte de dezincriminarea abuzului în serviciu, ori nimenu nu a cerut asta. Cine a cerut dezincriminarea abuzului în serviciu?a declarat Băsescu la România Tv.

http://www.stiripesurse.ro/traian-basescu-atac-la-adresa-lui-kovesi-minte_1138468.html

Comentariile Redactiei

Kovesi cu siguranta a auzit (poate chiar a si citit) Carta ONU si Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum si alte Conventii si Directive ratificate de România si care au prioritate fata de legile nationale, dar avind in vedere ca Legea o face Noua Securitate, din care si ea face parte, considera ca toate aceste Carte sunt doar niste minciuni capitaliste, un fel de opium pentru poporul care apartine SRI – DNA.

KOVESI PROTEJEAZA CORUPTIA SI PE ANGAJATORII EI (SRI)

“Năpustirea asupra domeniului Sănătate e o Diversiune prin DNA vrea să facă uitată de către opinia publică Afacerea Hexy Pharma, una dintre cele mai mari afaceri de corupţie din Istoria României. (Scandalul Microsoft este pe un loc doi foarte onorabil, si asta doar daca nu il conexam la Scandalul Sanatate din care face parte de drept n.r.).

Pentru ca o companie să beneficieze, în opt ani, de peste 13 mii de contracte cu statul, cele mai multe fără licitaţie, sunt două posibilităţi:

Să fi mituit pe rînd şi constant pe toţi managerii spitalelor din România, inclusiv pe managerul spitalului SRI.

Să fi fost puşculiţa unei instituţii de forţă, care folosea firma pentru a obţine bani negri. O mică parte îi reveneau lui Dan Condrea, potrivit schemei folosite cu mulţi alţi aşa-zişi oameni de afaceri, iar restul ajungeau la instituţia respectivă.

În ambele situaţii, Afacerea Hexy Pharma era una de competenţa DNA.

Deşi peste 13.000 de contracte au fost încheiate de managerii spitalelor cu Hexy Pharma, DNA n-a descoperit pînă acum nici unul.

Şi nici n-are cum să descopere:

Cele peste 13000 de contracte au fost încheiate de managerii spitalelor la ordin.

La ordinul unei instituţii de forţă pe care Codruţa Kovesi o protejează din răsputeri.

Nu numai c-o protejează, dar şi lucreză pentru ea.”

http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-luni-13-iunie-2016/

Comentariile Redactiei

Microsoft reprezinta un exemplu chiar mai bun de coruptie la scara “industriala” decit Hexy Pharma care a trebuit sa execute ordinul cit mai discret, artizanal, si sa prapadeasca o groaza de hirtie pentru atitea si atitea contracte.

Microsoft a dat mita inainte, pentru un ordin de jaf la nivel national in baza una bucata contract, reinnoit din oficiu de toate Guvernele sub atenta protectie a SRI si DNA.

Siemens a jucat in Scandalul Microsoft rolul pe care Tolontan il joaca in Scandalul Hexy Pharma, DNA si SRI joaca si ei acelasi rol in ambele Scandaluri.

KOVESI NOUA “TOVARĂŞĂ” … A NOII SECURITĂŢI

Cum ar fi arătat un astfel de interviu?

Răspunsul l-am primit zilele trecute citind stenograma interviului luat de Cosmin Prelipceanu, de la Digi24, Însăşi Codruţei Kovesi, Noua Cea mai iubită fiică a Poporului, Femeia între femei de pe meleagurile noastre. Ori de cîte ori simte nevoia unui masaj mediatic, şefa DNA apelează la serviciile complete ale Digi24. Despre acest post al Noii Securităţi, repetare halucinantă în mandatul lui Klaus Iohannis a Realităţii lui Sorin Vântu din primul mandat al lui Traian Băsescu, prin care Noua Securitate a transferat banii de la Realitatea lui Sorin Ovidiu Vântu la Digi24, am mai scris. În istoria României postdecembriste, acest post va rămîne ca o dovadă a aberaţiilor Sistemului Instituţiilor de Forţă care conduce ţara. În timp ce ziare, televiziuni, posturi de radio se dau de ceasul morţii să scoată rating şi tiraj, în paralel cu reducerea cheltuielilor de salarii, Digi24 nu se nelinişteşte o clipă că are rating sub zero, dar în schimb a angajat cu salarii uriaşe pe mai toţi ofiţerii acoperiţi din presă plecaţi de la locurile lor de muncă nemulţumiţi că, după ce că luau poziţie de Drepţi la auzul Trompetei de la Unitate, mai erau şi prost plătiţi.

http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-duminica-12-iunie-2016/

Comentariile Redactiei

Kovesi lauda Microsoft si SRI pentru ajutorul pe care il primeste in permanenta de la acestia, Digi24 o lauda pe Kovesi si tot aminteste cit de iubita este aceasta pe plan mondial, unde Microsoft are o mina foarte lunga si nici nu doarme niciodata, un fel de noua revolutie bolsevica condusa de Tovarasul Bill Gates.

„Adevărul despre DNA şi Kovesi” Laurentiu Mihu Digi24

Propagandă deşănţată

„Retorica lor agresivă a construit o lume paralelă, o realitate alternativă în care DNA se confundă cu Securitatea, Kovesi cu Nikolski, anii ’50 cu anii 2000. Or, tocmai pe cei care, poate chiar fără să vrea, au plonjat în toată această butaforie, îi invit azi la un exerciţiu de reflecţie. 

Ne vom concentra pe fapte căci, surpriză!, în lumea reală se tranzacţionează fapte, date, informaţii seci. Proiectată pe acest fond, lupta anticorupţie dusă în România, propulsează DNA în cu totul şi cu totul alte sfere.”

Confuzie intre Vorbe si Fapte si Vorbe care devin Fapte care nu exista

„Acesta fiind contextul, m-am gândit că putem subţia zgomotul de fond făcând aici un inventar al FAPTELOR. Căci FAPTELE, ele singure, pot fi în stare să lanseze invitaţii credibile la reflecţie. Prin urmare, veţi găsi, mai jos, o colecţie întreagă de semnale care pun DNA în lumina meritată şi care, din acest punct de vedere, instalează România într-o poziţie pe care rareori i-a fost dat să o ocupe. Am împărţit sursele care au emis de-a lungul timpului semnalele de care aminteam în trei mari categorii: ambasade străine de la Bucureşti, oficiali de rang înalt europeni şi americani, publicaţii din Europa şi SUA.”

Decit CRIMA ANARHICA mai bine CRIMA ORGANIZATA

Ce sa zica si ei saracii, cind vad ca in Romania, CORUPTIA UCIDE in cel mai direct sens al cuvintului si ca aici nu mai este vorba de coruptie, este vorba de o noua forma de tiranie, unde asasinatul mai mult sau mai putin discret, reprezinta instrumentul principal de „Justitie”.

Se fac si ei ca nu inteleg, si ori in termeni diplomatici, sau prin articole platite unor jurnalisti carora nici nu le pasa de ce se intimpla in fapt, Kovesi a devenit din minciuna in minciuna un exemplu de ce poate produce propaganda Microsoft si asociatii la nivel mondial.

Tariceanu si Basescu il decoreaza pe Bill Gates si Corina Cretul il invita de doua ori in Comisia UE sa il dea de exemplu, si in prezent Microsoft o „ajuta” pe Kovesi, si presa o lauda, pina cind minciunile lui Kovesi vor iesi la iveala, asa cum ies la iveala minciunile Microsoft, Hexy Pharma si tot asa, ca mai sunt inca multe gata sa iasa la
iveala, dar SRI si DNA vegeaza inca la Secretul si Interesul national si la conturile unor multi milionari care servesc Patria si grupurile lor de crima organizata.

Ambasada SUA. Hans Klemm, decembrie 2015, iunie 2016
Ambasada Franţei. François Saint-Paul, iunie 2016
Ambasada Marii Britanii. Paul Brummell, iunie 2015
Ambasada Olandei. Matthijs van Bonzel, octombrie 2014, respectiv noiembrie 2013
Casa Albă. Vicepreşedintele Joe Biden, mai 2014
Comisia Europeană. Ultimul Raport al Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi de verificare
Departamentul de Stat al SUA. Antony Blinken, adjunct al secretarului de stat, mai 2015
The Economist, iunie 2016
Politico, aprilie 2016
AP, cu preluare New York Times, Washington Post, Fox News, ABC News, iunie 2016
Expressen, noiembrie 2015
Reuters, cu preluare Daily Mail, noiembrie 2015
Financial Times, iulie 2015

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Opinii/Adevarul+despre+DNA+si+Kovesi